Sigur cã, la o primã vedere, problema alegerilor din Franţa pare una îndepãrtatã, lipsitã de legãturã cu realitatea româneascã directã. Dincolo de tradiţia culturalã care ne leagã în mod profund şi benefic de spaţiul francez, politica internã francezã e o chestiune de care aflãm la televizor, cu prilejul discuţiilor legate de subiectul confruntãrii dintre Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, şi nu zãbovim prea mult. Sunt alte subiecte la ordinea zilei, mai apropiate, care ne solicitã atenţia. Cu toate cã la fel ca mulţi alţii am tratat destul de superficial chestiunea alegerilor din Franţa, am avut la un moment dat surpriza sã mã aflu în preajma unor conaţionali îngrijoraţi la modul sincer de ascensiunea curentului antieuropean din Franţa, de contestarea zgomotoasã şi populistã a Constituţiei europene, de puseurile extremiste, de accentele antiglobalizare şi neocomuniste (redistribuirea veniturilor în societate) – teme cu care francezii sunt familiarizaţi. Evident, aceste teme nu au la noi niciun ecou, sau nu unu foarte consistent şi semnificativ. Un discurs antieuropean ar fi practic absurd şi ridicol la noi, odatã ce pentru noi, românii, intrarea în UE a însemnat deschiderea pieţei muncii, şi nu numai, pentru vreo patru milioane de conaţionali. UE înseamnã cu totul altceva pentru noi, decât înseamnã pentru francezi, obosiţi şi iritaţi la maxim de problema imigranţilor, de exemplu, de chestiunea atât de sensibilã a şomajului în rândul tinerilor. Nouã ne e greu sã ne imaginãm acum o Franţã a frontierelor închise şi a expulzãrilor, dar aceastã Franţã e totuşi posibilã. Iar în prima linie a acestei atitudini autarhice şi intransigente sunt tinerii. Citeam zilele trecute un comentariu just, potrivit cãruia „tinerii sunt predispuşi sã cadã în plasa discursului care îndeamnã la mãsuri radicale. În lipsa unei culturi politice sãnãtoase, aceştia nu şi-au format filtre proprii prin care sã treacã promisiunile extremiştilor, pentru a vedea cât de fezabile sunt acestea, dacã încalcã sau nu anumite drepturi şi libertãţi şi care vor fi efectele pe termen lung ale mãsurilor propuse”. Chiar şi la noi s-a putut observa, în aceastã iarnã, o radicalizare a tinerilor, a contestãrii sistemului. Au fost zile întregi, mute, de discurs şi atitudine antisistem. Este cert faptul cã undeva la nivelul democraţiilor europene, fie cã sunt ele mai recente, fie cã au în spate o tradiţie considerabilã, ceva nu mai funcţioneazã. Un uriaş val de frustrare socialã şi de revoltã surdã bate la porţile bãtrânei Europe iar consecinţele sunt greu de previzionat. Experienţa Brexit-ului, presiunile lui Vladimir Putin, tensiunea alegerilor din Franţa – ca şi multe altele, aratã deja o Europã care luptã sã-şi pãstreze integritatea şi unitatea, în faţa unui asalt fãrã precedent a populismului şi extremismului naţionalist.
