Un imens sistem de manipulare în slujba politicului

De când cu cearta din cadrul USL, spaţiul mediatic a redevenit, dupã o perioadã de relativã acalmie, toxic şi partizan, iar perspectivele nu sunt deloc roze din acest punct de vedere. Divorţul politic, informal sau oficial, nu prea mai conteazã acum, din USL a reîmpãrţit taberele, a redistribuit pionii, caii, damele şi nebunii pe tabla de şah, toţi aflaţi acum în poziţii de tragere. Deja ştim, cum deschidem televizorul, care vor fi “poziţiile’’ televiziunilor, cam cu cine vor “ţine’’ invitaţii şi chiar moderatorii. Fiecare cu argumentele, invectivele, frustrãrile şi înverşunãrile sale.
Scandalul politic actual aruncã iarãşi România în vortexul vorbãriei politicianiste, al manipulãrii mai mult sau mai puţin gregare, al orgoliilor şi calculelor ce ţin de interesele imediate ale clasei politice.
Cam toate dezbaterile din ultima vreme au fost despre meciul Ponta – Antonescu, şi o vreme bunã de acum încolo aceastã temã va domina spaţiul tv. E subiectul arzãtor al zilei şi nu-l putem rata, nu-i aşa?, deşi sunt chestiuni în ţara aceasta cu mult mai importante. Din toatã aceastã poveste cu final aşteptat putem trage nişte concluzii nu tocmai optimiste. Prima ar fi cã nicio alianţã nu e veşnicã. Pânã la urmã toate sfârşesc prost, uneori chiar lamentabil, cu ţipete şi acuzaţii, fiecare pozând în victimã a malversaţiunilor celuilalt.
A doua concluzie ar fi cã, funcţie de interes, vechiul adversar, sã zicem poate deveni amic, şi invers, conteazã doar interesul.
A treia concluzie ar fi cã, iatã, politicul şi-a subordonat la greu televiziunile, gândite ca instrumente de propagandã în masã, ca avocaţi şi dulãi de curte. Pentru cã, dincolo de conflictul dintre partide, avem, categoric, un rãzboi al televiziunilor, al instrumentelor de propagandã, cã sunt ele ziare, radiouri, laboratoare new-media, fiţuici.
Avem, iatã, un imens sistem de manipulare, cu veritabili profesionişti în domeniu, cu o întreagã industrie de propagandã aservitã grupãrilor politice actuale. E o realitate şi nu are sens sã ne ascundem dupã degete. Şi nu e neapãrat vina presei, ci mai degrabã a unui sistem profund corupt. Presa a rezistat pe poziţii de autonomie vreme îndelungatã, atât cât a putut rezista economic. Dar asaltul financiar al politicului a fost unul masiv, puternic, imposibil de stãvilit. Politicul şi-a dorit enorm, şi a reuşit, în cea mai mare mãsurã, sã stãpâneascã mecanismul mediatic. Aşa se face cã avem astãzi televiziuni naţionale evident calate pe un interes politic sau altul, antagonice, televiziuni care nu ezitã sã se atace reciproc atunci când e cazul.
Acesta e adevãrul vremurilor de astãzi şi nu vãd ce sens ar avea sã ne mai ascundem dupã telecomandã odatã ce toţi ştim cum stau lucrurile. E limpede cã, faţã-n faţã cu mass media, politicul a câştigat meciul, subordonându-şi, feliindu-şi instrumentele de persuasiune în masã şi folosindu-le dupã interes.
Sãptãmâna trecutã, ca sã revenim la divorţul fulminant dintre Ponta şi Antonescu, am putut vedea cu toţii un exemplu clar: fix la aceiaşi orã, şi Ponta, şi Antonescu persuadau la televiziuni diferite, vorbind fiecare pe limba sa, pe felia lui de audienţã.
Nu mai are sens sã cãutãm acum sã descifrãm de ce au ajuns liberalii şi social-democraţii în acest impas. Mai are vreo importanţã? Conteazã doar cã deja se prefigureazã o scenã politicã, pentru toamnã, foarte tensionatã. Ne revedem în faţa televizoarelor, pe câmpul de bãtaie, gata sã ne încãierãm naţional pentru unul sau altul pe care fiecare îl vede mai îndreptãţit sã fie preşedintele ţãrii. Asta e.