„Şi dacã ramuri bat în geam,/Iar tu votezi cu Bombo,/Eu îmi bag cracii-n el de neam/ Şi emigrez în Congo.” – aşa suna unul din numeroasele mesaje pe care eu, ca şi numeroşi alţi cetãţeni români, probabil, le-am primit pe telefonul mobil în furtunosul an electoral 2004.Demonizarea lui Adrian Nãstase („Bombo”!) a cunoscut, în acel an, cote incredibile de furie şi prost gust, frizând, adeseori, demenţa. Antipropaganda pe care i-au fãcut-o fostului premier al României oamenii lui Bãsescu a avut, dupã cum ştie toatã lumea, efectul scontat. Direct, indirect sau, cine ştie, dacã e sã dãm crezare gurilor rele, cu complicitatea numãrãtorilor de voturi şi/sau a soft-urilor mãsluite din fabricaţie. A meritat, deci, acel uriaş efort de demonizare a lui Adrian Nãstase, depus de activismul electoral bãsist? Pentru tabãra lor, da. Pe de o parte, fiindcã au pus hãţurile pe tot ceea ce era de ţinut sub ascultare în ţara asta, pe de altã parte, deoarece au reuşit, prin acest efort concentrat, dar şi printr-o reţea complicatã de proceduri şi diversiuni desfãşurate în timp sã închidã gura Opoziţiei, s-o ţinã pe tuşã, ba chiar la colţ, pentru pãcate ştiute sau neştiute, reale sau inventate. Din pãcate, nu de puţine ori, şi cu concursul unora dintre liderii Opoziţiei ( a se vedea exemplele oferite de Mircea Geoanã şi de aşa-zisul „grup de la Cluj”). Pentru Poporul Român, cel însetat de „Dreptate şi Adevãr” – nu. Traiul românilor, cu o micã, aproape nesemnificativã parantezã în timp (2007-2008), a cunoscut trepte incredibile de depreciere, concretizate în pierderea de locuri de muncã, disponibilizãri colective, tãieri de drepturi salariale şi de pensii, scãderea alarmantã a puterii de cumpãrare şi a speranţei de viaţã. Era „Bombonel” o sperietoare adevãratã pentru români, în anul 2004? Evident, nu. Oricum, nu în mãsura pe care o sugera virulenta antipropagandã electoralã pusã în mişcare împotriva sa. Deşi fusese acuzat de tendinte autoritariste, dictatoriale, de aroganţã dusã la paroxism ,de cârtitorii de profesie care, în aparenţã, îi erau devotaţi, Adrian Nãstase nu era, în realitate, atât de temut. Nici mãcar în propriul partid, care, în 2006, sub presiune cotroceanã, exercitatã prin pucistul Geoanã şi prin morganaticul grup de la Cluj, s-a dezis de el cât ai zice „noaptea cuţitelor lungi”, obligându-l sã demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, drept consecinţã, la o lungã serie de vizite la DNA, nici azi încheiatã, pentru nişte vinovãţii care pãlesc în faţa celor pentru care rechinii actualului partid de guvernãmânt sunt mângâiaţi pe creştet, dacã nu, la disperare şi din lipsã de protecţie, nu iau ei înşişi hotârârea de a emigra în Congo (Kenya, Namibia, Zair, Madagascar şi alte asemenea „ţinte de vacanţã”).
Cum a fãcut-o şi junele Mihai Boldea, care, mizând excesiv pe protecţia de care credea cã se bucurã în PDL, s-a avântat, fãrã multe precauţii, cu un curaj ce poate fi pus, dacã nu pe seama inconştienţei, în orice caz pe seama lipsei totale de complexe pe care doar tinereţea ţi-o poate da, în talazurile afacerilor cu iz politico-mafiot. Uitând cã şi aici sunt nişte geamanduri, care marcheazã zone interzise pentru neaveniţi sau pentru mafioţii aflaţi la început de carierã. Nu ştiu dacã tânãrul Boldea, aflat, din mai multe puncte de vedere, la început de carierã în 2004, a fost mãcar printre susţinãtorii morali ai mesajului cu autoexilul colectiv în Congo, în caz cã „Bombo” Nãstase ar fi ajuns preşedinte al României. Iatã-l însã acum punând în practicã, forţat, probabil, de împrejurãri, sugestiile fãcute de tovarãşii sãi politici. Nu este niţel comic? Pe blogul personal, Adrian Nãstase are toatã îndreptãţirea sã fie ironic:” Dacã nu l-aţi votat pe Bombo, acum emigraţi în Congo”. Ce urmeazã sã se întâmple cu Mihai Boldea are deja o importanţã secundarã. Plinã de semnificaţii mai adânci mi se pare satisfacţia lui „Bombo”. Chiar dacã târzie…
