Un ministru din Voloiac

Destinul fiecãrui om nu ţine cont de locul unde se naşte. La sat sau la oraş, eu cred cã şansele de a reuşi în viaţã sunt egale. Chiar dimpotrivã, poate viaţa de la ţarã are o atracţie deosebitã, prin simplitatea şi liniştea ei, în contradicţie cu tumultul şi gãlãgia oraşului. De aceea copiii de la ţarã sunt mai simpli, mai liniştiţi şi mai curaţi sufleteşte, mai dornici de învãţãturã şi mãrire în viaţã.
Aşa au stat lucrurile şi cu un fiu al comunei Voloiac, pe numele lui Mihãiţã Mihai, originar din satul Lacu, nãscut la 14 septembrie 1930, din pãrinţii Marin şi Maria. Dupã studiile elementare, a urmat cursurile Liceului Teoretic “Mihai Viteazul” din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1950, urmând, ca student, Institutul de Cãi Ferate Bucureşti, specialitatea Tehnologia transportului feroviar, finalizat în anul 1955, devenind inginer la vârstã fragedã. Inteligent, ambiţios şi perseverent şi-a luat doctoratul în 1977 la Institutul Politehnic Bucureşti, dupã ce, la acelaşi institut, s-a specializat în informaticã în 1972 şi în gestiunea întreprinderilor în Franţa, apoi ca analist în 1974 în Marea Britanie.
În perioada 1978-1989 a urmat cursuri de management în informaticã la instituţii naţionale de profil apoi a fost cuprins într-un program complex de formare în management şi fondator de întreprinderi pentru economia de piaţã, organizat de RKW Nordhrein Westfalen Germania în 1994 şi Euring 1997. Dupã absolvirea Institutului de Cãi Ferate Bucureşti, a lucrat ca inginer în atelierele de proiectare şi în activitãţi feroviare operaţionale, în perioada 1955-1958, apoi ca şef de complexe feroviare 1958-1960, devenind director în anii 1961-1962.
Ascensiunea sa profesionala în ierarhia CFR a devenit greu de stãvilit în acea perioadã, iar aceasta s-a întâmplat în anii 1962-1967, când timp de 5 ani a fost desemnat ministru adjunct la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, devenind unul dintre cei mai tineri miniştri. Visul copilului de la ţarã a devenit realitate, colegii, cunoscuţii şi consãtenii adresându-i-se cu apelativul ,,Domnu´ Ministru”.
Acum înţeleg de ce într-un sat micuţ ca Lacu a fost un numãr mare de ceferişti. Dupã încetarea mandatului de ministru, a fost director general al Regionalei CF Bucureşti.
În aceastã calitate cred cã l-am cunoscut pe la începutul anilor ´70 când un bãrbat înalt, bine fãcut şi foarte elegant, aducând a orãşean adevãrat, s-a oprit la poarta casei mele pãrinteşti şi m-a întrebat dacã aici a stat sau mai stã învãţãtorul Constantin Drãghici. Cum şi eu am acelaşi nume, am rãspuns… da! M-a privit mirat, cu un zâmbet în colţul gurii, dându-mi de înţeles cã nu de mine întreba, ci de bunicul meu. Rãspunsul meu afirmativ: cã aici locuieşte, cred cã s-a datorat faptului ca şi eu eram tânãr profesor la Şcoala Ruptura, de aproape 2 ani. A mai schimbat câteva cuvinte şi a plecat apoi misterios aşa cum venise, pe drumul de costişã ce ducea spre satul sau natal, Lacu.
În perioada 1972-1989 a fost director al Centrului de Calcul Electronic al M.T.Tc., funcţie destul de însemnatã în minister, care îl fãcea la fel de respectat ca înainte, aproape toţi zicându-i tot Domn´ Ministru.
În vara anului 1984, când împreunã cu fratele meu şi soţia mea însoţeam echipa de oinã bãieţi a Şcolii Voloiac la turneul final pe ţarã de la Mangalia, a fãcut un gest surprinzãtor pentru noi. Cum în acele vremuri trenurile erau foarte aglomerate, mare ne-a fost surpriza când impiegatul din Halta CF Strehaia ne-a anunţat sã nu ne facem griji, pentru cã avem un vagon repartizat nouã din ordinul domnului ministru Mihãiţã Mihai.
Am înţeles atunci ce om cu suflet mare şi foarte atent cu oamenii locurilor sale natale era! Apoi anii au trecut cu repeziciune şi aveam sã-l întâlnesc dupã evenimentele din 1989, când în 27 mai 1991 fusesem numit primarul comunei Voloiac, funcţie pe care am pãstrat-o pânã pe data de 25 iunie 2012. Atunci am renunţat de bunã voie, pensionându-mã la limita de vârstã. Destule întâlniri s-au petrecut la Primãria Voloiac, unde fostul ministru, nãscut pe aceste meleaguri, a venit sã-şi revendice suprafeţele agricole ale pãrinţilor, conform legilor fondului funciar.
Plãcerea revederilor a fost de partea mea şi a salariaţilor instituţiei, pentru cã aveam în faţa noastrã un om adevãrat, onest şi cu simţul realitãţii, cu solicitãri corecte şi rezonabile, care înţelegea pe deplin activitatea unei instituţii şi obişnuitele urgenţe existente.
Este firesc sã spun cã este cãsãtorit şi are doi bãieţi: Gabriel şi Dan. Cât despre activitatea de dupã 1989, pot spune cã mi s-a pãrut mai bogatã şi mai eficientã ca înainte.
A participat la proiectarea a 4 sisteme informatice feroviare internaţionale, reprezentant al României în organisme de specialitate, realizator a peste 100 de proiecte şi studii în domeniul feroviar şi informaticã în transporturi. Este autorul a peste 90 de lucrãri ştiinţifice în revistele de specialitate din ţarã şi din strãinãtate. A primit ordine şi medalii, precum şi premii pentru lucrãri specifice domeniului de activitate, fiind membru fondator şi vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România din 2007, membru al Comisiei de Ciberneticã a Academiei Române, membru corespondent al Pan American Academy din 2003. În 2008 era membru în comisia de eticã a Ministerului Educaţiei, dar cea mai importantã mi se pare aceea de preşedinte al Asociaţiei Inginerilor din România din 1990 pânã în prezent, cunoscuta AGIR, asociaţie la care a aderat şi fiul meu cel mare, Silviu Drãghici, inginer militar doctorand, fiind membru în Consiliul de conducere al judeţului Caraş-Severin.
Funcţia de preşedinte al AGIR i-a adus o şi mai mare recunoaştere pe plan internaţional, fiind ales membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Mondiale a Organizaţiilor Inginereşti din 1995 şi vicepreşedinte al Conferinţei Permanente a inginerilor din sud-estul Europei din anul 2009. Fabuloasa activitate profesionalã şi rãspunderile importante, a cãror prezentare ar mai putea continua, ne aratã cât de mare este, la propriu şi la figurat, fostul ministru din Voloiac.
Am spus este pentru cã se apropie cu paşi repezi de împlinirea admirabilei vârste de 84 de ani, la data de 14 septembrie.
Şi pentru cã suntem aproape de aceasta datã, îi urez multã sãnãtate şi aceeaşi putere de muncã.
La mulţi ani, Domnule Ministru Mihai Mihãiţã!
Cu respect deosebit, Prof. Constantin Drãghici