Leul a pierdut jumătate de ban în trei zile

Monedele de la marginea zonei euro au avut o evoluţie stabilă joi, înainte de publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite.

Cursul euro a urcat marginal de la 4,9761 la 4,9763 lei, mai mult cu jumătate de ban faţă de începutul săptămânii, iar tranzacţiile se realizau în culoarul care s-a conturat marţea trecută.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%, cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 6,07% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Trezoreria a profitat joi de lichiditatea în exces din piaţamonetară, unde de la începutul acestei luni volumul tranzacţiilor a scăzut consistent, băncile preferând să-şi trimită banii în conturile BNR pentru care primesc o dobândă de 6%/an.

Finanţele s-au împrumutat cu 244 milioane lei, sub valoarea programată de 400 milioane lei, cu scadenţa octombrie 2026 la un randament mediu anual de 6,24%. În schimb, cumpărătorii s-au înghesuit să împrumute statul în cazul unei emisiuni de titluri de stat scadentă în octombrie 2033. Trezoreria a atras 1,14 miliarde lei, la un randament mediu de 6,82%/an.

Pieţele internaţionale aşteptau publicarea unor informaţii fundamentale de peste Ocean, referitoare la proiecţia PIB-ului Statelor Unite în primul trimestru, a cererilor săptămânale de şomaj şi a datelor comerciale anticipate pentru martie.

Euro a profitat şi s-a apreciat la 1,0694 – 1,0730 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6567 la 4,6386 lei.

Moneda elveţiană a continuat să piardă teren în faţa celei europene, iar media ei a scăzut la 5,0843 lei, valoare care nu a mai fost atinsă din prima jumătate a lui iulie trecut. În schimb, media lirei sterline a crescut la 5,8067 lei.

Preţul gramului de aur a crescut marginal la 346,8933 lei, evoluţie influenţată de deprecierea monedei americane, în timp ce metalul galben fluctua în culoarul 2.311,60 – 2.331,50 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit la 392,92 forinţi/euro iar cursul celei poloneze s-a depreciat marginal la 4,3198 zloţi/euro.

Bitcoin s-a depreciat la 63.115 – 64.705 dolari iar ethereum la 3.077 – 3.170 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

Radu Georgescu