Aşteptãm un cutremur

               Ce sã facem şi noi, aici în spaţiul carpato-danubiano-pontic? Aşteptãm un cutremur care sã ne punã la încercare, sã vedem câte blocuri vor rãmâne în picioare. Sã vedem cum vom acţiona în caz de situaţii de urgenţã. Aşteptãm un cutremur care sã ne trezeascã din somnul cel de moarte, cum spune chiar imnul naţional. Acesta ne transmite faptul cã dormim cam mult. De fapt nici nu suntem adormiţi, ci este un fel de somn al morţii, adicã suntem cam decedaţi. Ori ce speranţã de viaţã mai are un om decedat? Asta e chiar culmea! Sigur cã treaba este la figurat, dar de unde pânã unde comparaţia asta cu somnul? Suntem nişte mortãciuni care ne lãsãm duşi de valul Mãrii Negre şi viaţa se scurge fãrã rost şi lemn cãtre nimic. Nu se întâmplã nimic, nu iese nimic. Nu este ţara lucrului bine fãcut. Nici mãcar preşedintele ţãrii nu este în stare sã facã un lucru bine fãcut. Vezi cazul îmbogãţirii sale peste noapte, prin achiziţia de vile pe ici pe colo. Vechii proprietari încep sã îşi spunã cuvântul, la fel şi instanţele de judecatã. Pânã şi Klaus a fãcut o treabã româneascã, de tip şmecheresc şi nu i-a ieşit cum trebuie. Ghinion!

Problema este cã faza cu somnul cel de moarte se potriveşte de minune actualului şef de stat. Chiar este tipul adormitului care bâjbâie când este trezit din somn. Probabil cã idealul în viaţã al lui Klaus este concediul de odihnã. Oare în ce ritm preda lecţiile la fizicã? Probabil cã a predat foarte puţin şi a trecut rapid la partea administrativã, cu toate cã se laudã cã a pus ban pe ban şi s-a îmbogãţit din meditaţiile la disciplina respectivã. A lucrat ca revizor şcolar, apoi a intrat în administraţia publicã. Cum a performat un astfel de personaj este greu de explicat. Poate ar fi interesant de vãzut cine a fost viceprimar la Sibiu. Cred cã o femeie. Asta ar explica performanţele lui Klaus. Cred cã cineva ar trebui sã facã un interviu şi cu cea pe care s-a bazat atâţia ani Klaus.

România nu numai cã este adormitã, dar pare cã se scufundã. Avem nevoie de un cutremur moral care sã ne trezeascã din visare. Nu un cutremur cu bucãţi de tencuialã amestecatã cu bucãţi de om, ci unul în care sã ne scuturãm de jugul prostiei sau de blestem şi sã ne ridicãm pentru a merge drept între popoarele lumii. Fãrã tãiatul crengii de sub picioare şi fãrã furatul cãciulii de pe propriul cap. Pânã la urmã nu vom rezolva nimic dacã vom continua sã ne furãm noi între noi. E ca şi cum ai fura din buzunarul stâng de la pantaloni şi ţi-ai spune cã eşti pe profit. Frumos ar fi sã îi pui în buzunarul drept, dar în România nici asta nu se întâmplã. Tot ce se furã este dus acasã. Se vede foarte bine în politicã. Toţi au dus acasã, iar alţii, mai prevãzãtori, au dus prin conturi pe afarã. Adicã sã strângã omul cât poate de mult în viaţã pentru a avea urmaşii timp de multe generaţii. Nu este o atitudine de condamnat, atâta timp cât este o treabã legalã şi bine fãcutã. Vezi cazul îmbogãţirii lui Klaus. Cât timp ne vom dori cu toţii calea uşoarã şi îmbogãţirea cu orice preţ vom continua sã ne dãm unii altora la gioale.

Unii spun cã este prea târziu pentru un cutremur şi cã nu va avea niciun fel de efect. Va adânci problema sau efectele vor dispãrea peste câteva zile. Vom continua tânguirea şi bocitul unii pe cadavrele celorlalţi.

Noi continuãm sã trãim ca în Evul Mediu, ca în Moromeţii. Nu s-a schimbat aproape nimic în mentalul colectiv de la intrarea în UE şi în NATO. Nu ai cum sã schimbi o mentalitate de periferie. Trãim la periferia mizerã a Europei şi nimic nu va putea schimba asta. Poate dacã vom întoarce Europa invers. Adicã sã ne mutãm noi în locul Franţei şi invers. Asta chiar ar fi un lucru bine fãcut. În rest nu vãd ce cutremur va avea efect pentru naţiunea asta.

Ceea ce este mai trist este cã naţiunea românã a început sã se trezeascã de-adevãratele peste graniţele ţãrii. Este pentru prima datã când sporul natural este mai mare peste hotare decât în ţarã. Ferice de cei scãpaţi de somnul cel de moarte, prin plecarea din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Nu au întors ei harta, ci au plecat pe hartã, dupã Brâncuşi. Ce s-ar fi ales de Brâncuşi, dacã ar fi rãmas prin Bucureşti, Craiova, Târgu Jiu sau prin Hobiţa? Cine rezistã în cartierul sãrac al Europei? Aşa va rãmâne pe veci. Orice periferie rãmâne periferie. Dincolo de periferie e abisul. Orice e posibil sau imposibil.