1. O afacere dezastruoasã!
Ce spune Traian BÃSESCU despre toate aceste lucruri, care i se imputã din vremea în care era ministru al transporturilor? Aflãm din aceeaşi sursã, şi anume cã navele PETROMIN au fost vândute cãtre partenerul norvegian, Klaveness, cu doar câte un dolar/ navã în virtutea faptului cã ele erau doar garanţii ale contractului de 49 milioane dolari (da, aşa afirmã domnul actual preşedinte al României, 49 în loc de 45 milioane de dolari! – n.r.), iar legea prevedea clar cã aceastã tranzacţie era perfect legalã, mai mult navele au rãmas în inventarul Petromin, cu cheltuieli de amortisment. Deci, nicio problemã, legea prevedea, aşa cã nu prezintã vreo importanţã faptul cã 16 nave plecat-au în zãri necunoscute, şi cã, pânã la urmã, cu toatã garanţia celor 50 la sutã din acţiunile deţinute de Petromin în cadrul acelei firme-fantoşã, Klaveness, s-a ales praful de acele nave! Aşadar, recapitulând: 16 nave româneşti, vândute la 1 dolar bucata, reprezentând o garanţie prevãzutã de lege dispar în baza neachitãrii unui contract girat cu ele, iar pe deasupra, statul român, ca girant al afacerii, prin ministerul transporturilor, condus de Traian Bãsescu, la acea vreme, a mai plãtit o diferenţã de 20 milioane de dolari! Cum se numeşte o astfel de afacere?
2. Ce declarã Traian BÃSESCU în Dosarul Flota?
La vremea respectivã, Traian BÃSESCU, actualul preşedinte al României, declara presei, în 2003, dupã derularea afacerii româno-norvegiene cu navele Petromin: “Din shipping (Afacere în domeniu cumpãrãrii/vânzãrii de nave şi transport maritim – n.r.) nu se câştigã. Se pierde. Asta am aflat-o în 1995, de la norvegieni (I-auzi, tocmai de la norvegieni, coincidenţã, sadea! – n. r.) când am câştigat o bursã şi m-am specializat acolo (Mai exact, cursuri legate de Industria Transportului Maritim din cadrul Academiei Norvegiene – specializare care a survenit, cum spuneam, imediat dupã semnarea înfiinţãrii firmei Petroklav! – n.r.) Eram şi parlamentar, dar mergeam şi la şcoalã (Silitor, nevoie mare, n-a lipsit, probabil, nicio zi de la cursurile norvegiene, nicio zi din bãncile Parlamentului român, plus cã nici de la biroul ministerial! – n.r.). Ca sã faci bani cu nave, trebuie sã ştii când sã le cumperi şi când sã le vinzi (Aşa este, de acord, numai cã acest lucru, domnul Bãsescu l-a aflat, conform declaraţiilor domniei-sale, dupã ce a semnat contractul româno-norvegian şi dupã ce a absolvit cursul plãtit de norvegieni, adicã, târziu pentru interesele României. Cu alte cuvinte, s-a bãgat într-o afacere – şi a bãgat şi România, prin Petromin – pe care nu o cunoştea, de care nu avea habar! – n.r.). Noi n-am avut aşa o flotã puternicã şi bunã, cum se susţine (Iar vorbeşte ca diletantul, el absolvent al Institutului de Marinã “Mircea cel Batrân” din Constanţa, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercialã, cunoştea capacitatea economicã a flotei româneşti, adicã un domeniu în care, la fel, nu avea pregãtire, ca sã nu mai vorbim de expertizã, cum s-ar cuveni în momentul în care te exprimi la un aşa nivel! – n.r.). Era uzatã sau prost fãcutã, pentru cã Ceauşescu, în ultimii zece ani, a ţinut morţiş sã facã toate piesele în România. Nu au fost scoase la vânzare de fricã, sã nu se aleagã cu dosar penal (Aşa este, domnule actual preşedinte, i se fãcea dosar penal cât era el de Ceauşescu, pentru o eventualã “trãdare a intereselor naţionale”, nu ca acelora care, dupã Decembrie 1989, au scos din ţarã tot ce au putut, devalizând-o în numele faptului cã nimic nu era bun în România rãmasã de la regimul ceauşist, şi totul trebuia distrus, demontat, vândut, iar banii obţinuţi plasaţi în buzunarele celor care au proclamat “greaua moştenire”! – n.r.). Eu, ca ministru, nu puteam sã mã ocup de aşa ceva. De astfel de lucruri trebuiau sã se ocupe Consiliul Împuterniciţilor Statului (O instituţie plinã de foşti, şi politizatã pânã peste cap, care nu avea niciun interes sã facã luminã în afacerile cu bunurile din gestiunea statului român, atunci, în anii devalizãrii generale, când s-a furat şi s-a deturnat tot ce se putea fura şi deturna cu… acte-n regulã – n.r.) şi, din 1992, FPS-ul. Nu am fost directorul firmei mixte cu norvegienii, am fost preşedintele onorific al consiliului de administraţie. Pentru o astfel de funcţie onorificã nu eşti plãtit. Eu n-am fost plãtit de norvegieni (Precis, naveta Bucureşti-Oslo, pe perioada cursurilor, a fost plãtitã din bani personali, la fel, cazarea şi masa, precis, cã doar nu era sã deconteze firma Klaveness, ori Petroklav, prin vreun mic artificiu contabilicesc, nuuuu! – n.r.). Am auzit cã mi-au cãutat şi conturi în strãinãtate. N-au gãsit, cã n-au ce sã gãseascã. Totul este politic. Au încercat şi în 1993, a încercat şi Emil Constantinescu sã mã înfunde (Sã ne amintim ce afirma Emil Constantinescu, la plecarea din funcţia prezidenţialã, anume cã l-au “învins serviciile secrete”, acelea din care nu plecaserã securiştii ceauşişti, aceia care, dupã cum se spune, nici astãzi nu au fost epuraţi din structurile acestora! Cine, în altã ordine de idei, nu este “învins” de serviciile secrete? Un rãspuns ar fi proverbul Corb la corb nu-şi scoate ochii… – n.r.). Acum se încearcã din nou. Am mai auzit cã au pus un expert – Nicu Oprea – sã facã asta, pentru cã el avea un dosar penal. Acum, acest Oprea nu mai este în ţarã. A fãcut expertizã şi a fost lãsat sã plece. Aşa am auzit. Nu sunt vinovat şi nici nu mã intimideazã cu dosarul lor.”.
