Klaus Iohannis marşeazã „disciplinat” pe aceeaşi linie antiromâneascã

Vom avea parte de un cincinal de umilinţã şi batjocurã strãinã, dupã un deceniu de stãpînire bãsistã multilateralã. Prea entuziaşti şi induşi în eroare de promisiuni, românii l-au votat pe Iohannis, nutrind speranţa cã vor cina cu bogãtaşii Europei la masã. Astãzi, dezamãgiţi pentru cã Preşedintele a cedat poliţiei planetare ceea ce a mai rãmas din suveranitatea şi independenţa noastrã, în schimbul unor invitaţii de a ţine discursuri sterile şi de a perora de la tribuna Înaltelor Porţi, precum cea de la O.N.U., cei mai mulţi români îl criticã, îl ocãrãsc şi-l huiduiesc pe unde îl prind în cîmp deschis. Cum se simte preşedintele Iohannis, scãzînd în sondaje, tot mai huiduit pe „feisbuc” sau de cîte ori dã ochii cu publicul? N-are treabã cu simţitul, n-are treabã cu ruşinea, încaseazã cu mîndrie! Nu se pricepe la mai mult! Sînt voci care spun cã a fost sfãtuit sã nu ia în seamã aceste bilete de favoare! Pe pãmîntul unchiului Sam, Klaus Iohannis nu s-a dus cu mîna goalã. A luat un obiect de importanţã vitalã pentru siguranţa naţionalã: lada cu cãrţile magice de dictãri, ca sã le demonstreze americanilor ce scriitor patetic este şi, desigur, discursul scris cu litere mari, fãrã de care s-ar fi uitat în gol, la microfon, precum, ştiţi dumneavoastrã cine, la poarta nouã! Ce-a vorbit în faţa Adunãrii Generale a O.N.U? A fãcut un playback dupã hîrtiile scrise de Mihalache sau de un alt consilier, la fel de slab. În mod repetitiv, aceleaşi cuvîntãri fãrã fond, fãrã viziune, la nivelul naivitãţii politice, vorbe goale, scoase din burtã, aberaţii de nivel înalt, încît americanii au exclamat uluiţi: Ce preşedinte şi-au tras românii! Un discurs zero barat, ca şi mandatul sãu de pînã acum. De fapt, n-are nicio vinã pentru cã citeşte nişte fraze sforãitoare, „opera” lui don Mihalache (nu vã duceţi cu gîndul la fostul lider ţãrãnist din secolul trecut, ar fi o insultã pentru acesta!) sau a celor care i-au negociat şederea pe fotoliu.
Hegemonia americanã a subminat rolul O.N.U.
Politica internaţionalã e doar un comerţ cu discursuri, arme, bani, state, crize, crime şi sorã bunã cu cea mai veche meserie din lume. De la tribuna O.N.U., ipocritul rãzboinic Obama declara cã vrea pace începînd cu ora imediat urmãtoare. Dar, cum se goleşte sala, dã drumul rachetelor şi dronelor, înarmeazã rebelii din ţãrile Arabe, îi asmute pe unii împotriva altora, mai trimite o tranşã de imigranţi în Europa şi mîrîie la preşedinţii statelor slugarnice, printre care şi la al nostru, cã dacã nu sînt ascultãtori, îşi pierd zgarda anti-purici! Ce-au fãcut, de fapt, participanţii la aniversarea O.N.U., care abia mai respirã, pentru cã hegemonia americanã i-a subminat şi anihilat în totalitate rolul pe plan internaţional? Pãi, s-au înfruptat împreunã din viţelul de aur, dar nu au luat atitudine faţã de criza de proporţii prin care trece omenirea! Aşadar sînt cu toţii complici la tragedia planetarã. Au acceptat cu capetele plecate Noua Ordine Mondialã.
