Menţinerea apetitului pentru risc, stimulat de armistiţiul încheiat între Statele Unite şi Iran, a permis leului să se întărească înainte de minivacanţa de Paşte.
Cursul euro a scăzut de la 5,0949 la 5,0937 lei, în timp ce tranzacţiile se realizau în culoarul 5,093 – 5,096 lei.
Fără atenţia acordată de BNR, leul ar trebui să se deprecieze faţă de euro, în condiţiile în care consumul s-a prăbuşit în ultimele trei luni ale anului trecut cu 1,8% comparativ cu trimestrul anterior, conform datelor publicate de INS, care a precizat că economia României a crescut anul trecut cu 0,7% în termeni reali, comparativ cu anul 2024.
Reducerea consumului s-a reflectat şi în faptul că deficitul comercial s-a redus în primele două luni cu 4,7 miliarde euro, în condiţiile în care exporturile s-au ridicat 14,8 miliarde euro iar importurile au scăzut la 19,6 miliarde euro, în scădere cu 5,5%.
Piaţa monetară este stabilă, după decizia de politică monetară a BNR care a menţinut dobânda de referinţă la 6,5%. O analiză a Libra Internet Bank estimează că o primă reducere este amânată pentru începutul anului viitor, în contextul efectelor războiului din Orientul Mijlociu.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 5,89%, nivel stabilit marţi, la 5,88%. Indicele la şase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.
Marcările rapide de profit, în condiţiile în care investitorii îşi pun întrebări asupra solidităţii păcii din Orientul Mijlociu, în timp ce Israelul continuă intervenţia din Liban, a depreciat euro la 1,1651 – 1,1690 dolari, după creşterea de miercuri la un maxim de 1,1710 dolari. În piaţa locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,3602 la 4,3629 lei.
Media francului elveţian a scăzut la 5,5139 lei iar cel al lirei sterline la 5,8478 lei.
Preţul gramului de aur a scăzut de la 671,1764 lei, maximul ultimei luni, la 663,3213 lei, consecinţă a scăderii metalului galben la 4.698 – 4.778 dolari/uncie.
Monedele din regiune se apreciau la 4,2619 zloţi/euro, respectiv 378,13 forinţi/euro.
Joi, bitcoin s-a retras la 70.497 – 71.556 dolari iar ethereum la 2.163 – 2.196 dolari.



