1. Cabinetul Ungureanu, mult zgomot pentru… alţii.
Schimbarea cabinetului Boc este o urmare a protestelor de stradã sau nu? Aceasta-i întrebarea! Dramatismul formulãrii în registru hamletian este justificat prin faptul cã ea a survenit pe fondul amplelor contestãri ale acestui for al puterii actuale din România, şi ele, la rândul lor, consecinţã a nemulţumirilor create de o serie de decizii ce au afectat “la sânge” societatea româneascã, pe de o parte, pe de alta, prin faptul cã, din perspectiva declaraţiei premierului demisionar, conform cãreia el şi-ar fi exprimat intenţia demisiei cãtre preşedintele Bãsescu încã de pe la începutul lui decembrie 2011! La confruntarea celor douã situaţii, fiecare, în parte, posibil cauzatoare ale demisiei, cea de a doua o anuleazã, practic, pe prima! Cu alte cuvinte, toatã manifestarea stradalã, cuantificatã, a fost inutilã, demisia era proiectatã cu mult înaintea izbucnirii protestelor de însuşi Emil Boc! Mergând pe aceastã ipotezã, pe care nu o putem ignora atâta vreme cât ea nu a fost demonstratã, concret, ca falsã, putem sã admitem cã şi restul a ceea ce s-a mai întâmplat nu au fost decât pãrţi ale unui scenariu bine pus la punct, în care manifestanţii stradali au fost figuranţi nedeterminanţi, evenimentele urmând a se întâmpla prestabilit! Un argument în scest sens ar mai fi şi faptul cã oficialii nu au reacţionat imediat, cu toatã anvergura primelor zile de protest, nici la vârf, nici în teritoriu, nimeni dintre parlamentarii puterii neavând o poziţie nici oficialã, nici neoficialã, practic, deloc. Nu trebuie sã înţelegem de aici cã ei ştiau de scenariul la care ne referim noi prezumtiv, nu, ei doar au fost restricţionaţi sã facã vreo declaraţie, ori de-a dreptul bulversaţi, înfricoşaţi pânã la paralizie decizionalã!
Un alt argument în favoarea ipotezei unui scenariu, ar fi şi faptul cã succesiunea evenimentelor prevãzute de lege, obligatorii dupã demisia premierului Boc, au mers şnur, cum se spune! De unde toatã aceastã competenţã managerialã, deodatã, dacã nu dintr-un plan bine pus la punct, în care strada nu a contat decât ca element de decor?!
Regula de aur a manipulãrii spune cã obiectul manipulãrii – în cazul nostru, protestatarii, alãturi de ei, întrega opinie publicã rezonantã idealurilor acestora – cu cât este mai convins de rezultat ca fiind efect al acţiunii lui directe, deci neconştientizând cã a fost determinat sã acţioneze în acel fel de cãtre manipulator, cu atât manipularea este mai izbutitã! Probabil, aşa s-a întâmplat şi acum: puternicii zilei ştiind cã, oricum, guvernul va fi schimbat, vocea strãzii, mai mult sau mai puţin pevãzutã, a venit… ca o mãnuşã, efectul ei dorit suprapunându-se cu unul din obiectivele scenariului!
2. Cine trage sforile?
Problema care se pune în acest caz, este cine este autorul scenariului care a vizat schimbarea guvernamentalã? Traian Bãsescu este prima variantã de rãspuns plauzibil, în virtutea proiectului sãu de reformã a statului, port-drapelul campaniei sale electorale, care program, însã, a înregistrat, în ultima vreme, disfuncţii majore, traduse prin abuzuri, decizii haotice, contradictorii, management defectuos, multã incompetenţã! Dacã lucrurile stau, cu adevãrat astfel, ar trebui sã recunoaştem singularitatea managerialã a locuitorului de la Cotroceni, priceperea sa de a depista greşelile şi de a lua deciziile corecte, dar pe care trebuie sã le… învelescã într-un ambalaj de credibilitate, datã fiind condiţia sa de imparţialitate, de neamestec în administraţia guvernamentalã, condiţie cerutã de… fişa postului de preşedinte de republicã! Aşa sã fie? Ne îndoim cã Traian Bãsescu s-a înconjurat, la Cotroceni, de tot ceea ce are mai bun în materie de management instituţional România, celorlalte compartimente ale puterii rãmânându-le elemente slabe, animate doar de dorinţa de parvenire, corupte şi slab pregãtite, dacã nu chiar impostori, de-a dreptul!
Atunci, cine este autorul şi monitorul scenariului? Jeffrey Francks? Acest jolly-joker al marilor finanţatori ai lumii, reuniţi sub genericul de Fondul Monetar Internaţional? Dacã privim lucrurile prin prisma schimbãrilor derulate “la fix”, imediat dupã prezenţa lui în România, la sfârşitul lunii ianuarie 2012, respectiv demisia lui Boc, desemnarea lui Rãzvan Mihai Ungureanu – trecând, conform uzanţelor de un interimat de urgenţã, Predoiu – ca premier interimar însãrcinat cu formarea unui nou guvern, precum şi numirile rapide ale noului cabinet, inclusiv, anterior, programul acestui înlocuitor, scurt, la obiect, consonant cu programul prezidenţial, adus la cunoştinţa publicului imediat dupã numire! Mai mult, membrii cabinetului Boc au reacţionat cuminţi, ca anesteziaţi, iar partidele din arcul puterii s-au aliniat în aceiaşi termeni. ªi un ultim argument ar fi şi faptul cã propunerea unor membri total noi, dar PDL-işti în noul guvern a survenit ca o loviturã de mãciucã – exclus sensul licenţios al metaforei! - din partea Elenei Udrea şi a Ancãi Boagiu, cele douã ministrese, favorite ale lui Traian Bãsescu! Cine ar fi putut fi mai potrivit emisar al unei astfel de propuneri, parte a scenariului de care facem vorbire, decât nişte pupile prezidenţiale, propunere de care habar nu au avut, dar care le… spalã şi pe ele de multe pãcate guvernamentale, dar şi salveazã cât de mai poate din mandatul bãsescian?
