Klaus Iohannis a picat în literaturã ca bomba la Hiroshima

Cultura şi literatura românã se aflã în pragul unei demult aşteptate revoluţii, generatã de super talentul scriitoricesc al preşedintelui Ţãrii. Sã nu fie de deochi! Tace, scrie şi citeşte atunci cînd trebuie sã vorbeascã. Şi cît de mirific şi nevinovat trãieşte inegalabilul scriitor Werner Klaus Iohannis în lumea laicurilor de pe feisbuc! Cu ce hobby mãreţ şi-a cheltuit primele luni de mandat! Bravo! Are sfãtuitori, pe cinste, care-l îmbrobodesc nemţeşte. Dupã „Pas cu pas” scoate de sub tipar „Primul pas”, deşi, invers se cãdea a fi. Faimoasa scriitoare de origine germanã, Anna Seghers editeazã în anul 1955 o carte exact cu acelaşi titlu, „Primul Pas”. Vine, aşadar, fireasca întrebare: cui aparţine dreptul de proprietate intelectualã asupra titlului? Cine a fost mai întîi? Oul sau gãina? Seghers sau Iohannis? Asta, apropo de moda plagiatului. Volumul e deja un best-seller! Ca şi la primul, va fi cod roşu de cumpãrãtori, aduşi, probabil, cu autocarele la stand. Ghinion! Maculatura tot pe oala cu lapte ajunge, în cel mai fericit caz. Sau, poate, se va vinde pe sub mînã, mai ştiţi? Cine sînt cumpãrãtorii? Cei care pînã în urmã cu cîteva luni habar n-aveau cine e Iohannis, dar au pus ştampila pe el doar ca sã nu iasã Ponta. Trãiascã feisbook-ul şi „serviciile”! Iar a doua zi, ca nişte mahmuri dupã o beţie, ştiau despre Iohannis doar cã e „unul care a fost primar în Sibiu”. Inutil sã ne mai întrebãm cînd are timp sã scrie!
Cerem ecranizarea celor douã cãrţi ale Preşedintelui!
Cãrţile publicate de aşa-zisele vedete, politicieni, preşedinţi, sînt scrise de oameni plãtiţi special şi nu încape vorbã de valoarea scriiturii. Cum la noi se vinde tot ceea ce este promovat din belşugul iraţiunii, se cuvine sã încadrãm cele douã cãrţi la secţiunea „strategie de marketing”. Cu paşii aceştia nemãsuraţi, sigur o va da în gropi. În afara postãrilor pe feisbuc şi a excursiilor externe, preşedintele îşi umple timpul cu iluzia cã ar fi scriitor. Fãrã doar şi poate, a fost ales ca sã-şi ridice statui în propriile scrieri, nu pentru a conduce Ţara. N-are aptitudini! Aştept cu mult interes ecranizarea celor douã cãrţi, de ce nu?, şi un documentar, în serial, pe Discovery Science Channel ori chiar un pui de „Oscar”. Se poartã! Va fi coleg cu Cristian Mungiu şi va duce Ţara în ritm de 234, dupã dealuri. Aşteptãm şi urmãtoarele volume: „Paşi de melc”, „Di, di, di şi mai la pas”, „Un pas la stînga”, „Un pas înainte şi doi înapoi”, „Cu pas de front, înainte, marş”, spre „Ultimul pas”! Dacã nu s-a gãsit nimeni sã-i spunã pe feisbuc cît de banalã este scriitura sa, îi atrag atenţia, în calitate de cititor cu experienţã, cã abia aştept momentul în care vreo instituţie culturalã servilã sã-l şi premieze! Nimic nu schimonoseşte atît de mult ca servilismul! Haideţi sã citim împreunã un pasaj din monumentalul volum: „Am descoperit, în toamna trecutã, o mulţime de rude despre care nici nu am ştiut cã existã, dar care ne cãutau ca sã ne consilieze. Am fost cel mai sfãtuit politician. Iar sfaturile au crescut în precizie dupã ce am ajuns la Cotroceni: ce trebuia neapãrat sã fac sau sã nu fac. Acum parcã s-au mai liniştit, pentru cã « binevoitorii» au vãzut cã nu funcţioneazã”. În faţa unor astfel de inspiraţii crescute în „precizie” şi „binevoire” nu mi-am mai putut stãpîni lacrimile şi am plîns ca un copil! Mã voi prãpãdi de plîns, dacã peste cîţiva ani se va da, ca subiect pentru examenul de bac, una dintre celebrele opere ale lui Iohannis! Nu vor fi capabili liceenii sã înjghebe o biatã analizã pe o aşa mãreaţã operã. Dar, ar scoate nişte perle de tot rîsul în lucrãrile lor, fiindcã materie primã ar avea din belşug. Şi-ar ieşi ceva de rîsu’-plînsu’…
Încrederea românilor în Iohannis s-a şubrezit simţitor, chiar dacã falsele sondaje îl indicã în frunte
