Nesimţirea şi tupeul ca instituţii politice

Complicatã situaţiunea. Procurorii au tot scuturat şi scuturã încã, şi chiar bine de tot, copacul cu maimuţe al vieţii politice autohtone. Cred cã nu a fost sãptãmânã de la Dumnezeu în care sã nu aflãm despre vreun dosar, de vreo punere sub acuzare, de vreun politician luat în vizor de DNA. Meseriile de ministru, parlamentar, primar sau preşedinte de consiliu judeţean au devenit deja meserii periculoase, menite doar celor cu nervi tari, nu domnişoarelor de pension.
Într-un fel era inevitabil cã se va ajunge aici, în acest punct de cotiturã, nevralgic, de isterie, suspiciune şi ofensivã teribilã împotriva corupţiei, cãci corupţia a mãcinat îngrozitor aceastã ţarã, a dus la nedreptãţi, frustrãri, mizerii şi inegalitãţi, la averi colosale fãcute peste noapte din contracte cu statul, la o pletorã înfiorãtoare de parveniţi, de bãieţi deştepţi, la ipocrizie şi neseriozitate. Ani de zile nesimţirea şi tupeul s-au instituţionalizat şi au devenit politicã de stat, care stat, vai de mama lui, a ajuns, judeţ cu judeţ, moşia unor fanarioţi guralivi, fiind tãiatã în fâşii, în teritorii, de o mafie întreagã, de încrengãturi de interese, rudenii, amantlâcuri şi politici locale penale. Totul e aparent perfect democratic, sub oblãduirea partidelor, a alegerilor libere, a unui electorat ameţit, manipulat, cumpãrat pe doi lei, minţit, dus de nas.
Aşa am ajuns noi o republicã semi-bananierã, vânzând cam tot ce e de vânzare, privatizând sãlbatic, scoţând la mezat tot ce era de scos, transformându-ne în mânã ieftinã de lucru, tãind pãdurile, sufocând cu taxe micii întreprinzãtori, visând autostrãzi sau pârtii de schi, alungând din ţarã milioane de concetãţeni care nu-şi mai gãseau un loc de muncã acasã. Ţara lui Papurã Vodã, tãiatã felii-felii ca pe un cozonac de politicieni fãrã viziune şi fãrã simţ patriotic, dar dotaţi din plin cu simţ de procopsire şi lãudãroşenie şi care acum, mulţi dintre ei, nu mai ştiu pe unde sã-şi dea cu mir ca sã-i fereascã Cel de Sus de mânia DNA.
În lumina imensei, monstruoasei corupţii din toţi aceşti ani, ofensiva DNA – care ajunge acum pânã la nivelul primului ministru Victor Ponta – e un lucru necesar şi salubru, deşi vine cam buluc, precipitat şi aparent haotic. De aici, trebuie sã ne imaginãm, şi o stare imensã de nervozitate şi teroare în rândurile politicienilor care se ştiu cu musca pe cãciulã.
Nu e greu de imaginat cam cum ne priveşte acum lumea occidentalã odatã ce însuşi primul ministru e pus sub lupa acuzãrii, asta dupã ce un alt fost prim ministru deja a sta ceva vreme dupã gratii. Problema nici nu e neapãrat cum ne privesc alţii, ci cum ne privim noi, pe noi înşine, la noi acasã, în aceastã situaţie fãrã ieşire, cu aleşi care fac zid în jurul altor aleşi şi dupã aceasta, la anul, vor avea pretenţia sã fie din nou votaţi, din nou aleşi. O imensã ipocrizie şi o falsitate naţionalã.
Cazul Victor Ponta, cã tot vorbeam de el, e fãrã o soluţie clarã. Dacã demisioneazã câştigã, pe termen lung, politic, dovedind consecvenţã cu propriile-i declaraţii. Dacã nu demisioneazã, din punct de vedere politic intrã în agonie, pe o pantã descendentã, alimentând o opoziţie, PNL, altfel cam lipsitã de elan şi argumente. Pe termen lung, pânã la anul la alegerile parlamentare, va câştiga, în aceastã ultimã ipotezã, PNL şi Johannis. Poporul, suveran, nu-i aşa, îl va pedepsi pe Ponta (care e laş, vorba lui CTP) şi va vota echipa lui Johannis. Ceva ceva tot vor fi învãţat politicienii noştri din aceastã experienţã teribilã a confruntãrii cu DNA. Sperãm!