Pârvulescu şi Ed Miliband o cautã cu lumînarea

Dacã barza nu venea în ‘89 cu lovitura de stat clocitã la Malta, astãzi, mulţi dintre „analiştii” care se pretind a fi erau români de mijloc, ocupaţi cu munca în fabrici sau la aprozare. Nu şi-ar fi putut depãşi lungul intelighenţiei, nici n-ar fi avut cum pişca din bucata de pîine a poporului. Nu şi-ar fi putut cumpãra şi adãuga la biografie diplome de „doctori” în ştiinţe despre care nu ştiu o buche. Bunãoarã, Preşedintele de onoare al Asociaţiei Pro Democraţia (o altã instituţie care arde gazul pe seama naivilor), afirma: „Danemarca este cea mai fericitã ţarã din lume pentru cã are taxe şi impozite mari, iar un stat puternic se construieşte prin taxe şi impozite mari. Un stat care asigurã un nivel de trai decent cetãţenilor sãi costã. Şi costã din taxe şi impozite.” Unde-i traiul decent al românul, domnule vorbitor la lunã? Cine vã plãteşte sã lucraţi la sãrãcirea şi exterminarea populaţiei? Cine vã dã dreptul de a reprezenta poporul şi de a da verdicte? Numai un duşman al României e în stare sã pretindã cã asemenea raţio-namente (strãine realitãţii româneşti) pot fi numite analize, iar autorul lor analist. „Dacã ţara cea mai fericitã din lume se numeşte Danemarca este pentru cã are taxe şi impozite mari”, continuã stimabilul urmaş al lui Trahanache „care asigurã tuturor o viaţã decentã. Acolo, cetãţenii şi le asumã.” Da, stimabile, şi le asumã, dar nu din salarii mizerabile ca ale românilor. Toate guvernele româneşti post-decembriste şi-au bãtut joc de popor. Românii au cele mai mici salarii şi cele mai multe şi mai grele taxe din Europa. Unde trãiţi domnule „analist”? Sau postul de onoare vã obligã sã manipulaţi pe cei care comit imprudenţa sã vã asculte? În Danemarca, un cerşetor cîştigã mai mult decît un medic, un profesor sau un pensionar din România. Avînd în vedere cã mai mult de jumãtate din banii vãrsaţi de români în buget iau cãi bizare şi rãzleţe, România ar fi un stat puternic dacã taxele ar fi mai puţine şi mai mici, dacã salariile românilor s-ar ridica la nivelul statelor civilizate ale Europei, dacã în guvern, în parlament, în partidele politice, ministere, consilii judeţene, justiţie, în miile de organisme şi instituţiile nu s-ar mai ascunde, pe motiv de salarii astronomice şi evaziune fiscalã, corupţii, incompetenţii şi ţepuitorii statului român. România ar fi un stat puternic dacã s-ar face investiţii chibzuite, dacã locurile de muncã s-ar înmulţi, dacã nu s-ar face disponibilizãri şi şomajul n-ar mai creşte, dacã hoţii n-ar mai fi promovaţi în funcţii decizionale. În Danemarca, un cerşetor cîştigã mai mult decît un medic, un profesor sau un pensionar din România. Dacã Danemarca ar fi condusã de clasa politicã româneascã, un an numai, atît, în al doilea ar cere bani de la F.M.I. Domnule vorbitor fãrã discernãmînt, dacã nu ştiţi, „ciocu mic”! Staţi jos şi luaţi notiţe: veniturile românilor reprezintã 19 % din veniturile danezilor. „Un stat puternic costã… Şi costã din taxe şi impozite”, glãsuieşte urmaşul lui Trahanache. Nu-i aşa, domnule cã statul trebuie sã aibã bani ca sã se poatã servi cînd şi cît poftesc armatele de la cîrmã? Marile averi continuã sã fie manipulate de aceiaşi 85 de superbogaţi ai lumii. Pot sã vã întreb, dacã tot aveţi legitimaţie de „analist”, cum se face cã numai 85 de oameni, cei mai bogaţi ai lumii, au averi cît totalul deţinut de jumãtate din populaţia planetei? Practic, aceşti 85 de bogãtaşi au averi de 1.700 de miliarde de dolari, cît totalul deţinut de 3,5 miliarde de oameni, aratã un studiu al Oxfam, publicat înainte de deschiderea Forumului Economic Mondial din staţiunea elveţianã Davos. Vedeţi cît de mult s-au adîncit discrepanţele sociale din anii ¼90 încoace? Criza artificialã îndelung chibzuitã şi presãratã minuţios pe glob a avut chiar scopul în sine de a mãri şi mai mult discrepanţele. Bogaţii au adunat şi mai mult capital din capcana în care au fost aruncaţi sãracii, sãrãciţi şi mai mult. Marile averi continuã sã fie manipulate de aceiaşi superbogaţi (elita politicã, economicã şi financiarã a lumii) care, an de an, îşi dau adunarea la cheful de la Davos. Acolo, în culise se pun la cale marile afaceri. Cu toate cã întîlnirea bogaţilor de la Davos are o vechime de mai bine de 40 ani (la începuturi, aparent, cu un rol pozitiv în economia lumii), astãzi, tot mai multe voci considerã cã are mai mult un rol conspirativ şi cred cã utilitatea acestuia este redusã, luînd în considerare faptul cã, în ultimii ani, o serie de oameni influenţi au renunţat sã mai participe. Printre marii absenţi de anul acesta s-a numãrat cancelarul german, Angela Merkel. Culmea ironiei, tema abordatã la recenta întîlnire a bogaţilor din fortãreţe a fost „inegalitatea socialã”. De fapt o armã specialã prin care sã se punã la adãpost de eventuala reacţie a sãracilor lumii. În condiţiile în care, în cele cinci zile ale forumului, aceştia consumã mii de litri de şampanie extrem de scumpã, şi sute de kilograme din cele mai rafinate preparate, în alte state ale globului continuã sã se moarã de foame şi boalã. Capitalismului i se pregãteşte o alternativã. Aceşti îmbuibaţi nu ar exista în afara celorlalte clase sociale asupra cãrora au pus presiune continuã şi stãpînire! Atunci, cum sã ascutã ei contradicţiile sistemului? Scãpînd din mînã capitalismul, ar avea foarte mult de pierdut. Cu toate acestea, capitalismului i se pregãteşte o alternativã. Tot mai muţi lideri ai lumii, cu toate cã se complac în prelungiri pe teritoriile altor state, au înţeles cã sezonul grandioaselor tunuri financiare îşi va da în curînd ultima suflare. Ed Miliband, liderul Partidului Laburist britanic, propune un capitalism de mijloc, în folosul cetãţenilor, nu doar în avantajul marilor companii, comenteazã ziarul „El Pais”. Ed Miliband o cautã cu lumînarea cerînd crearea unui organism independent pentru a frîna abuzurile, controlarea companiilor energetice, îngrãdirea puterii bãncilor, intervenţia în acele sectoare economice în care lipseşte competitivitatea, pe motiv cã britanicii de rînd sînt mai storşi ca oricînd. Ştiţi cã britanicii au un nivel de viaţã, extrem de ridicat, în timp ce bieţii români sînt retribuiţi cu mai puţin de o treime din salariul britanicilor, domnule Pârvulescu?
Aceastã stare de lucruri reflectã, incapacitatea, dezinteresul, neputinţa, ignoranţa clasei politice româneşti, şi aportul unor astfel de analişti iresponsabili. De la preşedinte, premier, guvern şi parlament pînã la ultimul membru al eşicherului politic, inclusiv rubedeniile şi „pretinii”.