Faptul cã Elena Udrea a început sã creadã despre sine cã este un fel de Margaret Thatcher a României, cãutând tot felul de asemãnãri cu celebra Doamnã de fier a Marii Britanii, ne face sã zâmbim. În mod cert Elena Udrea a vãzut filmul “Iron Lady’’, în care o mare actriţã, poate cea mai mare, Meryl Streep, face un rol absolut fascinant şi profund convingãtor. Dar am vãzut şi noi filmul şi, sincer, nici o vagã asemãnare nu am putut întrevede între fostul nostru ministru al turismului, protejata lui Traian Bãsescu şi fostul premier britanic. Diferenţele sunt enorme şi orice alipire de acest fel par hilare. Elena Udrea se alintã cã a pozat unei reviste întruchipând diferite femei celebre ale istoriei, printre care şi Margaret Thatcher. Dar de aici, de la o simplã pozã şi pânã la a crede cã ai vreo altfel de asemãnare cu “doamna de fier’’ e o cale mult prea lungã. Riscul de a cãdea în penibil e imens, şi se pare cã doamna Udrea nu prea are acest simţ al… riscului.
Mi-a plãcut un comentariu – uşor maliţios dar corect – pe aceastã temã semnat de publicistul Iulian Leca: “Oare cât de greu îi este Elenei Udrea sã înţeleagã cã dacã a ajuns sã fie atât de criticatã şi are o imagine atât de proastã e numai şi numai din cauza faptului cã ascensiunea ei nu are la bazã competenţe profesionale, munca şi rezultate vizibile obţinute în urma unei îndelungi activitãţi în slujba cetãţeanului. Succesul de care s-a bucurat, asta ar trebui sã ştie bine Elena Udrea, s-a datorat doar culorilor pastelate, apariţiilor deocheate, tocurilor şi decolteurilor şi poşetelor fãrã numãr (de zeci de mii de euro) schimbate zilnic precum batistele. Morala e extrem de simplã şi incredibil de adevãratã: PDL nu mai are nicio şansã sã se salveze tocmai pentru cã Elena Udrea nu are nimic în comun cu Margaret Thatcher’’. Da, era minunat ca Elena Udrea sã fie o Margaret Thatcher a PDL, a ţãrii. Din pãcate nu este. Nici mãcar pentru partidul din care face parte. Cu tact, cu maturitate, cu inteligenţã, cu rãbdare ar fi putut probabil sã devinã un politician atipic, puternic, credibil şi nu doar unul dintre politicienii de rând, chiar banali, a cãror ascensiune se datoreazã relaţiei privilegiate cu şeful de partid şi nu competenţelor. Nu doar PDL ar fi avut nevoie de o “Doamnã de fier’’, ci noi toţi, întreaga ţarã.
Din pãcate şi în politica noastrã se poartã piţipongeala, parvenitismul, lipsa de culturã, tupeul şi foşgãiala vanitoasã, narcisistã. Când Elena Udrea a pozat în revista “Tabu’’ în formã de femei celebre ale istoriei recente, nimeni nu a tras-o de mânecã sã-o previnã asupra riscului de a cãdea în ridicol, de dragul unei mici celebritãţi de moment. Ce folos cã te îmbraci şi coafezi ca Margaret Thatcher? Nu ar fi fost mai folositor sã-i fi citit memoriile, sã-i fi înţeles şi însuşit viziunile politice? Cum sã-ţi construieşti o carierã istoricã dacã nu ai şi o educaţie, şi o alonjã intelectualã pe mãsura aspiraţiilor?
Din pãcate, prin Elena Udrea asistãm la încã o dezamãgire. O dezamãgire legatã de PDL, de Traian Bãsescu. Nu ne-am mira ca însuşi Traian Bãsescu, cã tot vorbeam despre el, sã se compare, în orele sale de stat în oglindã, cu Putin sau cu Nixon. De ce ne-am mira?
