Politicienii mehedinţeni sunt grupaţi în tabere diferite şi doar aparent antagonice. La o adicã, dacã interesele o cer, îşi dau imediat mâna. Pentru cei care au fost scoşi pe tuşã în vremea lui Adrian Duicu, problema nr 1 nu e toamna ce se apropie, cu agenda ei electoralã. Alegerile pentru Cotroceni sunt semnificative, dar nu valoreazã cine ştie ce în jocul politic local. Cu totul altele sunt interesele politice în perspectiva alegerilor locale. Cine va fi la Cotroceni nu cântãreşte la fel de greu cum cântãreşte cine va fi primar al Severinului în locul lui Constantin Gherghe şi preşedinte al Consiliului judeţean în locul lui Adacrian Duicu. Se ţintesc poziţiile decidente cele mai mari. Cine e la butoane aici, la nivelul administraţiei judeţene, asta conteazã. Ponta sau Iohannis pot sã stea bine mersi la Cotroceni.
Aici e altceva. Şi toate interesele spre tema aceasta converg. E în joc preluarea “teritoriilor” politice deţinute la un moment dat de Adrian Duicu şi pierdute de cãtre acesta din motive de DNA şi Ponea. Tot ce a controlat Duicu, adicã oameni, instituţii, resurse, e adevãrata mizã a scenei politice locale, iar din 2015 aceasta va fi ţinta majorã a politicienilor de pe aceste minunate plaiuri.
Minunate prin peisaj, nu şi economic. Economic vorbind situaţia e foarte proastã, dupã o guvernare localã de doi lei a cãrei imagine emblematicã e chiar Adrian Duicu. Din 2015 încolo nu va fi neapãrat o luptã a partidelor politice, cât mai ales o luptã a familiilor politice pentru revenirea la putere. Într-o familie politicã se reunesc interese, lideri şi resurse din zone politice diferite, chiar opuse la modul public.
Pentru PSD care azi deţine, cel puţin formal, puterea, restauraţia bate la uşã. Sunt alte nume politice în joc, mult mai consistente, mult mai titrate: Eugen Nicolicea, Mihai Stãnişoarã. Între cei doi funcţioneazã o alianţã informalã serioasã încã de pe vremea MNMH.
PSD Mehedinţi a pierdut puterea
În realitate, dupã ce Adrian Duicu a ieşit din scenã, s-a instalat un real vid de autoritate politicã. Şi o inerţie sorã cu moartea. PSD parcã aşteaptã ceva, dar ce? Sã aterizeze la Severin extratereştrii? Nimeni nu prea mai ştie cine conduce judeţul şi nici PSD-ul (deşi, de la centru, a primit împuternicire Aladin Gigi Georgescu, preşedintele interimar al CJ Mehedinţi!?). Cum bine observa un jurnalist, a crescut iarba sub maşina lui Adrian Duicu parcatã în faţa Consiliului judeţean. Nimeni nu a avut curajul sã o mute. Dupã cum nici preşedintele interimar al Consiliului judeţean, Aladin Gigi Georgescu, nu a avut curajul sã-şi mute activitatea în biroul lui Duicu, odatã ce acesta nu-şi mai poate exercita funcţia. Cã doar nu-i biroul lui, ci al unei instituţii a statului şi poporului. Vã daţi şi dvs. seama cam ce face frica şi inerţia din unii demnitari.
Adevãrul e cã Adrian Duicu a condus cu mânã forte PSD, şi aşa a şi câştigat bãtãlii electorale importante, fãrã drept de apel în faţa fostei guvernãri PDL, purtând marca Bãlu – Stãnişoarã. Dar aceste lucruri sunt deja istorie. Realitatea de azi e cu totul alta. Duicu nu mai reprezintã, politic, nimic, doar o paginã de istorie politicã localã şi nu una prea veselã. PSD azi nu mai are nici mãcar un lider la 50% din energia şi autoritatea lui Duicu. Nici mãcar la 20%. Parlamentarii PSD, care fãrã sprijinul lui Duicu, la drept vorbind, nu ar fi fost aleşi, sunt strãlucitori prin absenţa din spaţiul public local. Haideţi sã ne uitãm pe paginile de web ale fiecãruia sã vedem ce iniţiative şi activitãţi parlamentare au avut. Sunt date oficiale, accesibile oricui, oricât de plictisitoare ar fi.
Criza de autoritate din PSD e şi criza puterii actuale. O putere… slabã, fãrã coerenţã, chiar pateticã uneori. PSD nici nu deţine mãcar puterea politicã în Mehedinţi. În afarã de câteva funcţii în administraţta localã, PSD nu conduce practic nimic, dupã cum nici nu au vreo exprimare publicã prea grozavã, cãci nu au, cu o excepţie, douã, oameni de discurs public, de imagine publicã.
La nivelul Severinului, de exemplu, autoritatea supremã e primarul Constantin Gherghe, singur. Dumnealui deţine puterea decizionalã. Dacã va mai candida sau nu, nimeni nu ştie. E posibil sã mai vrea un mandat, în caz cã nu va vrea sã ridice miza şi sã ţinteascã chiar funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi.
Revenind la soarta ingratã a PSD, la nivel instituţional foarte multe poziţii de conducere sunt deţinute de oamenii PNL, PC, şi chiar PDL. E un talmeş balmeş de identitate politicã ceva de speriat. Sub “puterea” PSD şi liberalii, şi conservatorii şi democrat-liberalii au dus-o boiereşte. Unii au înflorit, s-au reinventat. Nu cred cã se vor bucura de aceiaşi toleranţã şi când puterea se va schimba.
Aşa cã PSD a pierdut printre degete puterea, de multã vreme, şi acum e cam târziu. Din 2015 PSD nu mai aşteaptã nimic. PSD are inamici mai puternici decât el, familii politice care abia aşteaptã sã recupereze puterea pe care “familia politicã” Duicu a pierdut-o deja. Tot ceea ce mai are PSD acum, câteva funcţişoare ici colo, e doar o iluzie de moment, care va trece repede.
Familiile politice mehedinţene şi preluarea “teritoriilor” lui Duicu
– Posted on 21 August 2014Posted in: Arhiva


