Cum am reuşit sã ajungem cei mai sãraci din Europa?

Sãptãmâna aceasta începe a câta campanie electoralã de dupã 1990 încoace. Încã o lunã de promisiuni care mai de care mai mãreţe sau o lunã fãrã promisiuni deloc. Unii candidaţi s-au mai deşteptat şi au început sã nu mai promitã deloc, ca şi cum ar fi vorba de Eurovision şi fiecare ţarã îşi trimite reprezentantul sã ragã pe scena respectivã. Treaba este cã la Eurovision, dacã nu ţi-ai achitat taxele de acces pe scenã, cum s-ar spune, eşti eliminat, chiar dacã de drept eşti calificat şi ai dosarul în regulã. Aşadar, nu ai dat banul nu exişti. Problema este cã la noi în campania electoralã, tot cetãţeanul plãteşte şi nu candidatul. Acum este şi mai rãu. Dupã ce cã timp de patru ani le plãtim salariile aleşilor din administraţia publicã localã, tot pe banii noştri îşi vor face şi campania electoralã? Unde mai pui şi lefurile personalului din secţiile de votare şi de la birourile electorale judeţene Ban cu ban se adunã şi se secãtuieşte bugetul statului cu banii pentru politicienii mai mari sau mai mici, mai graşi sau mai slabi, mai buni sau mai rãi, mai proşti sau mai deştepţi. Mai creştini sau mai vicleni. Politicienii ştiu cã trebuie sã fie extrem de talentaţi pentru a cuceri sufletul, mintea şi inima alegãtorilor. Nici nu conteazã dacã fac ceva sau dacã nu fac. Pânã la urmã nu existã nicio lege care sã îi pedepseascã, dacã nu au contribuit cu ceva la prosperitatea şi dezvoltarea comunitãţii din scaunul public în care au fost aşezaţi de cãtre cetãţean prin votul sãu. Marea viclenie a alesului este cã a învãţat în 26 de ani de democraţie cã singurul lucru pe care trebuie sã îl facã şi sã aibe o leafã sigurã timp de patru ani ca primar este sã punã mâna pe ciolan prin orice mijloace. Nu are cum sã se mai desprindã de el, decât arestat sau dacã partidul decide acest lucru, deşi este greu şi aşa. Dacã ai reuşit sã fii un bun actor şi sã îţi spui replicile cum trebuie, sã dai nişte mici şi bere sau gãleţi sau sã asfaltezi pe banii tãi o uliţã sãteascã, atunci e clar cã trãieşti într-o democraţie funcţionalã şi ai rolul asigurat pentru urmãtorii patru ani în filmul localelor. Cam asta este povestea cu democraţia româneascã. Cine minte mai frumos este cel mai câştigat. Nu conteazã cine ce face, ci cine reuşeşte sã mintã mai frumos timp de atâţia ani. Cine este pânã la urmã prostul: cel care voteazã sau cel care conduce. Amândoi locuiesc în aceeaşi ţarã, cel puţin teoretic. Sau poate cã trãiesc în aceeaşi ţarã, dar în realitãţi diferite. Potrivit eurobarometrelor, românii au ajuns sã fie cei mai sãraci din Uniunea Europeanã şi printre cei mai sãraci din Europa. Guvernanţii sau cei pe care i-am ales au uitat sã mai umble şi la veniturile noastre sau au aşteptat ca economia de piaţã singurã sã îşi facã treaba. Sau mai bine rãmânem economie de doi dolari pe zi, cum dorea ministresa de la Finanţe sau de unde era. De la palatul de nebuni al lui Eminescu. Cum de am reuşit ca în 26 de ani sã ajungem cei mai sãraci din Europa, cu atâtea resurse umane şi naturale? Este practic un fenomen care cu greu poate fi explicat de manualele de ştiinţe politice şi de economie. Ţara aceasta a fost jefuitã sistematic de hoarde întregi de politicieni sau de grupuri de interese române sau strãine de interesele naţionale. Este inexplicabil cum o ţarã atât de bogatã în resurse umane, naturale sau materiale a reuşit o asemenea contraperformanţã şi sã devinã aproape invizibilã în Europa şi în lume la aproape toate capitolele şi domeniile. România nu mai existã în sport, în medicinã, iar în educaţie produce de mulţi ani pentru alte state bogate şi dezvoltate ale lumii. Românii nasc direct copii de sclavi pentru popoarele din Vestul Europei. Purtãm deja ştampila de sclav şi de iobag la marile curţi europene. Copiii noştri acceptã orice slujbã, în timp ce puiii celor din Occident nu se umilesc pentru orice cules de cãpşuni. Muncile acestea sunt pentru sclavii din România, Africa sau din Asia. Popoarele sunt acum de stãpâni sau de sclavi. Nu mai existã libertate, decât cea garantatã de bani şi de bogãţie. Cine este sãrac este condamnat la libertate furatã sau direct la moarte. Trãim în plin Ev Mediu în care aşteptãm o revoluţie care sã nascã altã societate.