La o primã privire chestiunea atentatelor teroriste, indiferent cã au avut loc în Anglia, Franţa sau altundeva, în oricare parte a lumii, pare pentru noi ceva destul şi suficient de îndepãrtat. Ne simţim în siguranţã, departe de atrocitãţile unei lumi pe care nu o înţelegem. O lume la care privim prin ecranele televizoarelor, din micul nostru colţ de lume, liniştit. Astfel de evenimente îngrozitoare, de neînţeles, cum sunt atentatele teroriste, sporesc şi mai mult impresia cã trãim vremuri absurde, vremuri fãrã un sens istoric foarte clar. Deşi vorbim de Europa unitã, de progres, de tehnologie, educaţie sau culturã, de valori ale umanismului, pe partea cealaltã descoperim la tot pasul dezbinare, urã şi o intoleranţã dusã la extrem. Chiar dacã par îndepãrtate, astfel de evenimente îngrozitoare precum sunt atentatele ne afecteazã acum şi pe noi, cãci fiecare dintre noi poate avea rude sau prieteni în oricare colţ al lumii. De exemplu chiar în ziua atentatului sinucigaş din Manchester, nepotul meu pleca în Anglia, cu avionul. Lucreazã în împrejurimile Londrei, la o pizzerie. Lucreazã mult, greu, împreunã cu alţi colegi de ai lui, tineri români. Nu ai cum sã nu tresãri de teamã şi îngrijorare. Europa, aşa cum este ea, cu bune, cu rele, e şi Europa noastrã, a copiilor, fraţilor sau pãrinţilor noştri care muncesc şi trãiesc acolo. Un atentat sau o altfel de nenorocire ne priveşte acum în mod direct, ne poate afecta în mod direct, din pãcate. Plecãm de acasã în lumea largã pentru a munci şi câştiga mai bine decât acasã la noi, unde ştim bine cum stau lucrurile. Rãzboaiele religioase sau pseudoreligioase ale unora chiar nu ne intereseazã. În cultura noastrã astfel de gesturi aberante nu existã şi nici nu vor exista vreodatã. Sunt lucruri ce ne rãmân inexplicabile. De unde atâta urã şi apetit pentru crimã? De unde aceastã vocaţie a uciderii la nişte oameni pe lângã care pânã mai ieri treceam pe stradã, liniştiţi şi încrezãtori? Îmi dau seama ce teamã îngrozitoare au sãdit în rândurile europenilor din marile capitale toate aceste atentate. Sã trãieşti mereu cu aceastã teamã când mergi cu metroul sau intri pe un stadion sau îţi duci copilul la şcoalã. Trãim într-o lume îngrijorãtoare şi nesigurã. O lume care ne priveşte direct, cãci, iatã, şi ai noştri trãiesc acolo. Tot ce mai avem e speranţa cã Dumnezeu nu ne va pãrãsi, ci va veghea, şi cã binele va triumfa, în cele din urmã.