3. Un comando de asasini economici!
Sã facem o micã pauzã în Dosarul Flota şi sã revenim la actualitatea politicã a zilelor noastre… parlamentare. Iatã o declaraţie din plenul Camerei deputaţilor, susţinutã de Ion Stan, deputat de Dâmboviţa, preşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitãţii SRI, în ziua de 14 februarie 2012, intitulatã “Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagã pe Traian Bãsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar şi «blonda lui Boc”?:
<<Nu o singurã datã, ci repetat, guvernul bicefal Bãsescu-Boc a fost atenţionat de organismele Uniunii Europene pentru inadvertenţe, omisiuni şi neclaritãţi în raportãrile statistice periodice. latã cã momentul adevãrului a sosit. Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperã sistemicã de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale cãror efecte sunt trãdarea de ţarã, în varianta subminãrii economice şi a ştirbirii suveranitãţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţã de organizaţii strãine.
Deşi anticipãm lipsa voinţei politice de a scoate adevãrul la lumina legii, este bine sã se ştie cã faptele ce urmeazã pot fi cuantificate penal cu detenţia pe viaţã sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Ce ne spun faptele ?
Din vremurile în care se negocia şi semna, pe bazã de mitã, aderarea şi integrarea României în familia euro-atlanticã, datele macroeconomice ale României au fost sistematic falsificate.
Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele fãcute oficial publice (dupã “prelucrarea” de cãtre Banca Naţionalã a României, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statisticã, Comisia Naţionalã de Prognozã) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinutã în mod voit, dintre capacitatea administrativã macroeconomicã şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltãrii economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sutã (PIB real = PIB comunicat public + 20%).
Aceastã subevaluare a datelor economiei reale a fost necesarã pentru a se demonstra, pe bazã de date false, cã România are nevoie de împrumuturi internaţionale.
Manopera prelucrãrii statistice frauduloase a fost realizatã în cadrul unei strategii integrate pe care “asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii sãi – au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele Fondului Monetar Internaţional, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţarã, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpãrate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.
Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economicã a fost favorizatã de elemente pe care FMI le-a identificat în România şi valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativã (instituţionalã şi legislativã); corupţie în proporţii de subminare a economiei naţionale.
Pe baza acestor date false, FMI a elaborat ofertele de finanţare (însoţite de condiţii economice dure care ţinteau, de fapt, achiziţionarea, la preţuri derizorii, a activelor economice de importanţã naţionalã), acceptate imediat de agenţii din centrele naţionale de decizie economicã şi politicã naţionalã.
Menţionãm cã FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de “date de uz intern” şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai bãncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statisticã.
Unele dintre instituţiile cãrora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut rãspunde la respectivele solicitãri pentru simplul fapt cã, în condiţiile instituţionalizãrii prelucrãrilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevãrate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legãtura, cu acceptul lui Traian Bãsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.
Sursele noastre ne-au comunicat faptul cã existenţa unei interceptãri “accidentale” a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata cã şi “blonda lui Emil Boc” este integratã comandoului asasinilor economici ai României.
O altã menţiune importantã, care se impune, este aceea cã, de regulã, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statisticã nu a acceptat iniţial sã intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmãrile imediate au fost presiunile şi ameninţãrile cu demiterea, dacã nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.
În loc de concluzii.
În condiţiile utilizãrii datelor macroeconomice reale şi ale elaborãrii şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase.
Din acest moment al anului 2012, când România trebuie sã ramburseze cãtre FMI 1,2 miliarde euro, începe lungul şir al anilor de scadenţã, care vor îngropa şi mai mult economia româneascã, fapt ce atrage atenţia asupra necesarului de soluţii macroeconomice punctualizate pentru depãşirea marilor dificultãţi ale anilor de scadenţã.
Având în vedere cã FMI a debutat ca un fond mutual internaţional şi statele participante îşi cer drepturile, iar aceastã misiune instituţionalã a fost ulterior denaturatã, se pune întrebarea dacã la nivelul conducerii FMI sunt cunoscute acţiunile lui Jeffrey Franks şi cui servesc ele.>>.
(va urma)
A. SASSYN-ZOMBICCIAN
