1. Remember Spitalul judeţean…
În anii ’70 se ridica Spitalul judeţean din Drobeta Turnu Severin, mândria severinenilor şi a mehedinţenilor nu mai încãpea în baierele inimii! Şi pe bunã dreptate, întrucât Spitalul “Grecescu” reuşea cu greu sã mai facã faţã numãrului de locuitori aflat în acei ani în expansiune – rata natalitãţii crescuse în anii relaxãrii politice a României ceauşiste, plus celebrul decret cu sporirea numãrului de copii în familiile românilor! – aşa cã noua unitate spitaliceascã era binevenitã! Modernã la vremea respectivã, între timp ea a fost lãsatã cam la acel nivel, nici Revoluţia din Decembrie 1989 nereuşind sã facã vreun pas înainte în sensul dotãrilor sau al reparaţiilor de anvergurã ale clãdirii ori ale instalaţiilor sanitare, de încãlzire, consolidare, întreţinere curentã etc.. Anii de dupã 1990 au marcat, însã, şi o altã laturã nefastã pentru unitate, ca de altfel pentru întreaga societate româneascã: lauda politicienilor în privinţa acestei unitãţi, promisiuni de relansare a serviciilor medicale etc. etc, dar toate rãmase la acest nivel, de promisiune. Una peste alta, sistemul de relaţii clientelare s-a extins şi pe aici, încât pachetul de Kent şi plicul cu bani ori ciocolata strecurate în buzunarele halatelor albe au rãmas mici copilãrii pe lângã reţelele dezvoltate pentru a se realiza venituri care sã acopere diferenţele de salarii mici, neîndestulãtoare ale personalului medical şi nevoile reale, nemaivorbind de recompensarea meritelor profesionale! Sistemul nefast, oricum l-am trata, de care vorbim, s-ar rezuma la cabinete particulare medicale funcţionând în paralel cu cele din Spitalul judeţean, între care se vehiculeazã pacienţi, apoi reţele de farmacii dedicate, spre care, la fel, se îndreaptã clienţii din spitale, totul, repetãm, pe fondul atât al proastei administraţii guvernamentale cât şi a unei legislaţii ambigue, neadaptate noilor condiţii. Acestea toate şi multe altele – nu mai insistãm, fiecare dintre noi ştim câte o astfel de întâmplare nefericitã – au dus Spitalul judeţean spre o imagine greu de menţinut la standarde moderne de servicii şi competenţe.
Facem, însã, o micã şi credem, cuvenitã, parantezã legatã tot de universul spitalicesc severinean: Spitalul “Grecescu” (foto), unitate legendarã a Severinului modern, ctitorie a familiei Dimitrie Grecescu, de la început de secol XX, este astãzi o ruinã, administraţiile municipale şi cele judeţene, perindate dupã 1990 nereuşind sã gãsescã o soluţie în privinţa lui. Aspectul ne duce cu gândul din ce în ce mai mult spre confirmarea zvonurilor legate de clãdire, anume acela cã ruinarea se… întâmplã în mod voit spre a i se scade preţul, dupã care “mafia” imobiliarã localã sã poatã prelua locaţia la un preţ de nimic şi sã-l transforme într-o afacere înfloritoare! A doua menţiune a parantezei deschise este legatã de clãdirea “Spitalului din Gradinã”, cum este cunoscutã clãdirea, actualmente Maternitatea sevenineanã (foto), deservind, însã, întreg judeţul, este o clãdire ruinatã complet şi neutilatã din anii ’60, decât foarte puţin, şi asta cu fonduri provenite din aşa-numitele ajutoare strãine, de dupã Revoluţie, sau din donaţii ori eforturi ale personalului spitalicesc. Practic, Maternitatea aceasta este sub orice standard, ea poate fi închisã la orice orã, de orice comisie cu prerogative în sensul autorizãrii unor astfel de unitãţi spitaliceşti! Cât priveşte noul sediu al Maternitãţii, de lângã Spitalul judeţean, o clãdire a cãrei construcţie a început în urmã cu peste 15 ani, şi aici sunt atâtea iţe legate de fonduri şi interese politicianiste încât te apucã toate durerile din lume. Nu mai departe, noul contract încheiat de Consiliul judeţean Mehedinţi cu un grup de firme din Italia, stã sub semnul suspiciunilor de intenţie de spãlare de bani, unul dintre patroni, dupã cum a remarcat presa localã, fiind un cunoscut al lumii interlope italiene. Cât priveşte prevederile contractuale între partea românã şi cea a italienilor, desigur partea leului nu revine, cum s-ar cãdea pânã la urmã, românilor, ci italienilor, concesiunea dreptului de folosinţã a clãdirii fiind doar unul dintre aceste aspecte!
