Sunt ultimele zile de campanie electoralã, înainte sã se aştearnã o linişte de patru ani peste sistemul electoral din ţarã. Sau de trei ani şi jumãtate, având în vedere cã ultimele alegeri au fost în varã, respectiv cele locale. Poate o sã mai fie alegeri europarlamentare, dar acolo nu conteazã prea mult votul. Fotoliile sunt împãrţite între partide şi în Parlamentul European ajung doar „cei aleşi” dintre români. Cine prinde un mandat de eurodeputat este aranjat pe viaţã s-ar putea spune, având în vedere cã leafa este de vreo 75.000 de euro pe an. Adicã peste un sfert de milion de euro, pentru un mandat de patru ani. Pentru ce plãtim atâta funcţionãrime şi parlamentãrime pe la Burxelles şi Strasbourg nu ştie nimeni pentru cã Uniunea Europeanã se duce oricum de râpã. Adio idealuri mãreţe de dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. Oricum în UE o politicã este la vedere şi alta este pe sub masã. Una este corectitudinea politicã şi alta este politica de rechini a statelor mari din UE Germania şi Franţa, care le înghit pe cele mici. Vorba aia: egalitate între câini şi cãţei. De UK nu se mai pune problema cã a ieşit din ecuaţie. Poate urmeazã Italia şi Franţa. Cine ştie cui îi mai vine vreo idee de referendum. Poate urmeazã toatã lumea şi UE devine doar un sul de hârtie igienicã pentru Rusia.
În fine, sã revenim la oile noastre, cu toate cã ce se întâmplã peste graniţe ne influenţeazã de acum încolo în mod concret şi decisiv, având în vedere cã am devenit o ţarã de consumatori şi am cedat resursele cãtre alte state. Practic am devenit o ţarã angajatã a altor state şi companii şi nu mai producem aproape nimic. Asta înseamnã cã nu mai avem control asupra ţãrii noastre şi ne derulãm şi noi din patru în patru ani democraţia noastrã mioriticã şi toleratã în UE. Este toleratã pentru cã au avut nevoie de resurse, de populaţie şi forţã de lucru ieftinã şi de cumpãrãtori pentru produsele lor. Mãcar sã ne facã şi drumurile, sã ne transforme în destinaţie turisticã pentru bogãtanii lor. Ne transformãm încet-încet într-un neam de ospãtari, servitori, cameriste, vânzãtori prin mall-uri şi mai rãmâne şi sectorul bugetar, mândria ţãrii. Ei nu fac parte din clasa de sclavi ai statelor care controleazã ţara. Lucrurile sunt cam decise, pentru cã în afarã de sectorul energetic nu mai controlãm nimic în România. Şi sunt presiuni mari din partea altor state şi a altor companii mai puternice decât statele ca sã privatizãm sau sã semi-închidem şi sectorul energetic. Atunci putem putem cruce pe ţara noastrã pentru cã o sã depindem cu ştecherul sau cu întrerupãtorul de voinţa Germaniei, Poloniei, a Cehiei şi a Ungariei şi a altor state de unde am putea cerşi curent electric. Nici mãcar dictatura ceauşistã nu şi-a prãduit aşa de rãu ţara. Au plãtit datoriile şi toate companiile şi resursele erau la îndemâna statului. Rãmân crimele dictaturii, dar şi la capitolul acesta democraţii i-au egalat pe comunişti cu morţii din spitale, de pe şosele şi din alte domenii. Se moare vârtos în România, poate mai mult decât pe vremea ailaltã. Se nasc mai puţini români decât în vremea foametei ceauşiste. Lucrurile în ţara asta sunt deja bãtãtorite şi aşa de bine înnodate, încât cu greu le poate cineva desface. Avem chiar şi o securitate şi o justiţie de tip nou, mult mai periculoase şi virulente. Oamenii din afara sistemului sau din sistem dispar din faţa noastrã, în accidente rutiere sau prin alte fugi peste hotare şi nu ne dãm seama care a fost înşelãtoria.
Pe cine serveşte clasa conducãtoare şi serviciile? Deocamdatã, la cum au fost cedate resursele şi companiile s-a vãzut pe cine au servit. Sunt chiar penibili politicienii care stau cocoţaţi pe un sistem energetic construit de comunişti şi se bat cu pumnul în piept cât de independentã este energetic ţara noastrã. Nişte nesimţiţi.
Şi acum chiar sã revenim la oile noastre. Alegerile parlamentare. Ce rol mai au acestea, dacã totul e gata preparat. Sunt cinci milioane de români în afara graniţelor şi probabil cã în scurt timp se vor face şase, dacã se scot vizele cu SUA şi Canada. Ţara e violatã şi cu mâinile legate. A fost vândutã din mânã în mânã şi e în continuare pe burtã. Mai mergem şi la alegerile astea sã ne furãm din nou cãciula cu democraţia formalã, pentru cã politicienii români nu mai pot sã joace decât cum le cântã alţii. Oricine ar merge în Parlament, în mod esenţial viitorul românilor o sã fie la fel de putred. Ne-am ciuruit! Nu mai speraţi. Votaţi ca şi cum v-aţi plãti o facturã. Oricum o plãtiţi, chiar dacã nu mergeţi la vot
