* La debutul anului de învãţãmânt 2016/2017, nu putea sã lipseascã, vorba aia, martie din post. Politicienii, adicã, aleşi sau numiţi, în fine, oameni croiţi, în mod serios, pe carierã, pe imagine, pe parvenire facilã, în multe situaţii. Pânã la un punct totul este de înţeles. Reprezentanţii autoritãţilor locale, care trebuie sã asigure - material, financiar – buna funcţionare a unitãţilor de învãţãmânt au tot dreptul sã fie prezenţi la festivitãţile şcolare tradiţionale. Problemele apar atunci când începe sã-i… mãnânce talentul de speach-man- i (am scris corect?). Adicã atunci când încep sã le dea târcoale veleitãţile retorico – oratorice. Şi nici cu astea nu ar fi o problemã, dacã speach-urile distinşilor nu s-ar umfla precum pãsatul şi n-ar ieşi din limitele strâmte ale evenimentului, când totul nu ar trebui decât sã se reducã la un repertoriu de urãri, dacã mã înţelegeţi ce vreau sã zic. Dacã oficialii s-ar opri aici, totul ar fi în regulã. Dar ce te faci când respectivii se erijeazã în îndrumãtori spirituali, dãtãtori de înţelepte sfaturi, în emiţãtori de maxime sau chiar în comentatori de politicã internã extrem de prost mascaţi de încercãrile stângace, şchioape, dar insistente de a deveni… subtili? Ei, ce te faci? Cum poţi zdrobi între dinţi, de jenã, un sictir încãrcat de scârbã? Cum, dacã bunul simţ elementar îţi impune sã nu strici emoţia evenimentului?
* Ei, dar ai noştri ca brazii adoptã, ca sã-i citãm pe rapsozii de pe Mureş şi de pe Târnave, filosofia extrem de eficientã a lui „mie, mie, mie, mie, mie nici cã-mi pasã,/ c-a mea-i mai frumoasã şi mai drãgãstoasã,/ mãi, mãi!” şi bagã fãrã milã plugul retoric în urechile asistenţei. Astfel, îl poţi auzi pe Julien Dacien Cioloş recomandând elevilor de primarã şi de gimnaziu sã nu vâneze neapãrat nota 10 şi „titlurile” (aluzie mai mult decât strãvezie la amatorii de doctorate fãcute la repausul de searã, un fel de „gura pãcãtosului…”) sau pe recentul iubitor de capre negre din Munţii Carpaţi dând pe gaura gurii, ca şi cum nici usturoi n-ar fi mâncat şi nici gura nu i-ar mirosi de slanã râncedã, „cred cã dupã alegeri nu putem discuta decât de un guvern politic”. I-auzi brâul! Pãi cine a venit, maistre, luat de ţâfna de a avea „guvernul meu”, cu formula de maximã inspiraţie tehnocratã, ca unicã soluţie de salvare a unei patrii, nu-i aşa, rãtãcite, dupã nu ştiu ce dezastru… colectiv? Ghici cipercã (otrãvitoare) ce-i! Altminteri, omul urmãrea, prin aceastã manevrã, sã parã ca nãscut din spuma mãrii, neatins de virusurile ucigãtoare ale politicii dâmboviţene şi, prin urmare, sã ia distanţã, mãcar temporar, şi de cei care-l susţinuserã în alegeri. Dupã ce toatã suflarea româneascã a strigat contra criminalei imposturi tehnocrate, vine şi dumnealui cu o opinie, nu-i aşa, de om simplu, „cred cã dupã alegeri nu putem discuta decât de un guvern politic”. Tehnocratizãm politica sau politizãm tehnocraţia? Ei, da, cum sã nu! Acuzat de tot mai multe voci cã vrea sã eternizeze la putere guvernul tehnocrat dupã alegerile din 11 decembrie, Iohannis, fãrã a-şi asuma cumva vreo responsabilitate, vrea acum sã ne sugereze cã tot el vine cu soluţia salvatoare şi, pe deasupra, democraticã, altfel spus cã tot de la el va trebui sã luãm luminã. Oh, Doamne! Dar dacã asta este doar o manevrã a Dulapului Sãsesc de a-i politiza, pe ultima sutã, pe Julien Cioloş şi pe ai sãi tehnocraţi şi a se „acoperi” astfel din toate punctele de vedere? Bine, bine, dar dumnealui, dupã o asemenea stratagemã este sigur cã-şi va putea duce la bun sfârşit mandatul la Cotroceni? Întrebãm şi noi…
* Preşedintele Francois Hollande a venit în vizitã de stat la Bucureşti – prima dupã mai bine de 25 de ani, a unui şef de stat francez - şi a dat, la Cotroceni, peste un vorbitor de limbã germanã (subdialectul Mãrginime) nu de un, cum îi zice, aborigen. Nu ştim dacã, având în vedere, opinia generalã a francezilor despre români, omul s-a bucurat sau nu. Pentru cã, pe de altã parte, cred, liderul francez cã s-a cam sãturat sã exerseze germana, date fiind vecinãtatea cu eterna ţarã vecinã şi, de atâtea ori, adversarã, şi convorbirile „cap în cap” tot mai frecvente cu frau Merkel. Dincolo de declaraţiile amabil diplomatice, prin care, e drept, Hollande se detaşeazã de mârlãniile predecesorului sãu cu urme de sânge nomad, Sarkozy, este de subliniat cã accentul acestei vizite importante a cãzut pe interesele economice franceze din România şi destul de puţin asupra unor aspecte care ar fi interesat în mod deosebit partea românã. De pildã, în problema admiterii ţãrii noastre în spaţiul Schengen. Aceste aspecte au fost discutate, cãpãtând finalmente forma unor promisiuni cât se poate de… diplomatice, dacã e sã ne raportãm la atitudinea consecvent ostilã a Franţei de pânã acum în aceastã sensibilã problemã. În rest? A mai cãzut un motociclist din coloana oficialã a preşedintelui francez (bine cã n-a pãţit mare lucru şi, mai ales, bine cã nu s-a aflat la comanda lui Gabriel Oprea, cãci altfel cine ştie ce-ar mai fi pãtimit Înaltul Beneficiar!), Holland l-a luat niţel în balon, (amical, desigur, cât se poate de amical) pe profesorul de fizicã Ioihannis şi… cam atât.
* Duduia Clotilde Armand a poposit, la sfârşitul sãptãmânii trecute, la Severin, pentru a fixa şi aici un nucleu al formaţiunii „pure şi dure” Uniunea Salvaţi România. Am auzit cã între fondatorii drobetani ai USR s-ar afla numai persoane curate politic şi care şi-au probat curãţenia prin tot felul de partide de buzunar, din care au plecat repede fiindcã nu au primit funcţii demne de curãţenia lor. Ce sã mai zicem, România este ca şi salvatã! Sã ne bucurãm…
