Crimele şi corupţia de sub scutul anti-rachetã?

România îşi ucide cu bunã ştiinţã cetãţenii. Când spun România mã refer la instituţiile statului care trebuie sã vegheze la siguranţa, bunãstarea şi integritatea cetãţenilor. Este vorba de instituţiile politice, ale administraţiei, organismele care compun statul şi care asigurã, teoretic, dezvoltarea acestuia. Avem cele trei puteri specifice regimurilor democratice: legislativa, executiva şi judecãtoreascã. Toatã lumea le cunoaşte. Nici una nu e mai tare ca cealaltã şi existã un mecanism prin care se verificã reciproc. Partidele preiau, prin alegeri, conducerea statului şi asigurã funcţionarea administraţiei, a puterii legislative şi executive. Bla, bla, bla. Puterea judecãtoreascã se bucurã de o mai mare stabilitate, prin statutul special pe care îl au organele judecãtoreşti şi magistraţii. Legea e lege pentru toatã lumea, indiferent de statutul pe care îl au magistraţii. Şi ei rãspund, teoretic, în faţa legii. Statul se bucurã de protecţie din partea serviciilor de informaţii interne şi externe, aparatul coercitiv, poliţia şi jandarmeria, se asigurã cã legea domneşte şi toatã lumea o respectã. Bla, bla, bla.
Ce facem atunci când nimic din ce este pe hârtie, adicã în teorie nu se mai aplicã în realitate. Atunci când puterea judecãtoreascã este pãtrunsã de corupţie şi cea legislativã şi cea executivã. Când legiuitorul încearcã sã corupã sistemul şi sã emitã legi preferenţial, pentru diferite grupuri. Ce se întâmplã când puterea judecãtoreascã începe sã fie coruptã prin anumiţi reprezentanţi? Dreptatea începe sã se clatine. Executivul este mereu în lumina tentaţiilor de tot felul, pentru cã membri din partidele ajunse la putere aşteaptã sã fie şi rãsplãtiţi. Şi mai ales grupurile de interese aşteaptã rãsplata pentru finanţarea partidelor care câştigã alegerile. Ceea ce perverteşte un sistem democratic este pânã la urmã corupţia, cât de corupte şi de coruptibile sunt organele statului. Pare destul de simplu, dar singurul element definitoriu de sub scutul anti-rachetã este corupţia. Depinde cât de mare sau de micã este corupţia. De acest indicator depinde dezvoltarea statului şi bunãstarea cetãţenilor sãi. Cu cât corupţia este mai mare cu atât dezvoltarea statului şi prosperitatea poporului sunt în pericol. Orice poate fi cumpãrat şi pervertit şi oricine are un preţ. Sã ne înţelegem, corupţie existã şi în statele cu o democraţie avansatã şi cu tradiţii în domnia legii. Problema este procentul de corupţi pe cap de locuitori şi dimensiunile fenomenului. În România corupţia generalizatã a condus la sãrãcie. Nu lipsa resurselor umane şi materiale, ci corupţia, furtul şi lipsa de viziune a clasei politice au condus la rezultatul din zilele noastre: o democraţie şchioapã, pervertitã, care nu produce dezvoltare, ci, culmea, mai multã sãrãcie. Un sistem în care lupul cel mare în înghite pe cel mic şi peştele cel mare îl consumã pe cel mai mic. Legea nu conteazã. În instituţiile statului nu existã democraţie, ci ierarhie. Administraţia nu face altceva decât sã execute legile şi sã asigure funcţionarea statului, ca un organism viu, care creşte, se dezvoltã, evolueazã. Administraţia seamãnã însã în România cu un parazit care dezvoltã foarte multe tumori, celule parazit, canceroase. Exemple pot fi gãsite şi în justiţie şi legislativ, când vine vorba de corupţie.
Cel mai bun exemplu de ratare a democraţiei în România este legat de domeniul sãnãtate şi de modul în care statul a tolerat crimele din sãlile de operaţie. Statul prin reprezentanţii sãi, prin funcţionari, prin reprezentanţii puterii legislative şi judecãtoreşti. Tot corupţia a intervenit şi a fãcut posibil ca pentru bani, profit şi privilegii un grup redus sã beneficieze de pe urma sistemului corupt. Dacã sistemul era sãnãtos şi s-ar fi opus cancerului numit HexiPharma, atunci nu ar fi apãrut asemenea anomalii. Poate cã existã exemple de tipul Hexi şi în alte domenii de activitate. Probabil cã în toate. Poate cã România întreagã este construitã dupã modelul Hexi. Aici spaima publicã este mai mare pentru cã este vorba de crime şi de criminali. De subminarea intereselor statului. Chestii similare cu acuzaţiile aduse cuplului Ceauşescu, doar cã acum e democraţie şi suntem în UE şi NATO. Nu a contat pentru nimeni cã suntem în UE, atâta timp cât a reuşit sã fure sistemul şi sã îl fenteze. Faptul cã eşti într-o echipã nu te obligã sã respecţi şi regulile, au gândit românii. Mai ales cã îţi baţi joc de români, nu de europeni, cu drepturi comunitare. Poţi sã laşi aparenţa cã le respecţi. Adicã sã foloseşti în spitalele din România dezinfectanţi de mii de ori mai slabi decât în spitalele occidentale. Formal au existat dezinfectanţii, bidoanele – conţinutul a diferit. Formal suntem în UE, suntem o democraţie, avem formal un scut anti-rachetã. La ce ne ajutã toate acestea, dacã nu ne scuturãm de anatema corupţiei şi furtului şi nu ne ridicãm ca stat dezvoltat şi prosper? Întrebarea este: poţi sã faci dintr-un corupt şi un hoţ un om cinstit? Dar dintr-un stat? Aici, sub umbrela UE şi sub scutul anti-rachetã: suntem noi românii. De neschimbat. Republica Hexi Pharma.