* Dacã e sã ne luãm dupã sondajele, nu-i aşa, finale, date publicitãţii în ultimele zile de vreo trei- patru institute de sondare a opiniei publice, s-ar pãrea cã PSD şi aliaţii sãi vor defila fluierând a succes facil în alegerile de la 11 decembrie. O fi bine? N-o fi bine? Pãrerea mea sincerã este cã, deja, cineva (nu ştiu cine!!) a început sã solfegieze pe clapetele clavirului cu diversiuni şi cacealmale. Aşa cam ca la prezidenţialele din 2014, 2009, 2004, 2000… O fi bine, mãi nea binomule, o fi bine? Oricum, constat cã tot mai mulţi români au ajuns la concluzia cã votul lor nu mai conteazã. Eu o spun (desigur, în deşert!) de aproape douãzeci de ani. Degeaba, vorba lui Tudor Gheorghe. Merge banda, merge înainte. Ei, cum care bandã?!
* Deja face o oarece vâlvã aşa-zisul „plan beta” al lui Klaus Iohannis. Hai, nu mã-nnebuni! Dulapule, lasã-te de vechiturile uitate prin rafturile tale mai ascunse! Nu de altceva, dar colcãie de molii, iar anumiţi fluturi s-ar putea sã-şi gãseascã adãpost prin creieraşul dumitale. Deja, ceea ce a fãcut acest cetãţean din Ziua Naţionalã a întrecut orice normã de bun- simţ elementar şi de respect faţã de români. Bomboana pe coliva acestei manifestari publice a fost prezenţa la tribuna oficialã a cetãţeanului de tristã amintire Bãsescu Traian, persoanã cu numeroase probleme penale, adicã dintre acelea pe care a decis sã nu le agreeze prin preajmã-i Dulapul Sãsesc. Pãi ce facem, mãi dragã maistre, cu principialitatea trâmbiţatã de dumneata, în atâtea şi atâtea ocazii? Dar nu trebuie sã ne facem mari probleme din acest punct de vedere: între cei doi, Bãsescu şi Iohannis, în ciuda unor aparenţe, nu a existat niciodatã un rãzboi real. Nici mãcar vreo banalã gâlceavã de doi poli şi-un apartament. Vorbeam de planul beta? Pãi mi se pare, dupã cum merg lucrurile, cã Bãsescu este chiar pionul în jurul cãruia se ţese acest plan, chipurile misterios. În aceastã situaţie, toatã retorica iohannistã privind schimbarea, înlocuirea, bla, bla, bla, clasei politice, se dovedeşte a fi fost o biatã gargarã ieftinã, o apã de ploaie îmbâcsitã de reziduuri.
* Revenind la campania electoralã, în Mehedinţi ea nu a avut în general, aspecte contondente, axându-se mai ales pe problema termoficãrii. Dar nu în sensul constructiv al termenului, greutatea situaţiei cãzând aproape exclusiv – asta e! – pe umerii primarului Marius Screciu, ci în sensul alcãtuirii ad-hoc a unei colecţii practic nesfârşite de pãreri, opinii, sfaturi etc.. De care, de ce sã n-o spunem, nu are nimeni mare nevoie, datã fiind superficialitatea celor mai multe dintre ele. O altã observaţie este legatã de modul de a face campanie al PSD. Candidaţii şi reprezentanţii acestui partid, deşi şi-au anunţat disponibilitatea de a veni la dezbateri electorale televizate, se poate spune cã, la aceste dezbateri, ei au strãucit prin… absenţã. Pesediştii au excelat, în schimb, în ceea ce se cheamã munca de la om la om, ei cutreierând cu tenacitate cartierele, pieţele, cãtunele, târgurile, stând de vorbã cu oamenii într-un registru accesibil acestora şi marcând, astfel, în opinia noastrã, numeroase puncte (bile) albe. Şi celelalte partide au recurs la astfel de practici, dar fãrã prea mare eficienţã. Alte formaţiuni - mai mici, mai lipsite de pondere, de audienţã, au mizat pe forţa, mã rog, coagulantã, a Internetului, a reţelelor de aşa-zisã socializare, fãcând, cu nu ştiu câtã eficienţã, o campanie electoralã de cabinet, de birou. În sfârşit, aceste aspecte legate de eficienţã intereseazã direct şi exclusiv partidele angajate în lupta electoralã. Ce va ieşi din acest duel inegal ca forţe şi mijloace vom putea vedea, mãcar aproximativ, duminicã seara.
* Astãzi, chiar în ziua apariţiei sãptãmânalului nostru, comisia constituitã la nivelul CNATDCU (sau cum i-o zice) ar urma sã dea un verdict în ceea ce priveşte dosarul de plagiat al tezei de doctorat a duduii Laura Codruţa Kovesi. Nu ştim dacã vom avea parte, chiar azi, de un verdict. Ne amintim cã au fost întâmpinate dificultãţi reale în alcãtuirea comisiei de experţi, mulţi dintre cei invitaţi refuzând chiar sã se uite pe respectiva tezã. De ce le-o fi fost fricã (mã rog, sfialã!) reputaţilor specialişti în drept e greu de presupus. Noi am avea nişte bãnuieli, dar ele, cel puţin deocamdatã, nu acoperã convingãtor câmpul faptelor. Oricum, trebuie sã recunoaşteţi, cã e cel puţin o ciudãţenie ca, în cazul plagiatului lui Victor Ponta, sã se gãseascã sute de… specialişti, capabili, nu-i aşa, sã dea pe loc un verdict, iar în cel al lui Kovesi sã nu poatã fi adunaţi nici mãcar trei… juraţi în stare sã citeascã, sã rãsfoiascã lucrarea. Asta, în condiţiile în care, cu ajutorul celor mai moderne tehnici în domeniu, au fost produse dovezi indubitabile. Dovezi pe care oricine le poate analiza pe internet, fãcând, practic, inutil efortul comisiei. Dar, cine ştie, poate cã aceastã comisie are drept… misie sã infirme plagiatul existent în teza de doctorat a lui Kovesi?! Atunci, bine…
