Lucrurile sunt destul de clare pentru România şi nu este cazul sã ne mai ascundem dupã deget. Sãrãcie. Sigur cã este un fel de a spune, pentru cã degetul este foarte mic şi nu ai cum sã te ascunzi dupã el. Se poate sã te ascunzi şi dupã deget. Este o chestiune de perspectivã. Într-o fotografie, de exemplu, este posibil sã te ascunzi dupã deget, dacã ţii degetul mai în faţã. La fel, într-o fotografie poţi sã apropii peştele din cârlig de obiectivul camerei şi pescarul sã rãmânã în plan secund. Astfel, senzaţia este cã peştele prins este unul uriaş. Poate cã aşa face şi DNA în anumite situaţii. Cine ştie dacã peştii cei mari sunt cei politici. Poate cã în spatele lor se ascund şi alţi peşti mult mai mari. Este posibil, având în vedere cã nu prea îi ştim pe peştii sau pe rechinii de la servicii.
Revenind la sãrãcie. Este greu sã ascunzi sãrãcia prin statisticile reci şi insensibile. Este greu sã nu vezi cã aproape jumãtate dintre români o duc la fel de prost ca pe vremea comuniştilor, deşi trãiesc într-un fel de democraţie. Este un precursor de democraţie şi probabil cã în viitor ne va aştepta şi democraţia cu beneficiile ei. Dar am vãzut cã democraţia nu este un regim de guvernare perfect – lecţia pe care ar fi trebuit sã o învãţãm este cã democraţia este un regim perfectibil, cu multe libertãţi. Dar unele sunt prea multe şi non-elitele pot sã promoveze în democraţie. De asemenea, în democraţie este posibilã sãrãcia lucie şi nu toatã lumea poate sã o ducã bine. Poate cã acesta este preţul democraţiei: nu te scapã de sãrãcie, chiar dacã eşti liber. În aparenţã. Pentru cã lipsurile sunt tot un atentat la libertate. Lipsa unui loc de muncã, sãrãcia, lipsa unei locuinţe sunt tot semne ale unei lipse de libertãţi. În primul rând libertatea de a aspira la fericire. Adicã totul se rezumã în cazul a jumãtate dintre români la hrãnirea gurii de la o zi la alta. Cum sã faci sã nu îţi fie foame? Asta e întrebarea care îi preocupã pe jumãtate dintre oamenii din România.
Statistica spune 40% din cetãţeni trãiesc în sãrãcie. Statistica nu minte tot timpul. Este rece, clarã. Statistica minte de regulã în dictaturã, pentru cã cifrele seci şi reci nu îl avantajeazã pe dictator şi pe exponenţii dictaturii. Întrebarea legitimã este la ce bun aceastã democraţie româneascã, dacã rezultatul este cam acelaşi ca cel produs de comunism, de dictaturã? Ce sã mai înţeleagã oamenii care de la o zi a alta nu au altã preocupare decât cum sã nu le mai fie foame. Unii sunt analfabeţi, alţii renunţã la şcoalã devreme. Alţii nu au o locuinţã. Lipsa de educaţie şi sãrãcia naşte lucruri greu de controlat într-o naţiune. Produce imagini cu un puternic impact emoţional, vorba celor de la CNA.
Întrebarea este: dacã tema clarã a României este sãrãcia, ce fac politicienii sã reducã aceastã problemã sau sã o elimine, deşi este ideal sã fie eliminatã sãrãcia?! Nu prea reuşeşte nimeni, deşi sunt unii care mai şi încearcã. Vezi cazul ţãrilor scandinave. Excepţie face sãrãcia care vine din import. Lecţia pe care trebuie sã o învãţãm de la democraţia româneascã de pânã acum şi de la statele scandinave este cã orice democraţie este perfectibilã şi ajustabilã la nevoile locului şi ale oamenilor. Fiecare îşi construieşte un sistem politic şi de guvernare care i se potriveşte. Asta este lecţia pe care ar fi trebuit sã o învãţãm pânã acum. Cã trebuie sã venim şi noi cu idei şi sã facem şi noi ceva pentru cã democraţia nu rezolvã lucrurile de la sine. Asta ţine de performanţa şi mãreţia politicienilor. Nu întâmplãtor vedem democraţie împletitã cu elemente de socialism în unele democraţii scandinave. Oricum, unii politologi susţin cã urmarea democraţiei este socialismul şi nu invers. Depinde de la caz la caz şi de la ţarã la ţarã. În mod paradoxal, deşi cel puţin pe hârtie este mai multã democraţie acum, decât în urmã cu zeci de ani, la nivel global sunt mai multe conflicte armate.
Trebuie sã învãţãm cã democraţia nu este un panaceu şi o pilulã care te scapã de sãrãcie. Trebuie sã pui mâna sã gândeşti, sã faci, sã inovezi. E nevoie de politicieni serioşi şi destoinici. Amatorismul naşte simulacre, nu modele şi soluţii. Nu mai trebuie sã aşteptãm democraţia, ci sã o construim.
