* Mult lãudatul Lucian Bute (altminteri, un bãiat cuminte, sfios şi, spre deosebire de alte vedete ale sportului autohton, cu picioarele pe pãmânt) a luat-o pe cocoaşe (pardon, la plex şi, vorba aia, în mufã!) de la un fel de zombie scãpat din tenebre, Froch, pre numele lui sau cam aşa ceva, într-un meci de box în care al nostru şi-a pus centura de campion mondial în joc. Cred cã lui Bute i se trage de când a acceptat sã intre în iureşul de mondenitãţi iniţiate de madam Udrea, pe vremea când cheltuia cu frenezie miliardele Ministerului Turismului pe te miri ce. Aşa de temeinic a reuşit Nutzi sã se lipeascã de imaginea multiplului campion, cã a reuşit sã-l secãtuiascã pe bietul om de toate sevele, de toate resursele sale tehnico-tactice. Ca de obicei, au sãrit din colţul lor contestatarii de serviciu ai campionului, care nu au scãpat prilejul de a-i reproşa cã titlutile mondiale pe care le deţine au fost câştigate în compania unor adversari mediocri. Treabã româneascã, în sfârşit, ce mai încoace şi încolo…
* În vremea asta, la Cannes, a fost premiat, pentru un scenariu obscur un film al lui Cristian Mungiu. Satisfacţie pentru premiul, în sine, nu şi pentru maniera în care numitul Mungiu speculeazã „cinematografic” realitãţile sordide ale unei Românii aflate în stadiu de metastazã moralã. Mai cred şi cã juriile de la marile festivaluri cinematografice suferã de tot felul de perversiuni în materie de gust. Gata!
* Dupã ce, sãptãmâna trecutã, duiosul şi impresionabilul primar al Severinului fãcea pe victima excedatã de presiuni politice şi se retrãgea în munţii patriei ca sã-şi regãseascã sinele rãvãşit, acum câteva zile, reîntremat, sigur pe sine, pe uluitoarea sa forţã de seducţie, domnia-sa a organizat o conferinţã de presã, în care a negat orice presiune exercitatã asupra sa. Sã vezi şi sã nu crezi aşa metamorfozã! Folosind un limbaj ambiguu, având o atitudine oscilând între modestie ipocritã şi aroganţã „subtilã”, maestrul Gherghe a crezut cã induce în eroare pe toatã lumea. Pe noi ne-a indus în oroare de-a dreptul, relevându-şi încã o datã detestabila duplicitate. Încurajat de un PSD aflat în cãutarea gloriei de altãdatã („nu-nvie morţii, e-n zadar, copile!”), dar destul de meşter la intrigi, Constantin Gherghe a lãsat sã se înţeleagã cã-i va lãsa, pe ultima sutã, în off side pe pedelişti. Adicã tocmai pe cei care l-au susţinut în 2008 sã ajungã primar. Mã tem cã asta-i va fi fatal şi cã abia acest nou (eventual) gest de trãdare va transforma în amintire simpatia (pentru mine, şi acum ciudatã) pe care i-o purtau mulţi dintre severineni. Dar de ce spuneam eu cã mã tem? Nu mã tem deloc. Aproape cã mã bucur. Deşi „bucurie” nu-i poate termenul cel mai potrivit.
