Cînd îţi cîntã lãutarii şi ai buzunarul plin, nici viaţa, nici moartea nu sînt mai presus decît politica! Cum tot românul s-a nãscut poet, atunci cînd mã mînii scriu o poezie, cînd sînt fericitã fac la fel. Aşa-i românul de cînd istoria lui! La necaz aprindea focul din deal în deal, vestind nãvãlitorii, rãzboaiele şi jafurile, la sãrbãtori aprindea focul şi sãreau flãcãii peste el. Extrag de aici un adevãr mic şi simplu: în faţa presiunilor doar cei slabi stau în genunchi. Eu tot am aruncat chibritul aprins, dar cine sã priceapã cã unitatea, ca sã rãmînã finalitate, are nevoie de solidaritate. Cã politicianul, oricine ar fi dupã neam, nu e un djinn preţios, iar poporul nu e un sclav, ca sã-şi accepte condiţia ingratã ca pe o favoare. Ori poate cã aşa stau lucrurile şi eu, în idealismul meu, insist sã cred cã puntea se va lãţi şi nimeni nu se va mai face frate cu dracul ca s-o treacã. Iatã de ce nu mã pot aşeza confortabil în jilţul tãcerii ca sã contemplu fiarele venite din junglã sã-şi plimbe duhul urît mirositor între graniţe.
Presa e liberã sã meargã pe sîrmã! Eu nu pot scrie despre crime, cîini comunitari, drogaţi, silicoane, violuri şi prostituţia de pe ecrane, cînd sînt atîtea teme serioase şi perene: patrie, patriotism, românism, unitate, credinţã, dragoste, moralitate, prietenie. Încerc sã fiu o aparaturã de înregistrare a condiţiei umane a poporului blajin şi tãcut. Dacã nu acum, poate mai tîrziu, românii vor avea gloria lor. Ei nu-şi pierd speranţa. Au anticorpi sã meargã uniţi mai departe. Deşi ştiu cu toţii cã la etajele superioare curtea gãzduieşte un bordel de lux, unde matroanele nu sînt ţigãnci, iar angajaţii şi cei care-l frecventeazã sînt jucãtori ori de alb ori de negru. Alba-neagra nu ţine! Amorezaţi de putere şi imoralitate ca de nişte nãravuri de birt, se folosesc între ei, se creeazã, se refolosesc, se şantajeazã, se aliazã, se recreeazã cu pronunţat simţ de avariţie şi stãpînire. Şi atunci, unde e suveranitatea noastrã politicã şi economicã? La Washington şi Bruxelles. Autoritãţile ne amintesc mereu cã aderarea ne-a investit cu responsabilitãţi. Da, dar toate se referã la cetãţenii de rînd, nu şi la ei, cînd este vorba de adoptarea legilor în concordanţã cu normele europene.
Iaca ce ni s-a întîmplat dacã ne-am lãsat prea uşor duşi de valul integrãrii. Vîrfurile Europei n-au venit la noi sã ne mîngîie pe creştet sau sã ne laude cinstea şi inteligenţa. Ne-au instruit specialiştii care azi ricaneazã la adresa capitatului de unitate naţionalã, perfectînd în anticamera picãturii chinezeşti paradoxul regionalizãrii, pardon, destrãmãrii – fãrã a consulta poporul printr-un plebiscit, dacã vrea au ba! O manevrã care loveşte în securitatea naţionalã, o parolã bunã doar de deschis porţile secrete, mult rîvnita regionalizare a Ţãrii se tocmeşte sã apere cu strãşnicie cazanul alchimiştilor şi piatra lor filosofalã. Regiunile vor fi mai uşor de învîrtit pe deget din intern şi din afarã, iar populaţia, lesne de dus cu preşul. Uite-aşa, marile puteri cuceresc periodic noi avanposturi. Se vorbeşte cã Uniunea Europeanã în forma federalizatã va cuprinde 150 de landuri, iar Bruxelles-ul va fi singurul centru de control şi comandã. Regionalizarea României va fi urmatã de alte asemenea împãrţiri autonome în Ţara Bascilor, Bohemia sau Moravia.
Cum valoarea monedei naţionale a ajuns sã fie stabilitã doar de speculaţiile de pe piaţa valutarã, înseamnã cã nu mai avem niciun strop de suveranitate şi nici urmã de mecanism economic propriu. În ţara noastrã doar politicienii mai au industria lor de îmbogãţire şi de scandaluri în serie. Asta este tot ceea ce mai avem de exportat. Preacuvioşii din spiritualitatea banului românesc joacã ba ruleta, ba caritasul cu leul. La fel cum democraţia livratã de americani a înlocuit printr-un joc de interese cuvîntul „patriot” cu „terorist”. Poate cã nu peste mult timp, tot de la ei cetire, crimele împotriva umanitãţii vor fi obiect de cartea recordurilor. Startul a fost dat de un senator american, specialist în numãrãtoare celor ucişi de rãzboiul lor. El se laudã nonşalant cu performanţa dronelor, care au ucis în Pakistan peste 4.700 de oameni.
Sã nu le iei jucãriile, sã dai cu ele de pãmînt şi sã le faci praf?
Maria Diana Popescu, Agero
www.agero-stuttgart.de
