Fuori clasee, ţâţã de mâţã…

*Numai în pielea premierului Victor Ponta sã nu fii! Nu i-a ajuns cã a pierdut prezidenţialele, s-a mai trezit pe cap cu o sumedenie de probleme – unele dintre ele, aparent insolubile. Cum ar fi cele legate de conflictul dintre generaţii din partid sau de identitatea politicã a acestuia. Asta e, vai de cei învinşi! La ora când scriu aceste rânduri, aflu cã s-a conturat, în linii mari, componenţa aşa-numitului cabinet Ponta IV, care urma sã fie supus votului Parlamentului în ziua de luni, 15 decembrie. Dacã lucrurile decurg fãrã probleme şi cu viteza corespunzãtoare, în ziua apariţiei Obiectivului, vom avea un nou guvern. Zice-se, restructurat, mult mai eficient şi, dupã unii opinenţi, ceva mai tânãr. Aşa cum revendicã „lupii tineri” din partid. În mod legitim, aş zice, dar pe un ton exclusivist, intolerant, care te cam pune pe gânduri. Vasãzicã, ei condamnã reflexele bolşevice ale „dinozaurilor” din partid, dar, ca sã-şi facã loc în structurile de conducere (decizie), ei apeleazã la aceleaşi mijloace primitive. Campion al acestui surprinzãtor talibanism, într-un partid care se vrea modern şi care se revendicã de la noua stângã europeanã, este unul Sturzu şi nu mai ştiu cum, şef peste TSD, cicã, şi fost component al unei trupe şmeechere de zdrãngãlãi.
* Tinereţea este, într-adevãr, o valoare, însã nu o valoare absolutã. Un guvern de imberbi, oricât ar fi ei de şcoliţi, nu este, în mod obligatoriu, şi unul performant. Exemple avem destule. Adevãrata problemã a principalului partid de guvernãmânt este, dupã pãrerea mea, criza prelungitã de autoritate. Victor Ponta, în ciuda unor pusee de autoritarism, reductibile, cele mai multe, la ameninţãri cu excluderea, nu cred cã este nici temut, nici respectat cu adevãrat în PSD. De aici şi persistenţa multora (Geoanã, Vanghelie, Cãtãlin Ivan şi alţii) în a se crede îndreptãţiţi sã candideze la preşedinţia partidului sau chiar de a o deţine. În concluzie, toatã lumea vorbeşte despre necesitatea reformãrii PSD, mai ales dupã insuccese electorale notorii, dar nimeni nu e în mãsurã sã ofere soluţii viabile pentru o reformare realã, de fond.
* Probleme, pe alocuri tembeloide, şi cu Bugetul pe 2015. Ca de obicei, ministere, departamente favorizate, ca de obicei, mulţi nemulţumiţi. Inclusiv din zona celor favorizaţi (a se vedea, în acest sens, reacţia, încãrcatã de un tupeu, de o aroganţã aparte, a duduii care troneazã peste DNA, Laura Codruţa Kovessi). Rezolvarea de cãtre actualul guvern a problemelor aflate în discuţie cu FMI nu a prea picat bine unora, dar, asta e, nu poţi mulţumi pe toatã lumea.
* Dar lui Santa Klaus nici cã, nici cã, nici cã, nici cã, nici cã, nici cã-i pasã, cã viaţa-i frumoasã (viaţa de proaspãt ales, evident!), iar casa e casã şi aşa mai departe, pânã la şase, dacã mã înţelegeţi ce vreau sã spun. Din salariul sãu de bugetar şi-a permis un concediu prin Florida, apoi, graţie unei decizii a Curţii Constituţionale, se pare cã a scãpat şi de grija incompatibilitãţii cu care, cicã, îl ameninţã instanţa supremã prin luna ianuarie, în fine, se mai pare cã totul i-ar merge din plin noului preşedinte al României. Este şi vremea serbãrilor galante, este şi vremea sãrbãtorilor de sfârşit de an, ştiţi cum se spune, sã fim mai buni, mai generoşi, spiritul sãrbãtorilor etc., etc., ce mai încoace şi încolo, omului îi sunt favorabile astrele. Zodiile se schimbã, însã, mai rapid decât ar putea-o arãta calendarul sau decât ar dori-o astrologii de serviciu ai partidelor. În plus, nu am reuşit încã sã ne dãm seama de intensitatea gradului de dependenţã a lui Klaus Iohannis de cercurile de putere politicã şi de interese economice care l-au sprijinit în campania prezidenţialã. Nu ştim nici cât îl va ţine aşa de bãţos, ca în campanie, spiritul reformist. Atunci – vã amintiţi? – voia sã reformeze, sã schimbe din interior, chiar toate partidele (!!), ceea ce a stârnit nu doar uimirea, ci chiar iritarea unora. Evident, deocamdatã nu suntem în situaţia de a-i pune noului preşedinte la îndoialã buna credinţã. Dar, dacã domnia-sa va începe procesul de reformare al clasei politice, al societãţii româneşti, la urma urmei, cu o avangardã de activişti formatã din personaje iremediabil compromise, precum Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Ludovic Orban, Atanasiu-Bijboacã, Mâr Ungureanu şi atâţia alţii din acelaşi aluat, se va alege praful de bunele sale intenţii şi, odatã cu ele, de simpatia popularã de care s-a bucurat dupã prezidenţialele din noiembrie 2014.
*Douã ştiri bombã au zgâlţâit lumea politicã duminicã seara: mita de 3.500.000 de euro primitã de şefa DIICOT, Alina Bica, de la miliardarul Ioan Nicolae, pentru a întârzia sau a face uitat un dosar, şi demisia lui Miron Mitrea – un fost ministru care a mai fãcut câte ceva pentru uitatul de lume judeţ Mehedinţi – din Parlament şi din PSD. De la DNA mai vine una fierbinte – cicã Elena Udrea ar fi luat şpagã! Ce va ieşi din acest triunghi explozibil – este prematur a spune. Ne-am putea, însã, gândi la ce soi de Revelioane se prefigureazã, în aceste condiţii, prin puşcãriile patriei? Ceva fuori classe, ţâţã de mâţã, muc şi sfârc…