Madame Kovesi a devenit ţintã în ultima perioadã sau s-a fãcut ţintã singurã în perioada în care nu a fost aşa de atentã cu trecutul sãu şi a tratat cu puţinã relaxare teza de doctorat şi poate şi altele?! Cine ştie ce se regãseşte în lucrarea de licenţã sau în cea de dizertaţie pentru masterat a doamnei Kovesi. În materie de copiat totul ţine ori de lipsa învãţãrii, dacã e vorba de un examen, ori de lene sau lipsã de timp, în privinţa citãrii corecte. Nu existã lipsã de timp pentru cuvântul scris. Vorba aia: scripta manent, dar sã nu fie plagiat. Sigur cã autorul de cãrţi, de teze, de lucrãri dacã îşi compune opera numai din citãri atunci ce mai rãmâne din el? Nu este altceva decât un aprozarist fãrã originalitate. Sigur cã cineva spune cã dupã Platon şi Aristotel nu mai avem ce scrie, doar reinterpreta, dar sunt destui autori care încã nu şi-au spus cuvântul. Când vorbim de plagiate, cel puţin în domeniul învãţãmântului universitar lucrurile sunt cât se poate de clare. Dupã 1995 şi mai ales dupã 2000 încoace, dupã ce s-a dezvoltat internetul, toate facultãţile şi universitãţile s-au transformat în activitãţi de copy paste. Fie cã a fost vorba de stundeţi, fie cã a fost vorba de profesori. Nu cred cã nu este un în societate care sã nu fi observat cum în ultimii ani a înflorit în jurul sediilor de facultãţi afacerea chioşcurilor care îţi oferã contra cost o lucrare de diplomã, de dizertaţie. Nu ştiu dacã s-a ajuns şi la lucrãri de doctorat, dar legat de cele douã totul este limpede. Deja copierea referatelor de pe internet este cea mai la îndemânã treabã pentru elevi şi studenţi. Iei un referat gata fãcut, dacã e la liber, sau ai trimis un sms şi îţi vine preparat. Facilitãţile sunt diverse. Se gãsesc lucrãri de diplomã şi de licenţã gata fãcute şi tot felul de autori şi studii din diferite domenii de activitate. Toatã lumea pune orice pe net. Tot cu ajutorul internetului poţi sã verifici şi dacã o lucrare a fost plagiatã dupã alta.
Sunt cadre universitare poate care nu şi-au fãcut singure lucrãrile şi le-au primit de-a gata. Mai aveau un job de bazã şi activitatea universitarã era doar aducãtoare de venit în plus acasã. Ce poate fi mai grav decât un profesor care nu şi-a citit propria carte?! Cel mai trist este în momentul în care autorul nici mãcar nu ştie cã a plagiat. Fie pentru cã nu cunoaşte foarte bine regulile de compunere a unei lucrãri şi regulile citãrii corecte, fie cã nu a compus el lucrarea. „A compus” folosit în acest context e prea nobil. Cel mai corect este a însãilat paragrafe ciupite de peste tot, cu sau fãrã ghilimele şi a rezultat o operã aparent nouã. Opera este predatã şefului de instituţie, care îşi face şi el doctoratul, cã aşa e bine în societate sau pentru cã a dat o licitaţie prietenului coordonatorului de tezã sau e rudã cu acesta. Cãci şi în acest domeniu pilele sunt mai active ca niciodatã şi puţini sunt cei care intrã la doctorat fãrã sã nu fie pila cuiva sau sã nu cunoascã pe cineva. Sigur cã mai e şi varianta când sunt la „cu taxã” şi atunci e mai simplu.
Doctoratul e bun, mai ales dacã angajatorul plãteşte acel spor la salariu. Dacã nu plãteşte, doctoratul îţi oferã probabil acea senzaţie de competenţã şi de înãlţare intelectualã deasupra „nefericiţilor” care nu au acces la tainele profunde ale cunoaşterii. Se ştiu şi şefi de instituţii publice şi de stat care nu au reuşit sã îşi compunã teza de doctorat sau alte lucrãri sau articole, sarcina aceasta revenindu-le subalternilor, care au executat treaba fãrã sã comenteze. Doar erau şi ei pila cuiva sau nu aveau cum sã nu îşi serveascã şeful. De aceea poate cã unii autori nici nu ştiu cã au plagiat pânã nu descoperã cineva ce a fãcut cel care a redactat cu adevãrat opera care ar fi trebuit sã fie originalã. Poate cã şi scribul plãtit sau nu sã compunã opera s-a sãturat sau a ars etapele şi a mai inserat capitole întregi din alte opere. Adicã nu a avut timp, sã fãcuse dimineaţã şi trebuia sã meargã la serviciu, avea de dus copiii la şcoalã sau a vrut şi el sã iasã la grãtar în week-end, nu sã execute corvoada respectivã care poate nu îi aducea niciun beneficiu, în afarã de securizarea locului de muncã. Ce mai e de spus dacã chioşcul unde se produce furãciunea e lângã sediul facultãţii. Nu cred cã un profesor a avut curiozitatea sã intre sub acoperire într-un chioşc sã afle de unde îşi procurã lucrãrile studentul sãu. Sau poate cã toatã lumea furã pe toatã lumea şi e ok. Dacã furã şi profesorul, atunci nu o sã îi mai impute ceva studentului sau elevului. Probabil cã nu existã instituţie de învãţãmânt din ţarã în care sã nu se fure intelectual. În diferite grade şi pe diferite paliere. Acest putregai roade în fiinţa naţionalã. Şi Dumnezeu a avut în vedere plagiatul în cele zece porunci: „Sã nu furi!”, dar nu credea cã o sã se ajungã la un asemenea nivel. Cine ştie cum se prezintã Biblia în materie de plagiat… Încearcã cineva sã facã o verificare?