Vorbind cu seriozitate, fie-mi permis sã ripostez, pentru cã într-o astfel de scriiturã, anemicã în termeni, fragilã în fond, s-a intercalat o incredibilã confuzie între accident, fatalitate şi scopul care scuzã mijloacele. Acest naiv amestec de planuri cere sã fie pus la punct, ştiind cu toţii ce miraculos context îi conferã puterea, imaginea, prestigiul şi orgoliul unor determinante nepotrivite, care nu pot fi catalogate decît caricaturi metaforice ale unei individualitãţi frustrate. Sub semnul tutelar al analizei, vorbesc despre un autor ale cãrei scriituri, ca arie psihicã, circumscriu excesului necizelat de idei, la care a lucrat „enorm” şi cu rezultate, practic, de necontestat pentru lada de uitare a istoriei literare; un scriitor aterizat în literaturã ca bomba la Hiroshima în publicitatea plinã ochi de vipuri false; un scriitor la urechile cãruia probabil nu au ajuns încã acele stranii noţiuni despre diformitate, salt ilariant şi „refulare”. Literatura de calitate scrisã astãzi este aproape invizibilã. Ba chiar ajutatã cu preacurvie sã rãmînã în sertare. Ce pãcat, cultura nu avanseazã, ci doar sterilitatea, cãrţile ridicole, pornografice şi cele cu miros politic. Preşedintele-scriitor ar trebui sã fie tot timpul în gardã, mandatul se consumã repede, pînã la „Ultimul pas” mai sînt doar cîţiva paşi, iar încrederea românilor în Iohannis s-a şubrezit simţitor, chiar dacã false sondaje îl indicã în frunte. Tot mai mulţi utilizatori din lista sa de feisbuc s-au convins cã au de-a face cu o lipsã acutã de simţ al ridicolului, pentru cã la o conferinţã de presã a declarat cã are peste un milion de „fani” pe feisbuc. A vrut sã spunã, susţinãtori politici, dar cum dovedeşte aproape mereu carenţe în folosirea corectã şi expresivã a limbii literare române, e de înţeles. Fani sînt ãia ai lui Michael Jackson. Nu poţi fi fan al unui preşedinte. Mîine-poimîine ne va rîde iarãşi în nas, spunîndu-ne cã şi-a înmulţit averea din vînzarea cãrţilor, cum, de altfel, a rãspuns, întrebat fiind în campanie cu ce şi-a cumpãrat casele: „cu bani din meditaţii”.
Un protest pentru ablaţiunea plãgilor din cultura timpului nostru
Şi un mesaj pentru „fanii” iubitori ai unei opere inflaţioniste, monumental de inutilã pentru piaţa literarã, dar procopsitoare pentru autor: Nu fiţi zgîrciţi! Literatura unui şef de stat costã! Dacã îl iubiţi cu multã umilinţã, faceţi „primul pas” şi mergeţi de-l cumpãraţi din tîrgul de carte. Dacã nu aveţi bani, împrumutaţi-vã la bãnci! Adulaţi-i opera şi lãudaţi-o în fraze stupide şi linguşitoare! Criticii literari de bunã credinţã n-ar trebui sã se lase intimidaţi de gestul uşuratic şi imprudent al copertãrii unor dictãri la citire, ce surghiunesc limba literarã românã şi genul epic. Revoltãtor sã ştii cã anumite cãrţi valoroase ale unor scriitori contemporani şi oameni de ştiinţã sînt boicotate şi ţinute în anonimat, iar cele ale unui autor care joacã la mizã maximã sînt tipãrite în tiraje grele şi aşezate forţat pe primele rafuri din ţarã şi din strãinãtate! Cum pe vremea preşedinţiei lui Bãsescu vitrinele erau ticsite de Cãrtãrelul pornograf, preşedintele-scriitor în exerciţiu nu are nevoie de eforturi suplimentare. Va fi introdus şi în manualele şcolare, alãturi de orbitorul minţilor naive, iar noi nu vom fi în stare sã declanşãm un protest pentru ablaţiunea plãgilor din cultura timpului nostru. În concluzie, am tratat cu multã amabilitate „opera” unui scriitor, în acelaşi ton şi pe acelaşi calapod cu ziariştii care supraliciteazã încercãrile unui preşedinte de stat de a face literaturã, bistulînd în cultura vremii. Cum spuneam altã datã, de la „sã trãiţi bine” la „România lucrului bine fãcut”, e aceeaşi ţeapã! Nu mai credeţi în sloganuri sterile, în scrieri puerile! Nu e normal sã gîndim ceea ce ni se spune sã gîndim!
Maria Diana Popescu