Se manifestã deja o grijã exacerbatã pentru refugiaţi
Oricît ar încerca Preşedintele României sã se erijeze în luptãtor pentru cauze umaniste, pot spune cu siguranţã şi fãrã urmã de îndoialã cã instinctul sãu politic necizelat îl întrece cu mult în intensitate pe cel uman. Sã-i explice cineva domnului Iohannis, cu DEx-ul în faţã, ca sã-şi ia notiţe şi sã înveţe, ce înseamnã umanism şi solidaritate. Tuturor, de la preşedinte pînã la „politicianul” de la Cuca Mãcãii, cele douã noţiuni le sînt necunoscute. Solidaritatea, sub umbrela falselor doctrine şi platforme, înseamnã pentru ei oportunitatea şi privilegiul de a-şi spori averile în mod necinstit, înseamnã solidaritatea penalilor. Preşedintele Iohannis nu-i strãin de acest aspect şi marşeazã „disciplinat” pe aceeaşi linie antiromâneascã, cãzînd de acord, pe negîndite, cu directivele Înaltelor Porţi, nesocotind interesele statului pe al cãrui tron l-au aşezat tastele calculatoarelor. România postdecembristã n-a avut nici un preşedinte şi nici un partid cãrora sã le pese de modul inuman (asta apropo de umanismul declarativ al preşedintelui) în care supravieţuieşte populaţia sãracã a României, dar se manifestã deja o grijã exacerbatã pentru „refugiaţi”, care, odatã instalaţi în buricul civilizaţiei, nu vor sta cu mîinile în buzunare. Au la ei „programa şcolarã” elaboratã de elitele din umbrã şi se vor constitui în grupãri fundamentaliste, ca sã dea cu Europa de pereţi. Oare nu aţi observat cã aceşti imigranţi nu sînt oameni sãraci? N-aţi observat cã majoritatea vorbesc engleza! Başca tehnica de ultimã generaţie pe care o folosesc pentru conectarea la internet? Cît de bine mînuiesc tabletele, laptopurile şi cardurile?
Îşi vor lua singuri tãlpãşiţa de la noi!
Aceşti sãrmani în ghilimele vor fi gãzduiţi şi în România, iar potrivit Strategiei Naţionale privind Imigraţia, fiecare persoanã va primi ajutor de şomaj de 1.100 de lei pe lunã! Cît un medic dupã şase ani de studiu! Cum rãmâne cu românii care şi-au pierdut locurile de muncã în urma „privatizãrilor” mafiote şi n-au niciun venit? Vai de mama lor! Deşi sînt cetãţeni ai României, un numãr important de români, care nu au încã vîrsta de pensionare, nu au nici loc de muncã, nu primesc nici şomaj şi nu figureazã în nicio evidenţã de ajutor social. În condiţiile nou create şi impuse prin vocea Junker-ului de la Bruxelles, aceşti cetãţeni români vor avea justificarea legalã sã cearã şi ei azil politic în propria lor ţarã, cã sã poatã primi ajutor de şomaj precum imigranţii şi sã supravieţuiascã sãrãciei. Cu toate cã ţara noastrã nu este atractivã pentru imigranţi, Bruxelles-ul ne pricopseşte cu o cotã parte, prea mare pentru sãrãcia noastrã! Dar, sã vedeţi cum îşi vor lua singuri tãlpãşiţa de la noi! La fel cum au rupt-o la fugã spre alte ţãri civilizate batalioanele de tineri români, scîrbiţi de regimul de sub domnia lui Bãsescu Vodã şi speriaţi de cuţitul lui Boc, care le-a mai tãiat 25% din sãrãcia salariilor. În mod hilar, Traian Bãsescu o face pe patriotul în problema refugiaţilor, dar cînd era preşedinte s-a arãtat extrem de deranjat de aglomeraţia internã, afirmînd cã nu-i pasã dacã medicii şi tinerii emigreazã. „Mare” preşedinte a fost Bãsescu, mare jucãtor, la fel ca toţi preşedinţii postdecembrişti, la fel ca şi Iohannis, care şi-a dat acordul ca România sã fie invadatã de popoarele lumii, sã fie ocupatã de militarii N.A.T.O., şi de tehnica militarã americanã, de dragul „parteneriatelor” dintre serviciile speciale ale statelor, care i-au vîrît hîrtiile pe sub nas lui Maior, la rîndul lui, sîrguincios şi prea-plecat „negociator”, doritor sã ne elibereze total de puţinul care a mai rãmas din suveranitatea şi independenţa Statului Român.
Grafica – Ion Măldărescu
Maria Diana Popescu