* Credeaţi cã ne-am lins, pardon de expresiune, pe bot de minivacanţe sau de week-end-uri prelungite? Staţi liniştiţi, stimaţi compatrioţi, deja, pe toate posturile de televiziune au început – în trombã! - campaniile promoţionale de atragere a turiştilor de tot felul în staţiuni (tot de tot felul!) cu ocazia… mini-vacanţei (asta e!) de Ziua Copilului şi de Rusalii. Aşa, da! – cum s-ar zice. Toatã lumea se plânge de lipsã de bani, de sãrãcie, de necazuri şi de nevoi, dar, când se iveşte vreun prilej cu delicii…, campestre, vezi cohorte umane cum îşi aliniazã vehiculele şi o iau rãbdãtori spre mare sau spre munte, iar, dacã nu se poate, cãtre vreo pãdurice mai apropiatã, acolo unde-şi etaleazã cu mândrie de gospodari sadea grãtarele garnisite cu fleici, mititei, cârnãciori şi alte asemenea gustãri…, frugale. Te cuprinde mirarea vãzând voluptatea unor masculi de a – cum se zice, dom’le? – încinge grãtarele, afumându-şi trupurile, altminteri ascunse în restul zilelor sub aparenţele de lux vestimentar aferente cine ştie cãror funcţii generatoare de morgã administrativã. Dar, ce sã mai zicem, bãieţii îşi consumã, în felul acesta, pe tãpşanele cu grãtare şi fum, din belşug, apetenţa pentru modul de viaţã democratic. Aici par sã sã se topeascã toate diferenţele socio-profesionale, toţi suntem, n’aşa, împreunã, toţi suntem laolaltã sã ne bucurãm de un ospãţ pantagruelic în mijlocul naturii (mult prea) primitoare şi evident, de aer proaspãt (vai de mama ei de prospeţime!). În sfârşit!
* Unii ar putea zice cã sunt prea fiţos şi cã privesc oarecum de sus aceste obiceiuri poporene. Nu e deloc aşa. Când eram mai tânãr, vorba poetului, şi la trup curat, am fãcut şi eu de serviciu pe lângã nişte grãtare (e drept, nu atât de mari şi de sofisticate precum cele contemporane) – era de 1 mai sau de 23 august – şi vã mãrturisesc cã m-am lecuit. Cu toate duşurile şi şampoanele, mirosul de vatrã (şi de şatrã!) nu a ieşit din trupul meu o sãptãmânã întreagã, bãtutã pe muchie. De atunci, m-am dedat la alte obiceiuri bune de practicat în zilele libere sau în concedii. La urma urmei, nu e nimic condamnabil nici în obişnuinţele cetãţeneşti evocate mai sus, fiecare fiind liber sã se manifeste cum crede de cuviinţã în asemenea generoase împrejurãri. Ar mai rãmâne doar doza foarte mare de ipocrizie care lasã în urmã un „parfum” precum un damf de sconcs, dar pe care nu avem, desigur, cum sã o tratãm. Cu atât mai mult cu cât a devenit un fel de beteşug endemic.
* Vorbeam de ipocrizie? Domniile-voastre, stimaţi cititori aţi remarcat schimbarea de macaz din comportamentul, din atitudinea maestrului Liviu Dragnea faţã de Klaus Werner Iohannis? Noi da. În sensul cã locul replicilor tãioase şi ironice de acum ceva timp a fost luat de nişte dezmierdãri absolut leşioase, de o greţoşenie oportunistã greu de egalat la acest nivel. În viziunea lui nea Livache, social-democrat pârât în timpul liber, altminteri bãsist convins în adâncul sufletului sãu, nedemnul preşedinte al României ar fi, pe fond, „un bun român”, marele lui defect fiind acela cã are dificultãţi de comunicare! Hai, nu mã-nnebuni, nene Livache!? De când ai ajuns tãlicã la aceastã deşteaptã concluzie? De când te fugãresc ãştia cu procesele, de trebuie sã-ţi calculezi fiecare mişcare, fiecare silabã? De cînd te-ai costumat în cãluşar sau ce-o fi fost combinaţia aceea în care te-a vãzut lumea pe stradã? Împãcarea cu Ponta (asta, doar dacã cearta cu respectivul o fi fost realã!) când va avea loc? Va fi cu foc de artificii, gen „pupat toţi Piaţa Endependenţii”?
* “Un virus cibernetic aruncat în lume, la întâmplare – scrie Cotidianul de marţi – opreşte computere pe tot globul şi cere plãţi pentru deblocarea lor, în metoda virtualã bitcoin”. Aceeaşi publicaţie scrie cã „servere şi companii producãtoare din toatã lumea s-au blocat, iar activitãţile guvernelor şi-au pierdut coerenţa. Şi lumea a intrat în panicã. Pânã astãzi nimeni nu s-a gândit serios cã un virus oarecare poate destabiliza mersul lucrurilor, însã atacul pare sã continue, mai ales în România” – încheie publicaţia amintitã acest scurt comentariu. Noi ce sã zicem? Noi zicem cã tot ceea ce-şi face omul cu mâna lui… în fine. Altminteri, eu sunt mic, nu ştiu nimic. Dar parcã tot mai sãnãtos era pe vremea când contabilitatea, statisticile, evidenţele unei naţiuni erau fãcute de armata de funcţionari, economişti, contabili cu cotiere. Care scriau cu creionul chimic, indigou, având alãturi buretele umezit şi alte asemenea ustensile. Parcã lucrurile erau fãcute mai temeinic, fãrã ameninţarea viruşilor informatici… Ei, veţi zice, mentalitãţi retrograde! Aşa o fi, precum ziceţi, dar şi sã stai cu sufletu-n pioneze la fiecare banalã panã de curent…
* Finalã de vis în Champions League: Real Madrid – Juventus Torino! Favoritele dintotdeauna ale Bibicului. Cu cine sã ţinã el, pe 3 iunie, cînd se va disputa finala, la Cardiff? Ei, cu cine?! Cu cine… trebuie!!!!
