Mersul de raţã

* Aflãm, din mai multe surse, inclusiv martori oculari, cã, în vecinãtatea unei biserici din Severin, a cãzut, într-una din zilele trecute, o paraşutã. Agitaţie maximã – poliţişti, jandarmi, genişti, politicieni, feţe bisericeşti, credincioşi, gurã cascã, în fine, restricţii de circulaţie, „acces interzis”. Toate astea, pentru o bucatã, ceva mai mare, ce-i drept, de pânzã, cãzutã cine ştie din spinarea cãrui amator de senzaţii (foarte) tari. (Sã fi fost cetãţeanul dispãrut cu planor cu tot, pe care nu-l mai gãseau ãştia?!). Pânã la urmã, unde a fost, totuşi, PARAŞUTA?
* Sondajele recente, atâta cât or fi ele de corecte, de cinstite, indicã o cãdere dramaticã a lui Klaus Iohannis în simpatiile (mã rog, opţiunile, încrederea) populaţiei, dupã nici nouã luni de la înscãunarea acestuia la Cotroceni. Poate cã aceastã realitate constituie cea mai elocventã dovadã cã acest Iohannis a fost un preşedinte impus cu forţa şi cu sprijinul masiv, neprecupeţit, n’ aşa, al… Ce diasporã, ce vot anti PSD? Gãselniţe foarte zgomotoase dar ieftine, vai, foarte ieftine, menite doar sã acopere în regim de urgenţã, uriaşa şi mitocãneasca ţeapã pe care au luat-o (şi) de aceastã datã alegãtorii români. Este din ce în ce mai evident cã România devine o colonie a mafiei transfrontaliere. În care toate leprele şi liftele planetei îşi fac mendrele. Evident, fãrã sã pãţeascã ceva. Iar acest Iohannis este preşedintele postdecembrist în care ţipã cel mai strident ticurile de ciocoi, de parvenit. Imobilismul sãu aparent tocmai asta încearcã sã ascundã. Nevastã-sa (prima damã, de!) este copia sa perfectã (mai puţin, desigur, aparenţele „jucãuşe”, care ar vrea sã ascundã aceleaşi tendinţe ariviste, ciocoieşti, greu, foarte greu de suportat de un om cât de cât normal). Câţiva amici de-ai lui Onan de prin ceea ce a mai rãmas din presa românã nu rateazã niciun prilej de a se extazia în faţa „picioarelor perfecte” ale primei dudui a neamului. Ne-am uitat şi noi ceva mai atent la respectivele membre umblãtoare. Şi ce-am constatat noi? Noi am constatat cã membrele cu pricina sunt, cum se spune, „în X”, iar, în timpul mersului, labele picioarelor doamnei C. au tendinţa de a se zvârli violent în lateral. Mersul raţei în formã vag amelioratã, estetic vorbind. Asta este impresia noastrã. Cumva nu avem voie s-o exprimãm? Poftim?
* Problema mãririi salariilor medicilor, ale profesorilor, ale bugetarilor, în general, este adusã în discuţie într-un moment în care nicio soluţie (rezoluţie) nu pare bunã. De ce? Fiindcã totul se petrece în contextul discuţiilor parlamentare în jurul Codului Fiscal, discuţii politizate peste mãsurã, dupã ce, într-o primã instanţã, se ajunsese – aproape incredibil, în spaţiul politic românesc! – la un consens. Acum, în spaţiul public, dacã se discutã despre mãrirea salariilor medicilor şi profesorilor, tot cei în cauzã, adicã medicii şi profesorii, picã prost. Pentru cã, nu-i aşa, „nu se mai saturã”. Asemenea „saturaţie” sã fie acolo la voi, bãi aceştia! Fãrã medici şi profesori, neamul ãsta e pierdut. Şi tocmai ei au ajuns sã fie „milogii” acestui neam! Ce mare ruşine! Bine cã multiposesorului de case din Sibiu i s-a triplat venitul (şi aşa mare!)! * Deşi toamna se apropie, deşi starea de spirit generalã ar trebui sã fie cu totul alta, organismele administraţiei judeţene Mehedinţi acţioneazã dupã legile celui mai cumplit formalism. Cel puţin asta observãm din ştirile şi reportajele transmise de televiziunile locale din Severin (acelea care mai sunt, acelea care îşi mai respectã, cât de cât, menirea.). În timpul acesta, disponibilizãrile de la RAAN îşi continuã, implacabile, cursul, iar pe reprezentanţii de vârf ai Administraţiei locale i-a lovit un fel de amnezie, de indiferenţã, de – de ce n-am spune-o? – de nesimţire. Poate şi pentru cã, la rigoare – la rigoarea previzibilului frig de la iarnã! – fiecare dintre ei are unde sã se refugieze, niciunul nu depinde exclusiv de adãpostul apartamentului de bloc. În care mai ajunge doar aşa, de pamplezir, când criza de hogeacuri clandestine se acutizeazã.
* Înainte de a încheia acest material, îmi ajunge la ureche zvonul (confirmat consistent şi de ziarul Naţional, ediţia online) cã madame Iohannis a început sã se comporte discreţionar, mai ceva ca Elena Ceauşescu. Concret, prima duduie a ţãrii a dat ordin sã fie tãiaţi peste 40 de copaci masivi din curtea vilei prezidenţiale de la Neptun, pe motiv cã aceştia atrag ţânţarii, care ţânţari o pişcã stricându-i, vorba aia, somnul. Voci suficient de avizate sunt de pãrere cã madame Carmencita vrea sã-şi creeze un spaţiu suficient de larg ca sã se bronzeze în voie, fãrã a fi nevoitã sã-şi mute, de la o orã la alta, şezlongul. Aceleaşi voci susţin cã aceeaşi cucoanã şi-a marcat atât de bine teritoriul în jurul consortului, încât, ca sã ajungi la Iohannis, e mai uşor sã treci de SPP-işti decât de diva cu mers de raţã. Pânã când va continua acest penibil şi enervant cuplu sã sfideze legile bunului simţ? Pãi, pânã vor cãlca, din greşealã (sau poate nu!), pe coadã pe cine nu ar trebui. Se va întâmpla asta? Dupã cum decurg lucrurile, nu va mai dura mult şi vom fi martorii unor extrem de interesante evenimente…