Sã ne întoarcem la oile noastre politice

Apropierea celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a rupt efectiv România în douã ţãri diametral opuse ca opţiune politicã, douã Românii care se vor confrunta pe 16 noiembrie la urne iar pânã atunci se ceartã pe oriunde apucã, pe stradã, acasã, la televizor, pe facebook, la piaţã, împãrţind de zor pãreri,mesaje, injurii, sentinţe, ameninţãri şi previziuni din cele mai sumbre. Este aproape imposibil sã te sustragi acestei atmosferi tensionate şi tulburi ce prefigureazã momentul 16 noiembrie. Devine din ce în ce mai important şi mai imperativ sã te situezi de o parte sau alta a problemei, sã fii împotriva cuiva şi în favoarea altcuiva, de o parte sau alta a baricadei care separã acum lumea româneascã în douã mulţimi furioase şi încrâncenate. Toatã lumea îi dã de zor cu ideea cã ’’trebuie’’ sã votezi, cã ’’trebuie’’ sã alegi, cã e dreptul tãu, cã votul tãu conteazã şi cã de el depinde ceva foarte însemnat pentru prezentul şi viitorul neamului. Ideea cã poţi alege sã ’’nu alegi’’ pare ceva scandalos şi mult prea filosofic pentru un prezent politic al nervilor întinşi la maxim. Recunosc cã nu am uzat de celebrul drept de a vota în primul tur, şi am optat pentru absenteism, pentru nonparticipare. Am încercat zadarnic sã mã decid: fiecare can-didat avea ceva interesant şi valoros, şi fiecare candidat nu mã determina sã-l agreez pe de-a întregul. Nici pe 16 noiembrie nu mã intereseazã chestiunea. Rãmân la convingerea cã aceste alegeri fac mult rãu, dincolo de necesitatea lor constituţionalã. Rãul e chiar dezbinarea şi frustrãrile ce vor rãmâne în urmã, nemulţumirile celor ce vor pierde, şi toatã furia socialã ce va urma. Dezamãgirile sunt la doi paşi, indiferent cine va câştiga. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Emil Constantinescu, şi în cazul Traian Bãsescu. Dupã efuziunea unora a urmat deziluzia celor mai mulţi. Problema noastrã de fond nu e cine e preşedinte, chiar dacã se face atâta scandal pe tema aceasta. Nici Ponta, nici Iohannis nu vor rezolva vreodatã problemele sociale şi economice de la nivel local, de la nivelul comunitãţilor locale. Aici, în buna administrare a intereselor şi problemelor comunitãţilor locale, gãsim adevãrata noastrã problemã. Toatã furia şi isteria legatã de alegerile pentru Cotroceni e o falsã problemã trecãtoare pe care ar trebui sã o tratãm mult mai relaxaţi. Înclin sã cred cu o din ce în ce mai accentuatã tãrie cã forma de guvernãmânt la noi e greşitã şi costisitoare, şi excesiv centralizatã, în condiţiile în care localitãţile şi judeţele se confruntã cu probleme imense, probleme ce nu-şi gãsesc la Bucureşti o rezolvare temeinicã. Aşa cã sper sã treacã cât mai repede isteria pentru Cotroceni şi sã ne întoarcem la oile noastre politice.