„Sunt mãr de lângã drum şi fãrã gard / La mine-n ramuri poame roşii ard/ Drumeţule, sã iei fãrã sfialã/ Cã n-ai sã dai la nimeni socotealã” – scria, cândva, un destul de important poet al vremii. Peste ani, în zilele noastre chiar, metaforicul sãu îndemn a fost luat la propriu de nişte oameni ai peşterilor, rãmaşi, deocamdatã, anonimi.
Ce s-a întâmplat? În noaptea de dinaintea prãznuirii Sfinţilor Petru şi Pavel, când, dupã datinã, se împart şi se mãnâncã mere de varã din noua recoltã, puiul de mãr din imagine, sãdit în vecinãtatea unui bloc de pe strada Calomfirescu, cartierul Aluniş, a fost rupt de la mijloc, numai pentru ca vreun derbedeu dintre aceia care umblã toatã noaptea prin zonã pânã la mijirea zorilor sau vreo tutã de la Salubritate sã ajungã la cele trei-patru fructe din vârful lui. Cam aceeaşi soartã o au, an de an, la vremea înfloririi şi rodirii lor, teii, caişii, vişinii, cireşii aflaţi „lângã drum şi fãrã gard”, pe domeniul public.
Poete idealist, du-te la culcare! Asta, desigur, în cazul în care, vãzând moravurile vremii tale, nu te-ai dus de mult la cele veşnice …
