Nutzi, pericol public

* De ceva vreme, românii asistã, stupefiaţi, dar şi temãtori, precum primii colonişti ai Vestului Sãlbatic din dosul ferestrelor anemicelor cocioabe pe care şi le ridicaserã din te miri ce în plinã pustietate, la reglãrile de conturi dintre diversele cete de mafioţi autohtoni – pânã mai ieri, oameni onorabili, cu respect, pardon de expresie, aproape religios faţã de statul de drept şi de valorile acestuia, azi, biete fiare încolţite, pe jumãtate speriate, pe jumãtate gata sã sarã la beregata oricui, fãrã alegere. Locul uliţei prãfuite din westernurile care ne fascinau copilãria a fost luat de studiouile televiziunilor de ştiri sau de incintele instituţiilor statului (oh, Doamne!) de drept. Aici au loc, de dimineaţa devreme, pânã noaptea târziu, interminabile reprezentaţii ale abjecţiei şi deşertãciunii omeneşti. Reprezentaţii care, pe mulţi, îi distreazã copios, satisfãcându-le nevoia (organicã?) de scandal, de senzaţional, de adrenalinã sau de mai ştiu eu ce, dar care mie, o persoanã tânjind dintotdeauna cãtre un anumit nivel de confort psihologic, trasã în jos şi de povara unui scepticism, probabil ereditar, îmi provoacã o silã fãrã de sfârşit. Stare amplificatã şi de iminenţa convingerii cã, pânã la urmã, totul se va dovedi o farsã de proporţii. Dupã unul din principiile lumii lui Caragiale – „ori toţi sã muriţi, ori toţi sã scãpãm!”.
* Vasãzicã, „Nutzi – pericol public”! V-aţi fi închipuit vreodatã, stimaţi cititori, cã „diva” politicii româneşti din ultimii zece ani, formatã, promovatã şi susţinutã, în tot acest timp, pentru, nu-i aşa, formidabilele ei calitãţi, de Traian Bãsescu, sã ajungã a fi, peste noapte, persoana cea mai hulitã, mai detestatã din România? Nici noi! Noi, care am încercat, cu modestele noastre mijloace, sã evidenţiem impostura în care s-a aflat şi se aflã aceastã madamã, plinã de o aroganţã, de un tupeu imposibil de suportat de orice om normal.
* Vã mãrturisesc cã nu ştiu precis de unde i s-a tras Elenei Udrea. Am doar nişte bãnuieli. Sunt sigur, însã, cã neliniştile acestei dudui au început chiar a doua zi dupã ce protectorul ei a pãrãsit Palatul Cotroceni. Atunci, dupã bãuta din ajun de la berãrie, când s-a suit pe butoaie sã cuvânteze şi sã aplaude talentele de cântãcioasã ale Udrei, nea Trãienicã s-a întors cu 180 de grade – fiindcã, de, noaptea este un sfetnic bun – şi nu a mai catadicsit sã calce, a doua zi, pe covorul roşu pe care cinstita şi valoroasa „divã” i-l întinsese în faţa PMP, spre a-l ademeni sã intre în biroul pe care tot dumneaei i-l amenajase. Desigur, cu dragoste şi respect.
* Ei, cum ar putea o „divã” precum madame Nutzi sã suporte un asemenea afront? Nu, evident, nu ar putea. Mai ales dupã ce Bãsescu s-a refugiat în sânul familiei, anunţând chiar cã se simte foarte bine acolo-şa. O femeie refuzatã, o femeie rãnitã în amorul propriu, mai ales dupã ce şi-a folosit toate armele de seducţie, este în stare de orice. Inclusiv de orice rãzbunare. „Marii bãrbaţi politici ai acestei ţãri s-au bãgat sub masã!” – a tunat Nutzi pericol public, cu trimitere mai mult decât transparentã la Bãsescu. Nu el era, pânã mai ieri, pentru „divã” simbolul bãrbãţiei politice la români? Vã daţi seama, la nivelul ei, era de aşteptat ca toţi marii bãrbaţi politici ai patriei sã dea nãvalã, la cel mai mic semnal de deranj, spre a-i repera onoarea ştirbitã! Ce sã-i facem, asta e, nu totdeauna socoteala de acasã… Singurã, prin urmare, în groapa cu lei în care au aruncat-o DNA şi SRI, partenerii patronului ei spiritual, stâlpii statului de drepţi (cred cã pe aici s-a strecurat o greşealã de corecturã, dar timpul ne preseazã, cititorii vor înţelege!), doamna Nutzi a început sã trimitã semnale, sã batã adicã şaua sã priceapã cine trebuie (proprietarul calului, grãjdarul, intendentul, cosaşul etc.). De aici şi ideea cu pericolul public. Începând de aici, şi poporul, mai mult sau mai puţin cunoscãtor, s-a împãrţit în douã: o jumãtate dintre români o dorea înãuntru (adepţii teoriei cu pericolul public), cealaltã jumãtate, mai miloasã şi mai curioasã din fire, amatoare de cancan-uri, de detalii picante, o dorea afarã. Indiscutabil, cel mai interesat sã o vadã pe Udrea dupã the brele este marele bãrbat politic, cel care „a susţinut-o, a format-o ca om politic şi a protejat-o vreme de zece ani”. Motivele nu sunt greu de ghicit. De altfel, aceste motive au putut fi citite cu uşurinţã printre rânduri în cuvântarea pe care Bãsescu a ţinut-o, duminicã, la congresul PMP. În aceeaşi zi de duminicã, arestarea Elenei Udrea a fost avizatã de Comisia Juridicã a Camerei Deputaţilor. Cum şi plenul Camerei a fost de aceeaşi pãrere, fosta ministresã va acorda audienţe, în perioada urmãtoare, în altã parte. Acolo unde sperãm s-o facã şi Bãsescu, şi alţi corifei ai regimului care ne-a îmbãtrânit şi îmbolnãvit, în zece ani, mai mult decât într-o sutã. Fie şi ca într-o lecţie de moralã pe termen scurt.