Bun, mã fraţilor, acuma cã începu anu de-a dreptul, io zic sã nu ne mai dãm şicu stângul şi sã ne apucãm de treabã. Cã dacã o tragem de coadã în 2017 s-ar putea sã nu mai ajungem din urmã nici ultimul sãtuc din Moldova. Şi nu cã acolo n-ar fi frumos, da e cam mare sãrãcia şi s-ar putea sã ne molipsim.
Acuma, unii cred cã dacã am trimis fro doi-trei secretari de stat pi la Guvern, o sã stãm şi o sã aşteptãm sã ne pice laptele şi mierea. Pã nu, cã dacã nu punem şi noi osu la treabã serioasã, dacã nu facem o strategie pe termen scurt mãcar, sã reuşim sã mai dãm câţiva paşi înainte, s-ar putea sã o luãm şi mai rãu la vale. Aşa cã mã fraţilor, cu mic şi cu mare, sã punem umãrul şi sã urnim bolovanul, ca sã sã mişte lucrurile din loc. Hai, cã se poate, dacã vrem! Judeţ frumos avem, capitalã de judeţ cu potenţial existã, numai voinţã sã mai fie! Şi gândire strategicã, nu aşa, la ce-o fi, om mai vedea!
Mã nepoate, a fulguit din nou peste reşedinţa judeţului şi au şi ieşit pe strãzi cu sãrãriţe mari şi mici reprezentanţii firmelor de deszãpezire ca sã împrãştie mai mult praful, cã zãpadã nu prea era. Da nu ieşitul la treabã e partea interesantã, ci felul în care unii fãceau destroienirea. Pãi da. Pe sãrãriţele de talie micã era câte un angajat care lopãta materialul antiderapant de o parte şi de alta a utilajului spre uimirea dar şi îngrijorarea cetãţenilor din trafic. Ai mai puşi pe şotii au fost, însã, bãieţii ãia de la Dunãrea, de stau toatã ziua cu o gentulicã legatã de gât de zici cã sunt de la filaje, cã tot e la modã: “Fotografiaţi-i dom’ne ca sã vadã reprezentanţii primãriei de ce plãtesc facturile umflate la operatorul de deszãpezire!”. Aşa e cã la materialul antiderapant, combustibilul consumat, “munca” sãrãriţei, trebuie adãugat şi efortul lopãtarului. Probabel cã aşa e consemnu între reprezentantul primãriei de sã ocupã de deszpãzire şi firma cu pricina, cu cât se sãreazã mai mult, cu atât mai bine pentru toatã lumea. Probabel.
Mã fraţilor, da vã mai amintiţi cum, cu luni în urmã, în timpul campaniilor electorale, unii se lãudau cu apartamentele ce erau aproape gata de a fi date în folosinţã, adicã de a fi repartizate tinerilor ce urmau sã vinã la vot. Şi sã voteze. Şi au venit. Şi au votat. Dar locuinţele promise nu le-au mai primit. Cicã nu sunt gata, deşi banii s-au pãpat în totalitate. Asta da buildingãrie, stimabililor! Acuma trebe sã sã ia tauru de coarne, sã sã facã demersuri la ANL sã finalizeze blocurile, sã sã dea firma lu nea Tibi în judecatã, dacã mai existã firma şi oamenii sã intre în posesia locuinţelor. Ca sã fie treaba treabã.
Acuma, cine a zis cã nea Duicu a ieşit din peisajul socio-politic al Mehedinţiului s-a cam înşelat. E adevãrat nu prea mai iese în public, stã mai mult în maşinã şi vorbeşte la telefon, face şi desface iar atunci când are ocazia mai face câte un gest de mãrinimie, aşa din partea familiei. Pãi da cã zilele trecute un membru al familiei Duicu, în calitate de reprezentant al OMV Petrom (?!?), a donat mese de tenis la o şcoalã mai puţin dotatã din municipiu. Frumos gest, nimic de zis, da o fi vreun semnal de revenire?
Cã tot aşa vrea sã revinã şi nea V.P. deşi cam greu cu reveneala, cã la câte campanii electorale a fentat anu trecut, nu sã ştie dacã viitoru sunã prea bine în politicã. La nivel de rezultate, cel puţin, cã astea conteazã.
Mã fraţilor, dacã la început vorbeam sã ne mai uitãm şi la viitor, facem ce facem şi tot la trecut ne întoarcem. Adicã la foşti. Dupã ce-l redescoperirã pe nea Daea şi filozofia despre bobul de sãmânţã, ne reamintirãm cã cel mai bun prefect al Mehedinţiului fu nea Nicu Drãghiea şi atunci îl reinstalarãm. Nu degeaba la schimbarea de pe funcţie, în urmã cu vreo şase luni, zicea cã o sã revinã şi aşa a fost. Probabil ştia ce ştia. O mai fi de închis, vreo unitate… ceva! Mai ales cã a primit şi pixurile înapoi. Le-a predat goale şi le-a primit acum pline, de la un coleg guvernamental. C-aşa-i în tenis, ţi-o dau ţie, mi-o dai mie.
Da, hai sã fiţi iubiţi şi optimişti, pãnã data viitoare!
