Guvernele care ne-au trãdat

Nu mã numãr printre cei care se bucurã de ceea ce i se întâmplã Elenei Udrea, de tot acest scandal urât şi trist legat de una dintre cele mai cunoscute figuri politice ale regimului Bãsescu, pe care, recunosc, nu l-am agreat niciodatã, considerându-l ipocrit şi gãunos. Cred şi acum cã România are nevoie nu de guverne marionetã, fals tehniciste sau de „dreapta”, ci de guvernãri sociale, de stânga, autentic de stânga, care sã protejeze salariaţii în faţa corporaţiilor şi a bãncilor, sã protejeze copiii, bãtrânii, femeile, persoanele defavorizate, un stat care sã nu gândeascã în termeni de „profit„ şi privatizare, ci în termeni umani. Un guvern cu faţã umanã, nu un guvern de marţieni rãtãciţi printre cifre şi curbaţi în faţa FMI sau Bãncii Mondiale.
Elena Udrea, ca sã revenim la domnia sa, cãci e vedeta acestor zile, a fost, pânã la un punct, o femeie norocoasã şi un politician inteligent. A prins un culoar favorabil, prin Traian Bãsescu, şi a ştiut sã se batã de la egal la egal cu bãrbaţii politici ai acestei ţãri. Mi-o amintesc pe Elena Udrea cea veche, care nu ştia cine e „preşedintele” Norvegiei, ei bine, nu mi s-a pãrut chiar ceva foarte grav, nu ne pricepem toţi la toate. Apoi a ajuns ministru, apoi ditamai moşierã, oricum, s-a distanţat net de restul lumii, prin bani şi funcţii şi nu ai cum sã nu-ţi dai seama cã a fost unul dintre privilegiaţii regimului Bãsescu, şi în general al sistemului politic ciudat de la noi, un sistem în care a face politicã a fost pentru mulţi doar cea mai scurtã şi mai sigurã cale de îmbogãţire.
Politicul înseamnã decizie, putere, contracte cu statul, deci bani. Aşa au apãrut peste noapte averi impresionante. Într-o societate normalã toate aceste averi s-ar fi ridicat pe parcursul unor generaţii, nu de la an la an. Dar tot aşa, de la an la an, au apãrut falimente, colapsuri economice, şomaj, bani publici cheltuiţi discreţionar, dosare de corupţie. Societatea noastrã e una bolnavã iar cei care au îmbolnãvit-o sunt acei corupţi ajunşi pe funcţii de decizie datoritã politicului. Acum cã DNA mai scuturã acest copac şi mai cad poamele putrede e explicabil şi chiar necesar.
Corupţia nu e o boalã oarecare, un guturai, de exemplu. E un cancer veritabil şi nenorocit. Clasa politicã nu a reuşit sã ne fereascã de corupţie. Clasa politicã în general nu a reuşit mare lucru, în afara unui cadru legislativ stufos şi imprevizibil şi a unor scandaluri care nu se mai opresc. Ceea ce ne mai salveazã sunt acele instituţii ale statului neatinse, protejate de politicile impuse la nivel european, nu clasa politicã autohtonã cu tarele ei. Nimeni nu contestã cã sunt şi politicieni normali şi oneşti, iniscutabil cã sunt, doar cã ei sunt minoritari faţã de întregul sistem politic care-şi are propriile-i legitãţi de suprevieţuire, autosusţinere şi perpetuare. Au ieşit deja la ivealã, şi vor mai ieşi, multe dintre maşinaţiunile regimului Bãsescu, şi nu numai ale regimului Bãsescu.
În faţa acestui spectacol imens te poţi întreba, pe bunã dreptate, pe ce fundamente e clãditã lumea noastrã româneascã de azi ? Unde am ajuns dupã un sfert de secol de democraţie şi cât mai e pânã ce vom prefera orice formã de autoritarism acestei democraţii râncede?
Cazul Udrea spune multe şi despre cum se promoveazã pe funcţii în lumea româneascã, despre valorile şi falsele valori ce animã societatea noastrã, despre parvenitism, ascensiune şi cãdere bruscã. Trãim într-o lume lipsitã de încredere în sine, şi, în consecinţã, lipsitã de optimism. Generaţii întregi de tineri se uitã la toate aceste scandaluri de corupţie şi vor avea totdeauna sentimentul cã nu se pot încrede vreodatã în politicieni, în guverne. De aceea şi pleacã, cãci propriul lor stat i-a dezamãgit şi trãdat. Nu numai pe ei, pe noi toţi ne-au trãdat.