Mai pãstrez şi acum de la regretatul Constantin Stana câteva file pe care domnia sa, la un moment anume al întâlnirilor noastre livreşti, a aşternut, cu înţelegere şi pasiune, o cronicã la una dintre cãrţile mele. Nu am publicat niciodatã aceastã cronicã entuziastã, generoasã, deşi am avut de multe ori acest prilej. Pur şi simplu am vrut sã pãstrez pentru mine aceastã cronicã scrisã ca o epistolã, pe file albe, cu stilou şi cernealã, în spiritul unei tradiţii de la care Constantin Stana se revendica, şi care mi-a stârnit mereu admiraţia. Pãstrez aceastã epistolã ca pe un semn de prietenie, în amintirea unui om de litere care a iubit cu pasiune şi cu dãruire cartea. Un spirit jovial, bine-dispus faţã de valorile şi iluziile acestei vieţi, un erudit, cu un rafinat simţ al ironiei, şi un declamator de cea mai bunã condiţie.
Aşa ni-l vom aminti mereu pe Constantin Stana: un rafinat şi un risipitor de sine, mereu surâzãtor şi mereu admirabil de spiritual. Sunt absolut convins cã ar fi fost şi pe scena politicã unul dintre acei intelectuali a cãror vervã şi putere de persuasiune s-ar fi impus. Mi-aş fi dorit sã-l vãd la tribuna parlamentului. Ar fi dat clasã multora, prin cultura sa umanistã, prin elocinţa sa formidabilã. Fãrã domnia sa viaţa noastrã culturalã, socialã e acum mult mai sãracã. De la an la an e mai sãracã.
Au plecat dintre noi mulţi oameni de culturã de cea mai bunã facturã. Fãrã ei peisajul nostru cultural s-a sãrãcit, iar în loc parcã nu au mai venit tulpini noi, promisiuni pentru zilele ce vor veni.
Îl regret pe Constantin Stana, aşa cum îl regret pe Ionel Viorel, aşa cum regret dispariţia unor prozatori de talia unor Nicolae Calomfirescu, Laurenţiu Cerneţ, Romulus Cojocaru, aşa cum şi plecarea altora o regret. Îmi doresc ca la un moment dat sã putem realiza, la nivelul comunitãţii noastre, cu sprijinul unor instituţii de culturã, şi a celor care încã mai iubesc literatura, un Dicţionar al scriitorilor mehedinţeni.
Poate şi o serie de reeditãri care sã-i readucã printre noi pe cei plecaţi şi ale cãror opere se uitã, inevitabil, în absenţa unor astfel de instituţii culturale cum sunt dicţionarele, revistele, seriile de reeditare. Sunt sigur cã profesorul şi literatul Constantin Stana ar fi îmbrãţişat aceastã idee, cu acea incandescenţã a spiritului ce-l caracteriza şi pe care noi toţi o admiram. Cãci este ideea în care şi domnia sa ar fi vãzut binele pe care-l aduce tuturor, întregii comunitãţi, faptul cã ştim sã ne preţuim reperele culturale, istoria, pe noi înşine, pe cei care, asemenea lui Constantin Stana, au adus în viaţa comunitãţii noastre o anumitã luminã a spiritualitãţii.
Ne despãrţim de un om de la care fiecare dintre cei care l-au cunoscut au avut ceva de învãţat sau de admirat.
Dumnezeu sã-l ţinã în paza lui cea bunã şi dreaptã!
