NU CÎINII, CI ESCROCII AR TREBUI „EUTANASIAŢI”!

O atmosferã demnã de Rãzboiul Rece a personificat summitul G20 de la Sankt Petersburg. În drum spre locul sãu, Putin a trecut prin faţa lui Obama fãrã sã scoatã un cuvînt. Dacã tot s-au întîlnit de florile mãrului greii planetei (adicã degeaba, în traducere popularã), fãrã sã gãseascã soluţii de stopare a rãzboiului civil din Siria (se ştie, Rusia şi China au pãreri comune în apãrarea lui Bashar al-Assad şi se opun, cum e şi firesc, intervenţiei militare în Siria), mãcar au fãcut la final o fotografie de familie cu zîmbet publicitar, care a invadat rapid lumea virtualã.
Revenind la cîinii strãini aciuaţi în ograda Ţãrii, bancherii din bãncile-mamã, simţind cã li se strînge cordonul în jurul gîtului, au retras într-un an şi jumãtate cam 5 miliarde de euro din filialele româneşti. Drum bun! Adio şi n-am cuvinte! Bãncile sînt veriga toxicã din lanţul slãbiciunilor financiare! Unele se duc pe copcã, altele sînt înghiţite de rechini. Doar cîteva mai plutesc cu vesta de salvare. Oare sã se descotoroseascã de ele atît de uşor strategul benere, cel care în 1985 scria în presa comunistã articole antiimperialiste, împotriva mecanismului spoliator al dobînzilor variabile?
Cotrobãind prin presa vremurilor apuse, Lucian Isar a dat jos praful de pe un articol trãsnet: „Ţãrile în curs de dezvoltare – jefuite de zeci de miliarde de dolari datoritã inechitãţilor din relaţiile economic internaţionale”, semnat, „Mugur Isãrescu, Institutul de Economie Mondialã, 1985”. Ia uite domnule, unde era patriotul de alaltãieri! „Sãracii sînt constrînşi sã facã daruri bogaţilor”, continuã în articol economistul, pe atunci Mugur pe creanga finanţelor. Devenit acum strateg neînfricat, într-o analizã cu privire la „greşelile fãcute în economia româneascã”, a lãsat sã-i scape de sub haina academicã o formulã magicã: „iar o frecãm!”. Aceasta şi multe alte perle fiind, probabil, pîrghii de lucru în politica monetarã. Ce sã înţelegem din sintagma de podgorie? Cã benere practicã aceeaşi metodã a „frecatului” la fel ca şeful ei, şi cã e atît de suveranã, încît a ajuns sã controleze la buzunar statul român. Oare intrarea pe poarta Academiei s-a fãcut cu astfel de formule magice? Cred cã trebuie sã îl scuzãm din moment ce îi are pe cei şapte ani de acasã şi se exprimã deseori la fel cum i se vorbea în copilãrie.
Bun, mergem mai departe. O directivã U.E. scoate din piaţã 90% din ţigãrile produse în România, iar Guvernul şi-a dat cu stîngul în dreptul prin aprobarea proiectului de lege care reglementeazã exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montanã. În 1848 au murit 40.000 de familii de români transilvãneni, ca sã ne lase moştenire – printre alte comori naţionale – munţii auriferi pe care strãinii de neam şi de Ţarã i-au acostat pe spagã şi vor sã-i dinamiteze, ca sã ne ia aurul şi sã lase în schimb otrava. Firma implicatã se aşteaptã la profit de cel puţin douã miliarde de dolari. Deci, care e meseria de bazã a politicienilor români? Exportatori de profituri şi naţionalizatori de pierderi. Protestele pentru Roşia Montanã s-au înteţit în toatã ţara, numai specialistului în revoluţii şi în calcan cu nãsturei la grãtar nu prea-i mai pasã de nimic, din moment ce scoate cu furculiţa din cap rime cu tigãi şi proţapuri. Pe şleau, îl doare la bascã! Ce? Mai e el de rangul românilor care protesteazã în stradã pentru Patrie? Lovitura de stat l-a cãptuşit cu fermã, conac şi cu alte zeci de acareturi scumpe. Care scriitor mai e cãpãtuit ca el? Într-un sistem economic falit din start, într-un sistem politic care a plantat toţi ticãloşii, escrocii şi analfabeţii pe funcţii de rãspundere, e firesc sã avem parte doar de catastrofe. O corupţie înfricoşãtoare care dureazã de 24 de ani!
