Douã rãzboaie mondiale au cutremurat lumea şi sper sã fie singurele abateri de la ordinea şi liniştea întregii omeniri, iar valul uitãrii sã se aştearnã peste prãpãdul pricinuit poporului român.
Asemenea întregii ţãri şi comuna Voloiac a avut parte de fapte de vitejie dar şi de adevãrate dezastre în rândul tinerilor participanţi la rãzboi.
În acest an se împlinesc 100 de ani de la primul rãzboi mondial, când comuna Voloiac a pierdut peste 153 de bravi oşteni, morţi în luptele pentru reîntregirea neamului. Dupã aproape un secol, fotografia sublocotenentului Nicolae Radican de pe crucea mormântului funerar aflat în curtea bisericii din Voloiac, pare sã spunã urmaşilor, povestea adevãratã a cumplitului rãzboi. Din fericire pentru mine şi familia mea, doi dintre veteranii acestui rãzboi, au fost bunicii mei. Primul dintre ei a fost învãţãtorul Constantin I. Drãghici, care la 25 de ani a luptat mai întâi pe câmpurile de luptã în rãzboaiele balcanice din 1912-1913, întorcându-se victorios şi sãnãtos acasã, ca sã plece iar în 1916 la primul rãzboi mondial de unde s-a întors cu gradul de plutonier adjutant, continuându-şi profeţia de învãţãtor şi director al şcolii din Voloiac precum şi viaţa de familie, decedând în mai 1958.
Celãlalt veteran al primului rãzboi mondial a fost şi bunicul Constantin Popescu, tatãl mamei mele, decedat şi el pe 19 mai 1977. Acesta mi-a povestit cu lux de amãnunte despre viaţa grea şi durã petrecutã în lagãrul din Germania. Emoţionantã este povestea eliberãrii şi întoarcerii definitive acasã. Într-o dimineaţã au fost treziţi mult mai devreme, au primit fiecare câte o pâine şi o pãturã şi fãrã multe discuţii au fost urcaţi într-un tren de marfã, fãrã sã ştie unde vor merge şi dacã vor scãpa cu viaţã. Din fericire au fost aduşi pânã la graniţa de vest a ţãrii noastre, iar când au coborât li s-a spus sec: “Sunteţi liberi“. Speriaţi dar bucuroşi, au îngenunchiat şi au sãrutat prelung pãmântul sfânt al ţãrii, plângând în hohote de fericire. Apropiaţi ca vârstã, coincidenţã sau nu, cei doi bunici au fost cãsãtoriţi cu fiice de preoţi. Învãţãtorul Constantin Drãghici cu Ioana, fiica preotului Ioan Balica din Samarineşti – Gorj, iar Constantin Popescu cu Elena, fiica preotului Gheorghe Miloteanu din Valea Bunã, el fiind pânã aproape de sfârşitul vieţii, paracliserul bisericilor din Voloiac şi Valea Bunã.
La peste 71 de ani de la cel de-al doilea rãzboi mondial îmi face o deosebitã plãcere sã amintesc câteva figuri de veterani care au trãit în aceste locuri. Pe toţi i-am cunoscut personal iar unul dintre aceştia a fost chiar tatãl meu, pilotul de aviaţie Constantin E. Drãghici, care în august 1944, la doar 20 de ani a fost mobilizat şi trimis pe front, pilotând faimosul avion Messerchmitt 109 G, dupã românescul IAR 80. Lista veteranilor acestui rãzboi continuã cu Ruptureanu Vasile din Ruptura, nãscut în august 1921 din pãrinţii Gheorghe şi Floarea. Alţi doi veterani, care au trãit peste 100 de ani, au fost Gheorghe Ruptureanu din Ruptura, decedat la aproape 103 ani şi Constantin I. Drãghici din satul Valea Bunã nãscut la 30 octombrie 1915 din pãrinţii Ion şi Maria. Am avut plãcerea sã particip la împlinirea vârstei de 100 de ani pe data de 30 octombrie 2015 alãturi de oficialitãţi politice şi militare judeţene.
S-a stins din viaţã în primãvara lui 2016. Alãturi lor, un om bine cunoscut şi care a trãit în satul Ruptura din comuna Voloiac pânã la aproape 91 de ani, a fost şi veteranul de rãzboi Ruptureanu F. Traian, nãscut la 02.04.1905 şi decedat la 20.04.1996. A fost cãsãtorit cu Ştefania Puicea, una dintre fiicele boierului Puicea din Voloiac şi care a primit ca zestre o casã în centrul satului folositã în timpul regimului comunist drept clãdire pentru dispensarul sanitar-veterinar. A fost retrocedatã familiei dupã apariţia Legii 18/1991 când devenisem primarul comunei. A participat activ în prima parte a rãzboiului al II –lea mondial, ca luptãtor pe frontal de est împotriva Rusiei Sovietice, fiind cu aprovizionarea camarazilor şi comandanţilor, cãrora le asigura zilnic mâncarea în spatele frontului.
În anul 1943 pe data de 26 mai a primit Brevetul şi medalia “Credinţã şi Bãrbãţie“ cu spada clasa a III-a, numit de Majestatea sa Regele Mihai al României, drept recunoştinţã pentru devotamentul şi priceperea arãtate în rãzboiul contra Rusiei Sovietice.
Memoria celor prezentaţi trebuie sã fie veşnicã iar curajul şi faptele lor de vitejie sã constituie o mândrie pentru urmaşii acestora şi pentru generaţiile viitoare.
Cu plecãciune!
prof. Constantin Drãghici
