Cu stângul în… DREAPTA

* Cum anticipam încã de sãptãmâna trecutã, fãcurã ce fãcurã liberalii şi îşi dãdurã din nou cu stângul în… Dreapta politicã pe care ei, cicã, ar reprezenta-o exemplar pe eşichierul politic românesc. Fãcuserã şi ei o alegere inspiratã de candidaturã la Primãria generalã a Capitalei, cu Marian Munteanu, dar, cum sã zic, dacã norocul refuzã sã se lipeascã de ei, ce poţi sã le faci?! Concret, torpilaţi, din mai toate pãrţile, cu tot felul de aberaţii propagandistice, cu tot felul de infecţii manipulatorii (manipulante, „manipulite” – aş!) soldaţii conducerii bicefale Gorghiu- Blaga s-au dat sfioşi nevoie-mare la o parte din jurul candidatului propriu, lãsându-l pe acesta singur în calea lupilor, cum sunã un titlu celebru. Ajutat de o bunã dozã de bun-simţ sã realizeze în ce situaţie se aflã, Marian Munteanu le-a mulţumit liderilor liberali „pentru încrederea acordatã” (oh, Doamne, cumplitã ironie, dar cine, Doamne iartã-mã, sã o sesizeze!?) şi şi-a anunţat retragerea candidaturii, lãsând culoar liber sã candideze penibilului bãsist Cãtãlingi Predoiu. Despre care am aflat, la doar câteva zile de la „ungere”, cã, pe vremuri, cânta, dansa, bea, dormea, cu dispãrutul într-un aproximativ neant, Cristian Sima. Cum care Sima, nu-l ştiţi? Parol cã nu vã cred, mult stimaţi şi distinşi! Spectacolul, vorba aia deşteaptã, continuã!
* Miniştrii guvernului condus de omul cu breton rar, ce aduce a combatant recent evadat din oastea lui Robin Hood, au început sã demisioneze pe capete. Ceea ce, la o adicã, este un semn pozitiv. Pe când demisia lui Dâncu, de pildã, despre care am vaga senzaţie cã, pardon, cam freacã menta? Dar sinistrul de la Educaţie, responsabil cu (cu-cu!) curajul „reformist”, pe când şi-a pus în gând sã ne lase? Duiosul de la Culturã, cãruia or sã-i cânte, în curând, la fereastrã marşuri „mobilizatoare” instrumentiştii de la Operã, cãrora li se-ndoaie de spectatorii plãtitori de bilete şi le-ntorc acestora, mai nou, spatele cu graţie, duiosul de la Culturã, cum spuneam, ce are de gând? Dar şeful lor suprem, care şi-a asumat total guvernul („Guvernul meu”, n’est-ce pas?), care a şi fost operat, zilele trecute, cicã la umãr (mare tenismen, probabil şi un pui de yogin, ce mama ei de treabã?!), dumnealui, prin urmare, îşi asumã vreo responsabilitate pentru aceastã cãdere în abis? Poftim?
* Despre acest Klaus Werner Iohannis se mai vorbeşte cã nu şi-ar mai duce mandatul pânã la capãt. Ba chiar cã nu l-ar mai duce nici mãcar pânã la sfârşitul acestui an. Nu cunoaştem prea bine motivaţia acestor zvonuri, dar, dacã s-ar întâmpla aşa, n-ar fi mare pagubã. Omul, pe de o parte, a cam ars gazul de pomanã prin ţarã, de când e preşedinte (nu şi în afarã, unde se simte ca gãsca pe apã (nu, nu gâsca de nevastã-sa!), iar, pe de altã parte, de peste hotare, el nu a venit decât, cel mult, cu nişte vânt de pace relativã, nici mãcar de Dunaevski. Asta este, nu avem ce-i face. Trãiascã Facebook-ul, reţeta falimentului politic!
* Acelaşi Iohannis, crezându-se probabil tãtucul suprem al politicienilor români, i-a transmis lui Liviu Dragnea sugestia, cicã, sã demisioneze din funcţia de preşedinte al PSD, dupã ce a primit de la ÎCCJ doi ani de închisoare cu suspendare. I-auzi brâul! Ce spui, Franz? De când ai început dumneata sã dai ordine în casa altora? Cine şi unde te crezi? Nu ar fi mai bine sã-i dai ordine (mã rog, sugestii) nevesti-tii? Pentru cã, pe bune, uneori dumneaei dã impresia cã are nevoie. În atâţia ani de politichie, fie şi de calitatea celei autohtone, nu ai învãţat adevãrul elementar cã un partid este o entitate privatã, prin urmare cã este un abuz uriaş sã te amesteci în treburile lui interne, mai ales atunci când este vorba de situaţia liderului respectivului partid? Te consideri vreun soi de Dumnezeu pe pãmânt? Cine ţi-a dat dumitale aceste drepturi? La urma urmei, nu ţi-e, mãcar puţin, ruşine? Aşa, mãcar puţin? (Sperãm cã, din toate astea, nu-şi închipuie cineva cã murim de dragul lui…Dragnea!! Asta ne-ar mai lipsi)
* Şi-au depus şi mehedinţenii noştri ca brazii dosarele de candidaturã! Penibili, pânã peste cap, Gherghe C. şi, cu mare pãrere de rãu, Marius Screciu, care a intrat în circul obişnuit, de trei pipe rãsuflate, al primului. De ce? Probabil cã v-aţi dat seama şi dumneavoastrã, stimaţi cititori, aşa cã nu mai insistãm. Nu de altceva, dar sã nu zicã lumea cã influenţãm electoratul, vai de sufletul nostru! Cu toatã simpatia, regrete sincere, Marius Screciu!
* La „Zilele Severinului” a plouat, vorba cuiva, pânã la fleşcãialã. Parcã în ciuda încremenitului în sistem Gherghe C., primar. Încã. Sã sperãm cã situaţia nu se va repeta şi cu ocazia Sãrbãtorii Învierii Domnului! Sã sperãm! Altminteri, s-ar putea sã ispãşim, noi severinenii, cine ştie ce obscur blestem. Sãrbãtori fericite, tuturor cititorilor acestei rubrici, în pace şi armonie!