Somnul raţiunii versus somnul morţii

Aproape orice politician care nu are prea multã democraţie în ADN are tentaţia de a-i supune controlului pe cei pe care îi conduce. Oamenii pot fi controlaţi prin diferite mijloace: coerciţie, sãrãcie, lipsa instrucţiei, lipsa informãrii, mituire şi altele. Meritã sã îţi vinzi totuşi, într-un regim democratic precar, libertatea, pe o sutã de lei sau pe 140 de euro sau pe un leu în plus la pensie sau la nu ştiu ce indemnizaţie sau pe un kilogram de fãinã şi douã conserve cu roşii şi pe o pungã de paste fãinoase şi una de zahãr?
De regulã, alegãtorul român gândeşte de pe o zi pe alta şi dupã principiul cã ce e în mânã nu e minciunã şi vom vedea ce ne aduce şi ziua de mâine. De aceea marile proiecte nu sunt de prea mare duratã în România. Nu avem planuri pe termen prea lung şi de aceea nici nu prea vedem proiecte finalizate în ţarã. Cel mai la îndemânã exemplu sunt autostrãzile. De ce nu avem niciuna finalizatã, nici un autor de lucrãri SF nu ar putea sã vinã cu o explicaţie plauzibilã. Poate cã unii au luat nişte şpãgi, poate cã e relieful îngrozitor în România, poate cã e vina reliefului politic. Unii ar zice cã nu sunt banii şi ne-am cârpit cum am putut.
Şi, totuşi, din patru în patru ani se face luminã peste toate aceste neajunsuri şi politicienii sunt din nou blânzi, puri şi promiţãtori. Ei pot sã realizeze dintr-o datã totul şi ce nu s-a promis. Ne conving cã în afarã de ei nimeni nu ar putea sã facã acele lucruri de care poporul are nevoie şi care sunt elementare. Minima infrastructurã obligatorie peste tot, mai ales ca stat membru al Uniunii Europene. Apoi mai vine şi himera cu nivelul de trai şi cu bunãstarea crescutã. Povestea cu politicienii care sunt obligaţi sã asigure un nivel de trai decent este trecutã şi în Constituţia ţãrii, asta pentru cei care nu au rãsfoit în ultima vreme sau de mult timp sau niciodatã legea fundamentalã. Când citeşti articolul respectiv nu ai cum sã nu te îmbãrbãtezi, sã nu te revolţi şi apoi sã te înspãimânţi, la gândul cât de mare este minciuna şi ea este trecutã chiar şi în mama tuturor legilor. Este vorba de articolul 47 denumit chiar Nivelul de trai. Iatã cum sunã: „(1) Statul este obligat sã ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de naturã sã asigure cetãţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetãţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plãtit, la asistenţã medicalã în unitãţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurãri sociale publice sau private, prevãzute de lege. Cetãţenii au dreptul şi la mãsuri de asistenţã socialã, potrivit legii”.
Sunt cuvinte puţine dar care reprezintã o povarã pentru orice candidat care ajunge în fruntea şi în structurile statului. Cu asemenea deziderate deasupra şi foarte multe de protecţie socialã, nu ai cum sã nu clachezi ca politician. Majoritatea politicienilor au mers mai mult pe partea cu protecţia socialã, decât cu dezvoltarea ţãrii, pentru a asigura un trai decent. Vasilescu de la BNR declara acum douã sãptãmâni cu nu existã bunãstare fãrã dezvoltare, fãcând referire la ritmul investiţiilor sau modul în care acestea au fost sau nu realizate. Se vorbeşte în Articolul 47 din Constituţia ţãrii cã statul, care nu este o himerã, ci este condus din patru în patru ani de politicieni şi chiar permanent de funcţionãrime, despre un fapt imperativ. Atenţie, obligaţia de a asigura propriilor tãi cetãţeni dezvoltarea economicã a ţãrii, lucru ce sã conducã la un trai decent. Pare destul de simplu, dar, la cum aratã ultimii 25 de ani glia, nu a fost deloc aşa. Românii sunt tot sãraci şi rupţi în fund şi în piept. Fie numai şi prin sãrãcie şi prin lipsa unui nivel de trai decent orizontul libertãţii lor s-a micşorat. S-au vândut unii dintre ei din patru în patru ani pe câteva gãleţi sau o mãrire de ceva, dupã principiul ce e în mânã nu e minciunã. La ce folos dacã mâinile sunt legate?! Libertatea românilor, înţelegând prin acest lucru, pentru o secundã libertatea de mişcare, sã zicem, a dispãrut, din cauza sãrãciei. Tot o lipsã a libertãţii este şi sãrãcia. Rupţi în fund şi sãraci o parte a românilor şi-au duelat destinul invariabil din ultimii douã mii de ani şi au plecat în alte ţãri, unde nivelul de trai nu este o himerã. Acolo trãieşte şi se construieşte o altã Românie. Indiferent cine va fi preşedintele României va avea mult prea multe de fãcut, pentru a nu se lãsa copleşit şi pentru a nu se mulţumi cu ce e în mânã, pentru cã nu e minciunã, dându-şi seama cã e mult prea mult de construit pentru mulţi şi mult mai puţin pentru sine şi pentru grupul sãu.
România se prezintã cam în felul urmãtor la graniţa dinspre Vest: „Lãsaţi orice speranţã, voi ce intraţi aici! Şi noi am trãit, am râs şi am iubit!”. Pare mai degrabã un somn al morţii, decât un somn al raţiunii. Orice ar fi, nu naşte îngeri, ci deşertãciune. Deeşteaptããã-te, romââââne!? Ha!! Culmea e cã te trezeşti, dar descoperi cã între timp ai murit. E cam noir atmosfera.