2. Cine greşeşte în negocieri?
De ce atâta naivitate în negocierea unor astfel de contracte, vã veţi întreba. Oare, sã fie vorba doar de naivitate sau de interese care îi depãşesc pe cei aflaţi în fruntea administraţiilor noastre locale, iar termenii contractelor sunt dictaţi de la Bucureşti, de prin ministere de resort, iar aceste ministere, la rândul lor, sunt dirijate în… intenţii de altcineva, de deasupra lor? Dacã ar fi sã fie aşa, iar lucrurile dupã cum s-au desfãşurat şi dupã cum în alte domenii ale vieţii publice româneşti ele se deruleazã aproape identic, dupã acelaşi scenariu, suntem îndeptãţiţi, ca societate, mereu aflatã în pierdere şi suferinţã, sã credem cã aşa este! Putem, deci, bãnui reţele întregi, bine organizate, care nu urmãresc decât jaful şi spolierea! Ţinta acestora, desigur, nu mai este doar mãrirea sumelor de bani de care dispun, ci întreţinerea sistemului infracţional creat, şi, deopotrivã, pe cel care le asigurã protecţia, la nivel politic, atât intern cât şi, posibil, internaţional.
3.“Banditismul”
din sistemul medical
Sistemul medical este unul dintre sistemele vitale pentru orice naţiune, sãnãtatea publicã este parte a strategiilor oricãrei naţiuni, din cele mai îndepãrtate timpuri ale statului întemeiat pe principii democratice. Controlul actului medical este, aşadar, o pârghie importantã spre – benefic – a accelera, sau – malefic – încetini vitalitatea unui popor, ori, cel puţin, al unor mari concentrãri de populaţie. Actul medical strict este legat de cel al industriilor farmaceutice – medicamentele şi reţelele de distribuţie ale acestora – astfel încât acest duo al sãnãtãţii a devenit ţinta marilor preocupãri a companiilor multinaţionale, cu ramificaţii în fiecare ţarã. România nu avea cum sã se abstragã acestui sistem, astfel cã, acum, face parte din el. Nu trebuie sã privim fatalist acest fapt, ci, dincolo de constatare, vrem doar sã accentuãm aspectul cã noi, românii, ne-am dedat acestui joc cu viaţa oamenilor, imoral şi anticreştin, cu o voluptate ieşitã din comun, pofta unora dintre noi de a jefui în mod organizat sistemul întrece orice dimensiuni imaginate! Sistemul românesc – de “banditism”, astfel catalogat de unii analişti politici în presa zilelor noastre – privind modalitãţile în care se furã şi se prãduieşte sistemul sãnãtãţii, este, la rândul sãu, inevitabil, în colaps. Ca şi când nu ar fi fost destul, ca într-o încercare de loviturã de graţie, sistemul sanitar a fost atacat de la vârf, de însuşi preşedintele Traian BÃSESCU, la începutul acestui an – cazul Arafat – aspect survenit pe tãrãganarea exasperantã a unei noi Legi a sãnãtãţii! De ce se tergiverseazã atât o astfel de lege? Este clar: interesele sunt atât de mari, legate de câştiguri fabuloase şi de legãturi la nivel de imperiu financiar mondial şi clientelar local încât o lege… sãnãtoasã ar risca dãrâmarea acestor reţele, prãbuşirea lor, implicit scoaterea la ivealã a persoanelor implicate şi a sistemului veros de fraudare, pe scurt, s-ar lãsa cu multã, multã puşcãrie! Ori, în aceste condiţii, acţionarii din umbrã împiedicã din rãsputeri adoptarea unei legi care sã-i dezavantajeze, care sã-i punã nu doar în ipostaza de a câştiga mai puţin ci în aceea de puşcãriabili!
(va urma)
S. ANITARU
