România lucrului bine tãcut

Viaţa politicã, parlamentarã, pluripartidicã e lipsitã de vigoare şi chiar de un sens profund democratic în absenţa unei opoziţii serioase şi vociferante, şi care sã punã probleme serioase puterii şi sã dea un orizont politic de aşteptare. Şi dupã cum observãm astãzi, nu doar cã sunt foarte multe partide şi partiduleţe ce se îngrãmãdesc în barca puterii, de la PSD şi UNPR la mignionele PLR şi PC, ci însãşi opoziţia pare debusolatã şi distroficã, adicã fãrã vlagã şi lipsitã de orice aplomb. Speranţele unei opoziţii viguroase erau legate de liberali. Dar liberalii par mai preocupaţi de disensiunile interne, de reglãrile de conturi intestine, de rãzboiul surd şi inutil cu cei proveniţi din PDL. Lipsiţi de un lider de forţa discursivã a lui Crin Antonescu, de exemplu, liberalii parcã nici acum nu s-au obişnuit cu condiţia de opozanţi. Nici figura vag tutelarã a noului preşedinte nu-i prea îmbãrbãteazã. Adevãrul e cã entuziasmul iniţial legat de instalarea la Cotroceni a lui Klaus Iohannis a cam trecut. Preşedintele e ca o lebãdã, distant şi tãcut, plutind pe apelele lacului prezidenţial de nici cu o floare de lotus nu-l poţi atinge. De unii singuri, înconjuraţi de putere, liberalii se chinuie de ceva vreme sã plaseze o moţiune, sã creeze probleme unei puteri care nu se prea sinchiseşte de nimic. Nici cãderea lui Liviu Dragnea nu e vreun mare avantaj pentru PNL, odatã ce în cazul referendumului din 2012 şi ei au pus umãrul, laolaltã cu demisionatul Liviu Dragnea. Aşa cã mare scandal nu prea pot face. Nici mãcar iminenţa alegerilor locale nu-i prea trezeşte din somnul de opoziţie pe liberalii doamnei Gorghiu, aşa cã sã nu ne facem mari iluzii în privinţa acestora pentru 2016.
Situaţia aceasta destul de dramaticã, a unei opoziţii fãrã vigoare, nu ar trebui sã ne bucure, cãci în joc e însãşi condiţia democraţiei noastre. O putere cãreia nimeni nu-i pune piedici şi pe care nimeni nu o piseazã mãrunt are tendinţa naturalã spre abuz şi indolenţã. Devine, invariabil, o putere care crede cã-şi poate permite orice. De opoziţie e nevoie tocmai pentru a putea respira cu toţii într-un climat de normalitate democraticã. Din pãcate astãzi nu prea avem opoziţia visatã. Zilele de entuziasm ce au urmat instalãrii noului preşedinte au apus, iar în locul lor au rãmas multe decepţii. România lucrului bine fãcut a redevenit România lucrului bine tãcut. Aceeaşi Românie de ieri şi alaltãieri, în care doar DNA mai mişcã lucrurile din loc. Atunci, pe bunã dreptate ne întrebãm de ce nu am vota DNA în locul Parlamentului, de exemplu. Mãcar am şti o chestie. Nici în planul micii politici de Mehedinţi lucrurile nu se prezintã prea strãlucit. Opoziţia, atâta cât mai e, abia dacã dã semne de viaţã, pulsul ei e foarte scãzut. Singurei pe scena politicã, liberalii mai vocifereazã uneori, încearcã sã punã probleme unei puteri locale aparent stabile. Nici alianţe pe frontul opoziţiei nu se anunţã, şi nici mari surprize pentru 2016, la alegerile locale. Poate abia din toamnã încolo sã vedem ceva mişcãri de trupe în zona opoziţiei.
Acum e deja varã şi toatã lumea, inclusiv politicienii, e cu gândul la concedii.