Cu toate cã avem suficiente rezerve pentru a fi independenţi energetic, sîntem o ţarã vîndutã, împrumutatã, în categoria cerşetorilor U.E. Mulţi nu vor sã audã adevãrul, aşa cã te atacã, te fac conspiraţionist, dar asta nu schimbã deloc adevãrul. Privatizarea în ghilimele a întregii industrii şi economii româneşti trebuia dusã la capãt. Era, nu-i aşa, un morman de fiare vechi, potrivit lui Nea Petricã, revoluţionarul lui peşte, şi vai, nevoie mare, sã scãpãm de ea prin învîrtelile şi mişmaşurile guvernanţilor din 1990 şi pînã acum. Ne-au scãpat de industrie, adicã de fierul vechi, de agriculturã. Nu mai avem aproape nimic, sîntem „curaţi. Ne-au scãpat şi de resursele energetice, iar acum stãm cu mîna întinsã la alţii, ca sã nu îngheţãm de frig iarna în case. De aici înainte ne vor scãpa de aur, argint, uraniu, wolfram şi alte elemente din tabelul lui Dmitri Ivanovici Mendeleev. Depozitul de aur de la Roşia Montanã este estimat la cca. 300 de tone de aur şi 1600 tone de argint.
Ca sã nu mai vorbim de tehnologia poluantã cu cianuri, ce va transforma zona în pustiu, de jaful pe care îl prevede contractul demarat de un venetic mafiot, de locul încãrcat de istorie şi de vestigii ale civilizaţiei noastre.
Cînd vorbim de Roşia Montanã, unde dupã publicarea datelor tranzacţiei, pierderea statului român este la nivel de miliarde, ne amintim de Rompetrol şi C.F.R. Marfã, ambele avînd în comun scuza de „presiune exogenã„ în care statul este prejudiciat de beneficiile economice. C.F.R. Marfã a fost privatizatã, vezi, Doamne, la presiunea Fondului Monetar, iar în tranzacţia Rompetrol statul pierde sute de milioane de euro sub pretextul unui proces, care ar fi fost pierdut (în realitate, suspendat chiar de partea românã). La Roşia Montanã, scuza este ameninţarea cu procesul din partea investitorilor, decidenţii anticipînd în scop manipulativ pierderea, cunoscut fiind faptul cã una din modalitãţile de escrocare a statului este pierderea proceselor intentate de companiile private. Foarte simplu, avocatul statului nu se prezintã ori susţine cauza prin vicii care garanteazã pierderea. Loviturã dupã loviturã, vorba proverbului, cînd ai barosul în mîini peste tot vezi piroane de rãstignit naţiunea. Sã nu creadã mãriţii capitalişti români cã dacã au lansat pe piaţã diversiunea cu eutanasierea cîinilor, ca sã distragã atenţia (şi moartea copilului de 4 ani pare o regie, taman cînd se puneau semnãturi pe captura de aur românesc), noi ne vom lua ochii, inima şi atitudinea de pe Roşia Montanã. Unde sînt domnule strateg şef aproape 200 de tone de aur românesc? În 1989 aveam 296,5 tone de aur din care mai avem 103. În niciun caz nu s-au vîndut ca sã se dea pensiile şi salariile românilor, precum a afirmat preşedintele Ţãrii! În 1992 B.N.R. a refuzat sã mai cumpere aur de la minele româneşti, care, din aceastã cauzã, au falimentat. Aţi închis minele şi le-aţi pus cîte un bloc de beton la intrare, argumentând cã nu mai existã resurse! Minciuni gogonate. Aţi interzis accesul specialiştilor români la bogãţiile subsolului românesc, în schimb veneticilor le-aţi dat mînã liberã pentru prospecţiuni şi exploatare.
Nu cîinii, ci escrocii ar trebui „eutanasiaţi”!
Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de