S-a tot discutat zilele acestea, şi încã se mai discutã, chiar destul de aprins, despre dreapta politicã, despre cum ar trebui ea construitã sau mai degrabã reconstruitã având ca nucleu PDL (PPE) sau mai ales PNL. E ultima marotã ce animã scena politicã. De când Mihai Stãnişoarã a trecut în mod aparent surprinzãtor în tabãra liberalilor tema unui pol puternic de dreapta a început sã fiarbã în athanorul politichiei româneşti ceva de speriat. O samã de democrat liberali – Gheorghe Flutur şi Radu F Alexandru, de exemplu – au început sã tatoneze terenul, sã cocheteze aşa, teoretic, cu proiectul unei drepte puternice. Ideea unei apropieri de PNL place şi nu place democrat-liberalilor. Place pentru cã liberalii sunt singurii cu care se mai regãsesc ideologic, cât de cât. Şi nu place pentru cã nu le convine o negociere de pe poziţii inegale. PDL e slab azi, dar sperã sã se revigoreze pentru a gãsi cu PNL o cale de dialog mai bunã şi mai echilibratã. Avem convingerea cã pânã la urmã o vor gãsi. Fatalmente la un moment dat vom avea douã mari grupãri politice antagonice, în jurul cãrora vor sateliza formaţiuni mici, de atmosferã, şi care se vor confrunta pentru o succesiune belicoasã la putere.
Faptul cã azi se discutã atât de intens despre dreapta politicã nu e deloc rãu, ţine, pânã la urmã, de o necesarã clarificare doctrinarã, de identitatea politicã, şi de anumite principii ale guvernãrii. PDL a practicat, sub guvernãrile Boc, o politicã de dreapta – pentru ei, ca partid, costisitoare, dar una curajoasã într-un concert absolut demagogic şi pseudo-stângist. Problema e cã au practicat-o prost şi au gestionat-o şi mai prost şi din aceastã cauzã se aflã acum unde se aflã.
În ceea ce priveşte PNL nu are acum nevoie de dezbateri filosofice. Se aflã într-o coaliţie puternicã şi se pregãteşte sã-şi impunã şeful, pe Crin Antonescu, la Cotroceni. Pentru PNL acesta e dezideratul imediat. Şi orice vine dinspre PDL sau dinspre alţii care sã-l ajute pe prezidenţiabil e bine venit pentru PNL, chiar dacã se nasc discuţii. Şi dupã cum vedem se nasc. Şi se nasc pentru cã PNL e aliat cu stânga, cu PSD, care are viziuni diferite, în mod natural. Cât va ţine alianţa PNL-PSD nimeni nu ştie. E posibil ca fisura din USL sã vinã, culmea, chiar din Mehedinţi, odatã cu cooptarea de cãtre liberali a fostului lider democrat-liberal Mihai Stãnişoarã. Acesta va fi probabil declicul ce va declanşa micile explozii în lanţ, micile hiatusuri, micile tensiuni în scoarţa unei alianţe formal solide. Distanţele dintre PNL şi PSD sunt însã mult mai vechi şi mult mai profunde, şi ţin de istorie, de identitatea ideologicã, de vanitãţile liderilor. Aşa cum ţin de jocurile de şah ale momentului, gen trecerea lui Mihai Stãnişoarã la PNL. Cum ţin, mai ales, de felul în care USL va gestiona problema candidaturii pentru Cotroceni, din 2014. Abia dupã aceea vom putea vorbi de un mare partid de dreapta.
