“Politicienii furã” pare sã fie pleonasm. Chiar nu existã guvernare în România în care sã nu se producã un furt la scarã mai micã sau mai mare. Proporţiile furtului în ultimii 27 de ani sunt însã gigantice. Furt cu furt s-au adunat şi au compus un jaf de toatã frumuseţea. Unii îi spun „România furatã”, alţii nu îi mai spun nicicum, ci au preferat sã o pãrãseascã.
În ultimul an, viaţa politicã a ţãrii a devenit una extrem de agitatã şi extrem de spectaculoasã. Pare un film prost regizat, dar interesant. Pare cã se modificã şi regizorii de la o zi la alta. Un film cu politicieni corupţi, mânjiţi, politicieni care au dosare penale şi care încearcã sã scape de ele prin orice fel de mijloace. Un film despre o ţarã care se afundã în mizerie şi în sãrãcie şi care în o sutã de ani nu a reuşit sã construiascã şosele care sã uneascã vechile provincii istorice. România traverseazã o crizã prelungitã de ani de zile. Fie cã este vorba de o crizã moralã, politicã, economicã. Apoi mai sunt crizele separate, pe domenii. Românii par mai scindaţi ca niciodatã. Înainte era mult mai simplu, cã mergeau lucrurile mai lent. Acum totul se modificã de la o zi la alta. De la o orã la alta. Rãzboiul tuturor contra tuturor. Se merge pe principiul „Cine nu e cu mine e împotriva mea!”. Se ceartã om cu om, soţ cu soţie, bunicã şi bunic. Nepot şi nepoatã.
Sunt mulţi care încã aşteaptã bunãstarea democraţiei româneşti. Sunt puţini care au şi gustat din deliciile democraţiei. Este o democraţie originalã şi chinuitã. Au crescut în aceastã democraţie, o justiţie originalã, miliardari de carton, politicieni corupţi, economie originalã. O ţarã plinã de lipsuri, cu oameni sãraci, bolnavi, comunitãţi cu bugete secãtuite, cu infrastructura plinã de carenţe. Sunt probleme care puteau sã fie rezolvate în ultimii 20 de ani, dacã se dorea.
Politicienii au avut preocupãri legate de rezolvarea problemelor personale şi nu pe cele publice. Este şi normal aşa ceva. Întâi trebuie sã le fie lor bine, pentru a-şi rezolva grija zilei de mâine. Politicienii trebuie sã îşi rezolve problemele lor şi ale familiilor, grupurilor cu probleme, neamurilor, rudelor, partidului, mafiei locale, personale. Sunt mari aşteptãri ale anturajului politicienilor. Sunt mulţi lipitori de afişe care au nevoie de rãsplatã. Atunci 27 de ani sunt puţini pentru a le astupa foamea tuturor celor faţã de care politicienii sunt datori. Atunci nu ar trebui sã ne mirãm de ce au prosperat aceeaşi oameni de afaceri şi aceleaşi grupuri de politicieni asupra cãrora planeazã corupţia.
Justiţia a fost şi ea ani la rând instrument de rãzbunãri politice şi a pãrut cã încearcã sã scape de sub jugul blând al politicului. Politicienii s-au sãturat şi ei pânã la urmã cã cineva îi tot streseazã, indiferent dacã sunt la putere sau în opoziţie. Lucrul acesta nu mai are logicã. Adicã cei de la putere erau obişnuiţi ca justiţia sã nu îi mai deranjeze şi acum s-au dat peste cap sã punã talpa pe oamenii legii. Este nevoie de multã educaţie şi de culturã politicã.
România nu mai are nicio şansã decât sã meargã pe calea cea dreaptã. Orice abatere, orice patã, orice disfuncţionalitate majorã într-o ţarã deja nefuncţionalã nu face bine poporului în primul rând. O parte a politicienilor şi a aparatului de stat a furat destul pentru a avea de suferit dacã România va fi luatã la palme de cãtre cei din jur sau de cãtre organele internaţionale. Dar mai ales astãzi, România îşi taie singurã creanga de sub picioare, dacã se abate de la calea cea dreaptã. România are nevoie cu certitudine sã fie o ţarã puternicã şi nu una slabã, în cazul în care se va întâmpla sã fie lãsatã singurã în calea amicilor şi a inamicilor. Acesta este şi a fost cel mai mare pericol: rãzboiul româno-român. Doar cu Marea Neagrã…
