Iubiri „prosteşti” în rezervaţia de genii

* Sã încep, contrar obiceiului meu, cu câteva „tangente” la lumea atât de coloratã, dar atât de tulburatã de patimi a sportului. Duminicã – ne ameninţa PRO TV-ul, cu mai bine de o sãptãmânã înainte, şi asta doar pentru cã acest post obţinuse exclusivitatea pentru o transmisie în direct a evenimentului – s-a desfãşurat un meci de box pentru titlul mondial la nu ştiu ce categorie, între unul Maywather şi nu mai ştiu cum şi altul Paquaio şi nu mai ştiu cum (iertatã fie-mi ignoranţa!), despre care se spunea, repetat, cã este, nici mai mult, nici mai puţin decât „meciul secolelor”. Deci, nici mãcar al secolului de-abia început. M-am uitat şi eu la respectivul meci. Cu toatã umilinţa, nu am descoperit nimic de naturã a-mi sugera un fior… milenar la respectivul meci. Nici cine ştie ce lovituri, nici cine ştie ce tacticã, aşa cum pretind „les connaisseurs”. Pãi dacã ãsta a fost „meciul secolelor”, seriile memorabile de partide disputate în ring de aşi ai pugilatului, precum Cassius Clay, Joe Louis, Joe Frazier, George Foreman, Floyd Patterson, Sonny Liston sau Mike Tyson, ce-au fost? Şuşanele? Cafturi de cartier? Bastonade de chivuţe? Aşa de rãu ne-am pierdut simţul mãsurii?
* Simona Halep, cea mult prea ridicatã în slãvi, pânã la limitele greţoasei mondenizãri, s-a dus la turneul de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac, ca şi cum l-ar fi câştigat. Ca şi cum era suficient sã se prezinte, ca toate celelalte participante sã se dea la o parte din calea ei. A fost eliminatã din primul tur, fãrã prea multe discuţii, de o quasi-anonimã. Reacţia Simonei? „Mã aşteptam la aşa ceva!”. Bravo, pãpuşã! Atunci de ce te-ai mai deplasat pânã în capitala Spaniei? Doar ca sã-i ţii companie miliardarului în chiloţi Ţiriac, aşa cum susţin unii pe la colţuri? Sigur, nu-i treaba noastrã, banii tãi sunt exact banii tãi, dar atunci nu mai poza în mare patrioatã şi, în orice caz, nu-ţi mai transforma eşecurile în pauze tactice în materie de performanţã, cum vedem cã o faci, de la o vreme. În rest, evident, noi continuãm sã te iubim. Chiar cu regretul cã fata modestã de acum un an şi ceva s-a pierdut prin lumea garderobierelor presei mondene de pe Dâmboviţa.
* Dar de marele „derby de România” Dinamo – Steaua, disputat duminicã seara, pe Arena Naţionalã, ce ziceţi? Bine, bine, el nu mai este, de mult timp, nici mãcar un derby conjunctural, dar orişicât, trecuta nobleţe obligã. O ciomãgealã ordinarã, cu pocnitori repetate în tribune şi pe teren, cu întreruperi ale jocului şi cu fotbal puţin, foarte puţin, spre deloc. Dinamo este, şi la propriu, în… groapã, iar Steaua, de când a ieşit nea Gigi din puşcãrie, pare lovitã de gãlbeazã (nicio legãturã cu profesia de bazã a patronului!) şi, aproape sigur, va pierde titlul de care, la un moment dat, era sigurissimã. „Derby-ul” Dinamo – Steaua? Cea mai expresivã ilustrare a refrenului popular „ Se uitã lumea la noi/ Cum se bat douã nevoi!”.
* În bietul primar al Iaşilor au ajuns sã arunce cu pietre şi cu zoaie nu numai toate curvele virgine şi moraliste din viaţa publicã româneascã, dar şi bravii lui colegi de partid din PSD, Mãdãlingi şi Cãtãlingi , c est a dire Voicu şi Ivan, care nu s-au sfiit sã-l facã de-a dreptul prost. Sigur, e ilegal sã pui nişte poliţişti din subordine sã-ţi urmãreascã ibovnica, luîndu-i de la atribuţiile lor zilnice de serviciu, dar, trebuie sã recunoaşteţi, stimaţi cititori, cã, pentru aceşti doi veritabili macho ai politichiei româneşti, Mãdãlingi şi Cãtãlingi, a iubi şi a fi gelos pânã la graniţele shakespeariene ale accepţiei este nu o simplã inflamare afectivã ( de care suferã destulã lume, totuşi), ci o dovadã de prostie crasã! Cu atât mai evidentã, cu cât, iatã, a apãrut în sânul unui partid de deştepţi! Ei, da, cum sã nu, dar de ce nu transformaţi voi, fraţilor, PSD-ul ãsta într-o rezervaţie naţionalã de genii? Ca sã ştim o treabã…
* Lãsând gluma la o parte, chestiunea în care s-a vârât primarul de Iaşi nu-i face câtuşi de puţin cinste, însã ea este departe, ca gravitate, de ceea ce se întâmplã cu primarii altor reşedinţe de judeţ din România. Aş zice chiar cã pãleşte, pânã la a pãrea o chestiune… minorã, dacã înţelegeţi ce vreau sã spun. În care DNA –ul chiar cã nu prea acea ce cãuta. Chiar aşa, mãi dragã duduie Kovessi, s-au terminat motivele, speţele, în care puteţi aresta şi vã e teamã cã nu veţi ajunge la cifra fatidicã de o mie de arestãri, pe care aţi invocat-o într-o recentã împrejurare?
* Un fel de spionache pensionat de pe la CIA a lansat „bomba” cã Ion Iliescu, în schimbul aprobãrii unui sediu pentru… CIA în România, ar fi primit, drept rãsplatã, o vilã, pe malul unui lac, în Elveţia. Noi, care, nu-i aşa, luãm de bun tot ce debiteazã americanii, ce sã zicem? Ce prezumţie sã aplicãm în cazul de faţã? Şi apoi, spionachele în cauzã pentru cine lucreazã, de fapt, pentru CIA care l-a pensionat sau pentru cine ştie ce ramurã KGB-istã, care l-a… recuperat? Pe nea Nelu, ce-i drept, nu l-am prea vãzut prin Elveţia, acolo e domeniul lui ex-rex. Mai mult decât atât, lui nea Nelu, dacã memoria nu ne joacã feste, nu i s-a permis, de cãtre noul preşedinte Bãsescu, sã petreacã anual o sãptãmânã – douã de concediu la Scroviştea. Acolo de unde, astãzi, Bãsescu pare sã nu se mai dea plecat. Nici mãcar cu sprijinul DNA?