Acum valul protestatar antiguvernare şi-a domolit vizibil freamãtul. Deja în marile oraşe din ţarã, cu excepţia Bucureştiului, numãrul celor care se adunã şi scandeazã e mic, comparativ cu ce a fost pânã acum. Fenomenul şi- a atins apogeul şi, cum era de aşteptat, valorile lui scad. La Oradea, Sibiu, Cluj Napoca, Braşov sau Timişoara, numãrul protestatarilor pendula marţi seara între 50-300 de persoane. E un punct mort, cu un final previzibil, în care cerinţa numãrul unu a fost demisia guvernului Grindeanu.
De partea cealaltã a baricadei, vreo 300 de protestatari s-au adunat la Cotroceni, pentru a lansa scandãri de genul: “Suspendare pentru instigare!”, “Ieşi afarã, trãdãtor de ţarã!”, “Preşedinte trãdãtor, ţi-ai bãtut joc de popor!”, “Iohannis, şi noi ar trebui sã fim românii tãi!”.
Avem, astfel, imaginea unei ţãri care îşi vocifereazã furia separat, pe ţinte şi mobiluri diferite, din tabere diferite şi între care nu existã punţi de dialog. Fiecare are un adevãr de apãrat şi de scandat. Fiecare învaţã ceva din aceastã experienţã a furiei colective şi a dezbinãrii. Mai înainte de toate a fost o lecţie pentru guvernare, în cazul de faţã pentru PSD: cã nu totul e permis, cã un vot popular masiv nu legitimeazã automat o hotãrâre luatã pe genunchi şi bâlbâitã la ceas de searã. Învaţã cã Strada e un fenomen viu, de nestãvilit, care poate amenda orice derapaj în termenii unei solidaritãţi admirabile. Aşa şi cum Strada învaţã câte ceva în zilele acestea de diluţie, cã au şi alţii, şi încã mulţi, dreptatea lor, cei care nu au ieşit în stradã, care nu sunt reactivi la modul acesta, dar au investit cu votul lor un program de guvernare şi vor un climat de stabilitate şi de linişte socialã.
A fost o experienţã civicã foarte bunã, pânã la urmã. Uite aşa a ieşit din bârlogul sãu ursul de la Cotroceni, dupã doi ani de mormãit şi dulce hibernare. De acum înainte Iohannis e de aşteptat cã va sta mai mult prin primele rânduri ale bãtãliei politice, nu de alta dar deja se aflã deja la jumãtatea mandatului, iar dacã mai vrea unul e musai sã convingã.
Teamã mie însã cã electoratul PSD, dominant acum, nu-l agreeazã, iar vizibilul partizanat din aceste zile îl va costa. Nici liberalii nu cred cã-l vor mai susţine, odatã ce formula Iohannis-Cioloş a fost pentru ei lung prilej de frustrare şi dezamãgire. Cãci eşecul PNL din alegerile parlamentare i se datoreazã şi lui Iohannis, pasivitãţii lui, aşa cum i se datoreazã şi lui Cioloş, pasivitãţii lui pretins tehnocrate.
Una peste alta, se închide o experienţã pentru noi toţi, una din care începem sã ne cam dãm seama cam câtã dezbinare existã între noi pe considerente politice şi care sunt limitele acesteia. Ne separã multe lucruri, aşa cum, din fericire, anumite lucruri ne apropie. Ordonanţa aceasta nefericitã, prost gânditã şi prost aruncatã în spaţiul public, a reuşit sã arate o uluitoare forţã de coalizare la nivelul societãţii, ceea ce demonstreazã cã avem resurse şi cã ne pasã la modul real de valorile democraţiei, de viaţa noastrã, cã nu mai avem niciun chef sã tolerãm tembelismele unor politicieni.
Acesta mi se pare cel mai important câştig al ultimilor ani.
Acum însã, dupã ce onorat guvernul şi-a luat perdaful, cred cã lucrurile trebuie sã reintre în normalitate, în acea pace socialã lucidã şi necesarã.