3. Ultima frontierã – STRADA
Recapitulând, putem spune cã Traian Bãsescu ştia de schimbarea gvernamentalã mai demult, chiar înaintea… lui Boc, cã ea era necesarã spre a zãpãci şi mai mult opinia publicã, dar şi spre a-i da… satisfacţie, pentru a detensiona starea generalã creatã de sãrãcirea generalizatã a populaţiei. De unde ştia el? De la mai marii FMI, la a cãror comandã nu suflã în front, şi a cãror voce este antipaticul Jeffrey Franks, cel care, urmând acelaşi scenariu sinistru, a mai pus pe butuci şi alte state ale lumii, strategia întemeindu-se pe împrumuturi uriaşe ale statelor de care s-a ocupat el, direct, ca şi reprezentant FMI. Numele unor astfel de activişti ai marii finanţe mondiale este cel de asasin economic, un nume consacrat în domeniu! Victima esenţialã a lui este Traian Bãsescu, un preşedinte vulnerabil prin trecutul sãu – cazul Anvers şi cazul Flota fiind doar douã dintre vulnerabilitãţi – plus dispoziţia sa spre a comanda, de a decide şi de a-şi savura puterea de unul singur, au stat la baza conceperii scenariului înrobirii definitive a României. Traian Bãsescu este, practic, un zombi politic la dispoziţia FMI. Restul este o figuraţie de care ţin cont doar politicienii români, care fie cã înţeleg, fie cã nu înţeleg ce li şi ce ni se întâmplã, fac ceea ce fac spre a nu sta degeaba, spre a-şi justifica salariile şi a-şi întreţine afacerile, aceia care le au!
Cât priveşte strada, protestul nemulţumirilor românilor ajunşi cu cuţitul dincolo de os, este şi el un element luat în calcul în scenariu, doar cã el poate deveni imprevizibil prin dimensiuni, adicã momentul când el poate deveni incontrolabil de scenarişti. Pentru a contracara un astfel de moment, sã remarcãm faptul cã dinspre noii guvernanţi, cabinetul Ungureanu, deci, au şi început sã transparã unele mãsuri cu aşa-numit caracter populist, condamnate de fostul cabinet, respectiv revenirea salariilor, spre exemplu, la nivelul de dinaintea reducerilor cu acele procente ucigãtoare, 25 la sutã! De unde bani aşa, deodatã, dincolo de acea creştere economicã de la sfârşitul lui 2011, despre care nu avem certitudinea cã ar fi şi realã, la atâta vertij de minciuni şi dezinformãri, intoxicãri şi stratageme tip perdea de fum! Aceşti bani se regãseau de mult, am zice, în buget, doar cã acum, sub presiunea strãzii, de frica de a nu ajunge acel protest la forme accentuate, greu controlabile, care ar culmina cu rãsturnarea completã a guvernanţilor, îi repun în circulaţia legalã, de rãsplãtire a muncii salariate… Gãurile negre, care au absorbit aceşti bani ani la rând, se resorb, iar clientela politicã trebuie sã-şi redimensioneze rapacitatea, sã-şi astâmpere foamea de bani şi de bani, de bani şi de iar bani! Strada este flãmândã, iar când ea, din pradã a manipulãrilor şi a proastei guvernãri, a scenariului intern, parte a marelui scenariu transnaţional, devine prãdãtor, iar fostul prãdãtor – clasa politicã, cu guvernanţi cu tot, şi scenarişti asemenea – este ţinta foamei şi a disperãrii sale, abia atunci societatea se poate vindeca de-adevãratelea! Iar de aceastã perspectivã, puternicii politici fug ca dracul de tãmâie, pentru cã ar rãmâne goi şi sãrãciţi, buni de bãgat la puşcãrie, unii, dar toţi, buni de plimbat prin pieţele publice, în râsul şi batjocura mulţimii.
Traian Bãsescu şi alegerile anticipate sunt celelalte douã puncte ale revendicãrilor stradale din acest ianuarie ardent, reformator şi devorator de mãscãrici şi marionete politicoide! Guvernul Boc a cãzut, dar noul guverm este doar un cabinet Boc revizuit pe ici, pe colo, atâta vreme cât programul politic rãmâne acelaşi!
Strada româneascã şi-a redescoperit vocaţia democraticã, dincolo de manipulãri şi de scenariile globaliste, iar societatea românescã şi-a câştigat o nouã preţuire în faţa propriei conştiinţe!
A. SASSYN-ZOMBICCIAN
