Nu a fost scandal mai mare, decât dupã cãlãrirea unei opere brâncuşiene de cãtre dosul prezindenţial. Au apãrut zeci de mii de comentarii şi analize, dacã da, dacã nu, de ce, de ce nu, cine e responsabil, cine îl protejeazã pe Brâncuşi şi arta modernã de dosul lui Klaus Iohannis şi altele. Multã energie s-a consumat şi multe eforturi s-au irosit pentru a scoate în evidenţã mârlãnia preşedintelui, cu sau fãrã ghilimele, care s-a cocoţat pe unul din scaunele de la Masa Tãcerii. Omul are şi el un plan: vrea ca dupã ce îşi încheie mandatul sã aibe albume foto pe care sã se poatã admira. Cã e vorba de opere, şefi de stat, palmieri, indivizi mai mult sau mai puţin celebri este şi acesta un obiectiv deschis pentru şeful statului. Mãcar are o preocupare. Nu degeaba s-a pozat cu edilul sub Poarta Sãrutului sau cu Masa Tãcerii. Era un fel de turist de rând. Trebuia sau nu sã stea pe operã, nici nu mai conteazã, pentru cã deja a stat şi o fãcuserã milioane înaintea sa, din 1938 încoace.
Unii spun cã este vorba de bun simţ sã nu cãlãreşti opere de artã, chit cã era vorba de un scaun, iar un scaun este folosit pentru a şede. Dar era o opera de artã modernã şi nu o operã funcţionalã, deşi Brâncuşi visa ca operele sale sã devinã funcţionale într-o zi. Chiar intenţiona sã construiascã prin lume clãdiri în forma Coloanei Infinitului. Treaba este cã Iohhanis a venit şi a plecat. A spus cã la Târgu Jiu este aur, dar ce sã faci cu aurul, dacã nu îl pui în valoare cum trebuie sau dacã unii îşi mai şterg tãlpile pe el sau servesc cina pe Masa Tãcerii sau spalã cu jet de apã Poarta Sãrutului.
Pânã la urmã, imaginea cu preşedintele stând la Masa Tãcerii a reprezentat tot un fel de promovare a lui Brâncuşi, chiar dacã pe dos. Au comentat şi Ponta, şi Bãsescu şi încã vreo câteva milioane. Nu au comentat degeaba şi nu pentru cã sunt iubitori sau cunoscãtori de artã, ci pentru cã unii mai sunt şi politicieni şi candidaţi şi îi avantaja subiectul dintr-un anumit punct de vedere. Masele de români comentatori de pe facebook putea fi stârnite cu o temã atât de facilã. A punctat şi Ponta, a punctat şi Bãsescu. Doar sunt amândoi candidaţi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Oricine poate sã îşi dea cu pãrerea oricât, atunci când vede o astfel de pozã şi nu îi trebuie nu ştiu ce vocabular sã îşi dea cu pãrerea, cã doar o imagine face cât o mie de cuvinte, cum spune. Problema este cã în mandatele lu Ponta şi Bãsescu Poarta Sãrutului a fost spãlatã cu furtunul cu jet de apã, ca orice maşinã dusã la spãlãtoria auto şi nu au mai fost dezlãnţuite atâtea energii. Sigur cã dacã punea Bãsescu jetul pe Poarta Sãrutului altfel era treaba. Aşadar mai conteazã şi personajul, nu neapãrat opera sau valoarea acesteia. Pânã la urmã, indiferent de personaj, ne apropiem de o operã de artã cu o valoare certã cu o pietate şi aproape cã trãim o experienţã misticã, transcedentalã. Cine trãieşte, cine nu, îşi face poza şi se duce acasã, sã îşi completeze colecţia. Poate nu va revedea vreodatã fotografiile respective.
Arta nu e chiar pentru toatã lumea, pânã la urmã,dar toţi pot ajunge în preajma artei. Unii spuneau sã învelim în sticlã operele brâncuşiene, sã nu le mai atingã intemperiile. Probabil cã ar trebui sã învelim în sticlã oamenii, ca sã evitãm contactul cu opera. Şi la vot ar trebui sã fie la fel, sã se evite cât mai puţin contactul cu ştampila de vot şi cu buletinul. Astfel se va putea vedea uşor cât se furã la vot şi cine face modificãri în votul original. Furãm puţin câte puţin din ce este în jurul nostru şi nici nu ne dãm seama. Iohannis a fãcut la fel. Este nevinovat. În primul rând pentru cã nu are nicio treabã cu arta şi în al doilea rând pentru cã alegãtorii l-au trimis pe funcţia respectivã. Aşadar se bucurã de prezumpţia de bun simţ şi competenţã. Ar fi de preferat un preşedinte competent care sã ridice nivelul de trai al naţiunii, decât un specialist în artã care sã ne sãrãceascã.
