Pentru majoritatea severinenilor (şi chestiunea poate fi uşor extinsã la întregul judeţ şi, de ce nu, la nivelul întregii ţãri, cu nuanţele de rigoare) apropierea alegerilor parlamentare nu are vreo mare însemnãtate. Alegerile sunt mai degrabã un eveniment mediatic, o situaţiune socialã a cãrei realitate plictisitoare în sine e exacerbatã de televiziuni, de unii lideri de opinie, dar unul destul de exterior cercului problemelor reale şi imediate cu care se confruntã oamenii, individual sau în cadrul colectivitãţii.
Viaţa politicã parlamentarã s-a alienat enorm faţã cu viaţa concretã a comunitãţilor, parte datoritã şi specificului lumii parlamentare, una a construirii de legi, de cadre normative, şi nu de implicare directã. Un deputat sau un senator e departe de statutul unui primar, considerat şi investit cu responsabilitãţi executive imperioase. Parlamentarii par nişte turişti politici comparativ cu consilierii locali, deşi nu sunt, desigur, turişti, dar rolul lor e unul fãrã un impact constant în viaţa unei comunitãţi.
Aceste chestiuni le ştiţi şi dvs. foarte bine, şi nu vom insista acum.
Lipsa de farmec a alegerilor parlamentare în ochii unei comunitãţi precum cea severineanã se observã la vot dar şi în dispreţul informal, mai mult sau mai puţin manifest pe care oameni îl nutresc faţã de ,,aleşii” de acest tip. E de fapt o joacã de-a şoarecele şi pisica, unde rolul de pisicã se mai inverseazã. Noi ne facem cã îi credem, ei se fac cã promit marea cu sarea etc. apoi, peste patru ani, o luãm de la capãt, invariabil.
Dar nu asta conteazã, pânã la urmã. Pentru o comunitate precum cea severineanã (orşoveanã etc.) nu e esenţial cine ne reprezintã în legislativ. Ideal ar fi ca din cei pe care-i votãm senatori şi deputaţi mãcar unul sã ajungã ministru, sã poatã pune umãrul pentru acest judeţ. Acest lucru ar fi important. Cu sau fãrã parlamentari, comunitãţile trebuie sã se descurce de unele singure, aceasta e provocarea momentului. Primarul, consiliul local, apoi prefectul, preşedintele consiliului judeţean, consilierii judeţeni – ei sunt responsabilii direcţi, factorii decizionali care conteazã, şi atunci toate problemele graviteazã în jurul abilitãţilor lor.
Alegerile parlamentare vin şi trec. Vor lãsa în urma lor orgolii de partid, rãnite sau mulţumite. Vor lãsa vorbe peste vorbe, nervi, înjurãturi, proiecte pe hârtie sau declamate pe sticlã. Apoi ne întoarcem asupra chestiunilor arzãtoare, de zi cu zi, în timp ce aleşii noştri se vor regãsi prin parlament, unde altele sunt regulile jocului, altele prioritãţile, iar figurile sceptice ale alegãtorilor devin îndepãrtate. Acesta e jocul democratic şi ne încadrãm şi noi în regulile lui care ne plac sau nu.
Dupã iureşul inevitabil, ne întoarcem asupra a ceea ce ne macinã zi de zi: problema investiţiilor, a locurilor de muncã, a exodului demografic, a tinerilor care ies de pe bãncile şcolilor şi nu se regãsesc pe piaţa muncii etc. ar merita poate, ca dupã alegerile parlamentare, sã trecem la un bilanţ al democraţiei în ceea ce ne priveşte. La o analizã lucidã aplicatã realitãţilor de azi.
Apoi, nu ar strica deloc, poate sã cãutãm, împreunã, cãile solidaritãţii sociale pierdute, şi ale încrederii în noi înşine. Cãci o comunitate nu e constituitã doar din valori patrimoniale, materiale, nu doar din suma indivizilor, ci mai ales din principii şi valori umane, din idei, entuziasm, încredere, speranţã şi luciditate, şi mai ales din dragoste faţã de locul în care vieţuieşte. La acest efort de reconstrucţie îi putem chema şi pe parlamentari, oricare ar fi aceştia. De ce nu?
