Toxine sub paravanul coabitãrii

* Oare câte mizerii mai ascunde „istorica”, „marea” coabitare Ponta – Bãsescu? Întrebãm, desigur, doar nu evoluãm la mãciuci, întrucât, dupã mai bine de un an cât ni s-a explicat, pe toate gamele posibile, nevoia stringentã de compromis politic pentru ca „ţara sã nu sufere”, ne apare tot mai limpede cã aşa-numitul pact de coabitare a fost semnat şi parafat doar pentru a acoperi, cât mai eficient cu putinţã, pãcatele celor doi. Un exemplu. Recentissim. Pe 15 martie, de ziua maghiarilor „de pretutindeni, vicepremierul Ungariei a descins în România cãlare pe cal!!! Ca pe tarlaua lui ta-su şi, fãrã îndoialã, ca perpetuare a nelãmuririlor milenarului instinct al migraţiei ce defineşte nobila-i seminţie. Totuşi, ne aflam în mileniul al treilea, anul de graţie 2014, într-o ţarã, România, liberã, independentã şi suveranã, condusã de nişte organisme cu atribuţii cât se poate de bine definite constituţional, ba chiar cu o conducere bicefalã în sens coabitant. O conducere care, prin cele douã voci–trompete ale ei, cu numai o zi înainte îşi bombase pieptul, luând atitudine, nu-i aşa, „fermã”, faţã de nu ştiu ce exponenţi ai „extremismului unguresc”, declarându-i „indezirabili” pe teritoriul României. Vicepremierului Ungariei au început sã-i tremure izmenele de fricã, de-aia şi-a luat, pesemne, între picioare un cal. Ca, în caz cã-l vor urmãri intransigenţii coabitanţi Bãsescu şi Ponta, sã aibã cu ce fugi. Dupã ce, pe 15 martie 2014, hãndrãlãii iredentismului unguresc şi-au fãcut mendrele cum au vrut prin spaţiul mioritic, a mai auzit cineva vreun mârâit de protest coabitant? Nţţţ! Neam! De ce oare? Chiar nu ghiciţi?
* Pãi cine le-a cãutat cel mai mult în corniţe acestor „ambasadori” ai nisipurilor din deşerturile Asiei, purtate, pe copitele cailor, pânã în miezul Europei de nişte strãmoşi aflaţi mereu pe fugã în cãutarea unei identitãţi care le scãpa? Ei, cine? Nu cumva bravii coabitanţi, care le satisfac toate mofturile în schimbul hatârului de a participa la guvernare? Şi care nu se dau în lãturi inclusiv de la umilinţe la care nu-i obligã nici mãcar o urmã de protocol? Vi-l amintiţi pe Bãsescu, la Bãile Tuşnad, stând înghesuit la un prezidiu între Viktor Orban şi Laszlo Tokes, care ciripeau pre limba lor, fãrã sã le pese dacã nea Trãienicã le bunghea sau nu pe bozgoreşte? Dar pe primarul Clujului l-aţi vãzut, sâmbãtã ce trecu, adresându-se participanţilor, la mitingul organizat cu ocazia problematicei zile de 15 martie, în limba maghiarã? La bãiatul ãsta, vocaţia de cârpã oportunistã e greu de şters, n-ai ce-i face, nu-l mai dregi, vorba unui cunoscut personaj caragialean.
* Aţi vãzut sub ce generic cretinel şi-a fãcut ieşirea în lume PMP-ul, creaţia lui Bãsescu şi moştenitorul sãu testamentar în plan politic? „Taxa Victor Viorel/Ne arde la portofel”. Trebuie sã recunoaşteţi cã niciun alt slogan nu s-ar fi potrivit mai bine cu blugii rupţi şi cu ţâţele sãltând de marşul forţat pe tocuri al coanei Udrea! Ãştia, cicã, ar fi „generaţia-n blugi”! Hai, bãi caricaturilor, sifonaţi în altã parte! Eventual, la porţile stabilimentului unde se bea, prin tradiţie, nu Johnny Walker, ci apã platã cu lãmâie. „Patronului”, oricum nu-i pasã dacã toatã treaba asta se deruleazã sau nu în acorduri… constituţionale. Cum nu-i pasã, din câte se vede, nici partenerului într-ale coabitãrii…
* Marele om de culturã (cã, de mare ce e, nu mai are loc nici de sine însuşi!) Andrei Pleşu, în panã de subiecte, s-a trezit cã nu-i place de Mihai Gâdea, de la Antena 3. Ca sã-i facã o plãcere şi guru-ului sãu politic, Bãsescu Traian, Pleşu a tras un editorial în „Adevãrul”, în care l-a fãcut arşice pe Gâdea. Fãrã ca acesta sã-l fi provocat într-un fel. Ca ripostã, Gâdea a fãcut şi el un montaj foto-video din care rezulta cu limpezime cã Pleşu a fost un om al tuturor regimurilor. În plus, a readus în actualitate şi vreo douã-trei epistole ale acestuia adresate lui Nicolae Ceauşescu. Nu mã topesc dupã Gâdea şi dupã stilul sãu de a face presã, dar, în împrejurarea descrisã mai sus, omul nu fãcea decât sã riposteze, în legitimã apãrare. Ei bine, dupã riposta lui Gâdea, vreo 800 de „oameni de culturã, politicieni, ziarişti” au semnat o petiţie în care protesteazã faţã de „linşajul mediatic” la care este supus Pleşu. Linşaj care, de fapt, nu existã decât în minţile lor oportuniste de elitişti rupţi in „the popow”, care au nevoie sã fie bãgaţi în seamã de populaţiune şi recunoscuţi de aceasta drept conştiinţa superioarã şi reactivã a naţiei! E-te, fleoşc! Sau, mai bine, Ple(o)şc… Ãstora le-a plãcut, probabil, toatã viaţa sã cânte în (la) cor şi vor fi simţit cã primadona pe care o apãrã e cam slabã de ţâţânã (deşi, la cum aratã…).