Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis nu sunt decât doi indivizi de calibru local, care aspirã la statutul de vedete naţionale. Este de stabilit dacã au reuşit în ultimii ani sã îşi depãşeascã statutul de vedete locale, în sensul de a fi capabili sã iasã din reflexele de gândire localã, de politruci de nivel judeţean. Sau considerã România un judeţ mai mare şi aplicã ideile de la nivel orãşenesc şi local la întreaga ţarã. Dar oare au principii cei care se confruntã încã de acum pentru viitorul fotoliu de preşedinte de la Cotroceni. Pentru cã se pare cã este doar un simplu scaun. Cu toate acestea scaunul capãtã valoare prin numele pe care îl ocupã şi prin valoarea viitorului şef al statului. Acum se poate pune întrebarea care este valoarea lui Klaus Iohannis sau dacã are ceva valoare. La fel şi în privinţa lui Liviu Dragnea.
Ar fi reuşit în viaţã fãrã politicã? Depinde ce înseamnã în România a reuşi în viaţã. Adicã sã acumulezi cât mai mult, folosindu-te de politicã. Este vorba atât de bunuri, cât şi de influenţã şi putere. Cei doi pare cã au reuşit în viaţã. Nici nu i-am vedea circulând în Logan sau fãcându-şi vacanţele la Amara. Aceasta este şi perspectiva în care au evoluat, a acumulãrii de averi şi de putere. Pe Angela Merkel aş vedea-o conducând maşina poporului VW, cea mai ieftinã variantã sau poate chiar o auto electricã, dar pe politrucii locali români nu.
Toţi politicienii au gândit cum sã risipeascã resursele şi cum sã le ofere altora pe nimic. Nu au avut altã gândire. Gândire de risipitori. Este vorba inclusiv de resursa umanã. Pânã la urmã, aceasta este cea mai de preţ resursã pe care ţara o are. Unde sunt copiii, tinerii şi bãtrânii a cãror experienţã ne era de mare folos şi ne este în continuare? Niciun politruc local devenit şef la Capitalã, fie el premier, şef de stat sau şef în parlament nu a reuşit sã rezolve cea mai mare problemã a ţãrii. Nu este sãrãcia, nu este lipsa infrastructurii, nu este economia, sãnãtatea, educaţia şi orice altceva. Este vorba de a veni cu o soluţie serioasã care sã îi ţinã pe români în ţarã. Asta este domnilor, dacã nu vom opri exodul uriaş al românilor, ţara este pierdutã. Nu va mai conta cã este condusã de baroni locali sau centrali sau de extratereştri. Nu va mai fi decât o ţarã de pensionari care aşteaptã sã moarã. O ţarã de cimitire pline.
Nu vor putea pleca toţi, dar o mare parte a elitelor a plecat. Cei buni şi vor continua sã plece, pentru cã au o singurã viaţã şi nu vor şti dacã vor mai prinde alta. Unii vorbesc de câteva sãptãmâni de necazul de a fi român, alţii, dupã ce au ieşit în stradã despre bucuria de a fi român. Alţii spun cã ambele tabere sunt manipulate de politicieni, de servicii, de forţe oculte, de forţe externe. Este adevãrat, sunt clipe în care strada decide mersul lucrurilor, este frumos, se simte libertatea, pluteşte în aer forţa poporului. Instituţiile sunt însã cele care preiau solicitãrile poporului şi le pun în practicã prin politicieni şi funcţionari. La noi totul începe în stradã şi se sfârşeşte în stradã. Apoi se uitã totul. Revenim încet-încet sub vraja baronilor locali-centrali care nu sunt interesaţi sã dezvolte unitar ţara şi dezvoltã doar domeniul personal, iar în jurul domeniului se mai dezvoltã şi ţara dacã mai rãmân bani.
România este împãrţitã în cnezate şi voievodate. Voievorul Iohannis, Cneazul Dragnea. Este de înţeles de ce cneazul vrea şi felia voievodului. Şi de ce voievodul îl vrea la pãmânt pe cneaz. Singura diferenţã este cã domnii locali nu mai merg sã ia luminã sau sã plãteascã tribut la Rãsãrit, ci la Apus. Poate cã nici stoparea migraţiei nu este cu adevãrat soluţia de salvare a poporului român. Poate cã soluţia este mutarea ţãrii mai cãtre vest sau un schimb de ţãri. Noi sã ne mutãm în Austria şi austriecii sã vinã în România. Ne revedem peste 20 de ani, de la experiment. Ce credeţi cã se va alege de România, ocupatã de austrieci, şi cum va arãta Austria, dupã colonizarea românescã?
