* Cu câteva zile în urmã, la iniţiativa primarului Severinului, Marius Screciu, a avut loc o reuniune de lucru, care a adunat la aceeaşi masã factori responsabili din administraţie şi din politicã în vederea detectãrii celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemei termoficãrii oraşului – o problemã ajunsã cardinalã, extrem de presantã şi în acest an pentru toţi locuitorii municipiului. Fapt pozitiv – la aceastã iniţiativã a noului primar, au rãspuns mai toţi cei care au sau ar putea avea un cuvânt eficient de spus în rezolvarea corespunzãtoare a acestei situaţii. Am spus „mai toţi”, întrucât parlamentarii „stranieri” – Marius Manolache, Şerban Nicolae, Tudor Chiuariu – în buna lor tradiţie, nu au binevoit sã-şi mişte fundul de la Bucureşti sau de pe unde s-or fi aflat pânã la Severin. Dacã ar fi sã luãm de bune declaraţiile unora dintre participanţi dupã încheierea acestei reuniuni, s-ar pãrea cã bunãvoinţã şi disponibilitate la orice fel de eforturi existã. Dar pricepere, competenţã? Nu este decât de sperat.
* Irefutabilul, cel care, vã amintiţi, sugera autoritãţilor sã „facã apel la experienţa lui” vastã şi incomparabilã, nu şi-a fãcut apariţia prin peisaj. Spre disperarea fanilor sãi, de azi, de ieri, dintotdeauna. Atâţia câţi vor mai fi rãmas. Ce sã se fi întâmplat cu distinsul şi incomparabilul Irefutabil? Pe unde şi-o plimba el oare înţolitu-i trup? Sau, ca-ntr-un cunoscut poem sorescian, se va fi îmbrãcat în zale, sã nu atenteze inamicii („ãia care nu vor sã se facã nimic în oraşul ãsta”!) la mult prea preţioasa-i siluetã? Cine ştie?! Totuşi, omul, ajuns pe cai mari şi pe un culoar politic ascensional extrem de favorabil, dupã cum se vorbeşte în anumite medii, s-ar putea sã fie chemat „în faţa organului”, vreau sã zic în faţa licuriciului naţional, spre a mai primi ceva… luminã. Cã nevoie ar cam fi.
* Apropierea sezonului de toamnã în politicã, deci, implicit, a alegerilor parlamentare a mãrit turaţia activitãţilor din filialele partidelor. Iatã, de pildã, la PSD Mehedinţi, a avut loc o şedinţã, în care s-a stabilit, deocamdatã – suntem preveniţi - provizoriu, componenţa listei de candidaţi la cele douã camere ale Parlamentului. Foarte bine. Ceea ce n-am înţeles, mã rog, ceea ce ne mirã într-o oarecare mãsurã este numãrul relativ mare de primari recent aleşi în funcţii care doresc sã devinã parlamentari (cei de la Baia de Aramã, de la Şimian, de la Vânjuleţ şi, parcã, de la Devesel). Eu am o singurã întrebare, simplã ca „bunã ziua”: de ce v-aţi mai zbãtut, stimaţilor, sã câştigaţi primãriile respective, dacã numai dupã câteva luni de mandat o sã le spuneţi consãtenilor „vã pup, pa, pa!”? Sau doriţi sã vã cheltuiţi într-un mod oportun şi profitabil micile economii valutare? Ole(o), Gar-Cia!
* Apropo, surse de obicei bine informate susţin cã, pentru unul din locurile sigur eligibile de pe liste (locul întâi şi locul al doilea), aspiranţii trebuie sã cotizeze cu 50.000 de euro. Aoleu, doar atât? Pãi ãsta-i un fleac, pur şi simplu, un fleac! Nişte bãieţi descurcãreţi (ca sã nu zic de-a dreptul deştepţi!) recupereazã „modesta” sumã în nici trei sãptãmâni. Pãi unde ne trezim aici?
* Dar scandalul politic al momentului este legat de partidulachele ãla condus de fostul pesedist Bogdan Diaconu, care ar vrea sã ocupe locul pe care l-au avut cândva Vadim Tudor şi al sãu PRM pe scena politicã autohtonã. Cum se numeşte alcãtuirea respectivã? A, da, Partidul România Unitã, fiindcã, nu-i aşa, e riscant sã zici „mare”, bãieţii or fi ei naţionalişti, însã, mãi frate, sunt de-ãia europeni, cu brexitu-n instincte, numai bun sã fie implementat de îndatã în solul mioritic! Se vorbeşte cã locul de lider al acestui partidulache ar fi rezervat lui Victor Viorel, ţinând cont de faptul cã unii dintre apropiaţii sãi din vremea când era premier – Manolache, Palada, Ghiţã şi încã vreo câţiva anonimi – au trecut aici cu acte, cicã, în regulã. Acuma, ce sã zicem, noi îl credem pe Victor Viorel Ponta în stare de multe şi mari nãzdrãvãnii, dar de o asemenea gugumãnie politicã – parcã nu. Mã rog, în viaţã, totul este posibil, însã, repet, nu cred cã Ponta va comite acest gest sinucigaş şi iresponsabil. Mai ales dacã ne uitãm la adunãtura de ciudaţi şi de japiţe care tind sã formeze nucleul „noului PRU” şi alãturi de care V.V. ar urma sã atace, nu-i aşa, din nou Golgota Puterii… Îmi amintesc cum, tot într-o perioadã preelectoralã, Adrian Nãstase, aflat în nişte relaţii nu prea cãlduroase cu preşedintele de atunci, Ion Iliescu, era insistent curtat şi momit cu tot felul de funcţii, tot de un partid minuscul, PC pare-mi-se, şi omul, dupã un stand-by uşor prelungit, a refuzat în stilu-i caracteristic, adicã ironic-politicos. Mã gândesc cã Ponta nu a uitat exemplul mentorului sãu. Mã gândesc. Un fost şef de partid, pe de altã parte, e obligat sã-şi ţinã rangul şi sã nu procedeze, de pildã, ca uzurpatorul Mircea Geoanã, de care mai auzim numai prin bancuri.
* Mulţi se întreabã cine a pus la cale apariţia acestui PRU – PSD, PNL sau SRI? Aiurea, prea se complicã lucrurile. Totul s-a petrecut în tãrtãcuţa acestui Bogdan Diaconu, care gãsind vreo douã-trei jigodii care sã-i cânte la mandolinã, crede cã va putea fi ce-a fost Corneliu Vadim Tudor, ba chiar mai mult decât atât. Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha!….
