Mirel Palada, care mi se pare mai mereu o minte sclipitoare, plinã de sine şi uşor iritatã, a dat publicitãţii, zilele acestea, un sondaj de opinie, unul, probabil, realizat la propria-i casã de sondaje, deci cu o credibilitate din start de pus sub semnul întrebãrii. Dar ce nu-i astãzi de pus sub semnul îndoielii? Aşa cã îl luãm în seamã, mai ales cã sociologul ne flateazã peste poate, spunând cã „oamenii au un nas social foarte fin”, deci cã noi, bieţii alegãtori, putem intui şi singuri încotro bate vântul, nu ne trebuie mari indicaţii. În viziunea lui Palada, care nu e ea greu de ghicit odatã ce e director de imagine la PSD, „opinia publicã simte cã PSD-ul va câştiga alegerile”, dar cã tot tehnocratul de Cioloş are prima şansã, şi chiar şi pe a doua, sã ajungã premier, prin jocul preşedintelui Johannis şi al grupurilor din noul parlament. Potrivit sondajului invocat partidele ar obţine cam aşa: PSD- 37%; PNL- 11%; Alţii- 3%. Cât priveşte şansele ca unul sau altul sã ajungã premier, lucrurile ar sta astfel: Dacian Cioloş- 19%; Victor Ponta- 12%; Cãlin Popescu Tãriceanu- 5%; Liviu Dragnea- 3%; Alina Gorghiu- 1%. Cifrele par trase de pãr, exagerate în sus (PSD) sau în jos (PNL), dar pot fi o bunã bazã de discuţie. Nodul gordian pare a fi Cioloş. Normal cã social-democraţii vor un premier de al lor, nu unul impus de Johannis. Asta e şi miza acestor alegeri… guvernamentale mascate în alegeri parlamentare.
Din punctul de vedere al liberalilor sunt convins cã lucrurile stau cu totul diferit, aşa cã putem aşeza sondajul dat de Mirel Palada în galeria mijloacelor de provocare media, şi nu în cel al datelor realmente obiective. Cã tot veni vorba de liberali: ecuaţia în care se mişcã aceştia pare niţeluş mai complicatã. Tot în chestiunea Cioloş se lovesc şi ei cu genunchii, ca de mobile, în drumul lor matinal spre bucãtãrie. Liderii liberali se declarã încrezãtori în şansele lor pentru 11 decembrie, spun cã vor obţine un scor mai mare decât cel de la locale. De ce sã nu-i credem? Ei mizeazã pe cota de încredere de care se bucurã Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, şi unul şi altul fiind mult peste cota PNL. Dar ce te faci cã liberalii nu reuşesc neam sã transpunã procentele celor doi în procente pentru partid? Mi-a plãcut declaraţia anonimã a unui fruntaş liberal, citatã de un site de ştiri: „Activul de partid este aproape total demobilizat. Întrunirile electorale par nişte parastase. Niciodatã, în atâţia ani de fãcut politicã nu am vãzut activiştii atât de demobilizaţi. Campania door to door nu are aproape niciun efect. Oamenii au avut aşteptãri de la Iohannis, l-au votat, dar de atunci pânã în prezent nu au vãzut nimic fãcut pentru ei şi ne spun de la obraz asta”. E clar pentru toatã lumea cã liberalii defileazã cu Cioloş, dar o fac din raţiuni strategice, nu din pasionalitate, aşa cum fãceau cândva cei din PDL (azi mulţi dintre aceştia bine topiţi în PNL) când bãteau din uşã-n-uşã cu Bãsescu. Cioloş nu e cea mai bunã variantã pentru liberali, dar e singura viabilã, acum. Adevãrul e cã nici Cioloş nu s-a dat peste cap sã se identifice cu PNL, sã mişte lucrurile pentru a deveni un adevãrat lider politic, şi nu doar o expresie politicã de conjuncturã. Liberalii meritau şi un lider mai consistent, nu o bicefalã ocârmuire. Pe partea cealaltã a baricadei nici social-democraţii nu au mari motive de entuziasm, şi acest lucru se simte. Campania lor e plicticoasã, lipsitã de nerv. Nu seamãnã a parastas, dar nici mult nu mai e. Nu mai e mult, aşa cã pregãtiţi-vã, cãci, vorba celor din Urzeala Tronurilor: winter is coming!
